De același autor
De la luptele greco-romane opunand pe senatorii romani în aula parlamentului pana la vecinatatile prezidentiale ocazionate de celebrarea victoriilor sportive, stirile politice autohtone sunt dominate de un sens al decupajului de tip tabloid. Evenimentul este vidat de semnificatia sa ultima, relevanta pentru cetatean, ceea ce ramane fiind un ambalaj jurnalistic usor digerabil de un public încantat sa urmareasca în direct sarjele suburbane ale unui patron de echipa convertit în ctitor de biserici si mantuitor al neamului sau. Între doua lupte fratricide premier-presedinte, generate de ambiguitatea funciara a sistemului nostru constitutional, se insereaza si o stire legata de Legea lustratiei si de tentativele de a o reduce la o reglare de conturi în interiorul fragilei majoritati de guvernare. Emotiile si invectiva sunt energia ce alimenteaza miscarea browniana, pregatind aderarea din ianuarie 2007.
Politica si Constitutie
In aceasta confruntare politica, Constitutia este prezenta ori de cate ori unul dintre adversari simte nevoia de a-si legitima simbolic pozitia publica. In joc nu este setul de valori sau de proceduri pe care legea fundamentala îl contine, cat sentimentul ca invocarea Constitutiei este un lucru salutar, din unghiul de vedere al imaginii. Atunci cand seful de stat este invitat sa îsi precizeze pozitia în raport cu o performanta a Cabinetului pe care l-a numit în functie, în urma votului din Camere, el alege sa faca referire la judecata de natura emotionala/privata: pierderea încrederii în guvern devine, în aceasta ordine de idei, un factor cuantificabil constitutional. La randul sau, primul ministru este animat de curajul asumarii propriei sale pozitii si reafirma natura privilegiata a institutiei al carei titular este.
Mesajul ambelor organisme constitutionale nu este destinat sa depaseasca un nivel al discutiilor de conjunctura. Ca si în cazul revizuirii, anuntate, a legii fundamentale, este evidenta lipsa unui proiect institutional pe care sa se întemeieze abordarea politicilor relative la stat, rolul si arhitectura sa. Cu siguranta, necesitatea schimbarii Constitutiei ar înceta sa mai fie o prioritate, daca unul dintre cei doi actori evocati ar pierde batalia de imagine si de putere. Miza nu este binele public, în sensul sau originar, bine public ce fondeaza ordinea republicana pe temeiul egalitatii si al echilibrului între puteri, ci identificarea sferelor de influenta pe care si le poate aroga fiecare dintre cele doua palate.
Situatia ocazionata de refuzul sefului de stat de a accepta numirea lui Victor Paul Dobre ca titular al portofoliului ministerial este simbolica în acest context al ambiguitatilor constitutionale. Ceea ce blocajul în cauza a evidentiat este formularea interpretabila a procedurii de remaniere. Este sau nu presedintele obligat sa accepte, fara a opune un drept de veto implicit, optiunea primului ministru? Sau îi da Constitutia dreptul de a cenzura, în mod efectiv, deciziile luate de seful de guvern? Iata interogatia juridica imposibil de ignorat în orice analiza lucida a cazului Dobre. Fara riscul caderii în profetism mediatic facil, se pot anticipa în viitorul politic si alte conflicte nascute pe acest fundal, definibil prin absenta unei reglementari explicite si definitive a modalitatilor utilizate în ipoteza remanierii. Daca seful de stat ar fi abilitat sa opuna dreptul de veto în cazul schimbarii unui titular din Cabinet, concluzia legitima ar fi ca legea fundamentala nu îi da dreptul sefului de guvern sa îsi modifice liber echipa, consimtamantul presedintelui fiind obligatoriu.
Cine este arbitrul efectiv al acestui potential conflict politic? In mod teoretic, misiunea revine Curtii Constitutionale. Dar ceea ce îi lipseste tribunalului constitutional este capacitatea de a-l sanctiona pe seful de stat. Un verdict al Curtii blamand conduita sefului de stat ar indica, cu toate acestea, existenta unei situatii de criza, pe care doar Adunarile însele o pot solutiona, prin recursul la procedura suspendarii din functie. Asadar, o procedura extrem de delicata si de politizata si care ar deschide calea catre oficializarea unui conflict latent. Decizia de confirmare a demiterii sefului de stat în functie ar reveni cetatenilor, prin referendum. Ambiguitatea constitutionala poate fi la originea unei blocari a mecanismului de guvernare.
Clarificarea regimului constitutional este, din acest punct de vedere, un obiectiv care devine imposibil de eludat. Gandita ca un cec în alb pentru o guvernare bicefala, legea fundamentala actuala face posibila, pe de o parte, paralizarea actiunii guvernului, prin fragilizarea pozitiei primului ministru, si, pe de alta parte, îl situeaza pe seful de stat în pozitia unui actor care intervine în guvernare, dar cu evitarea asumarii unor responsabilitati. Personalizarea oficiului prezidential, ca si rivalitatea latenta dintre cele doua institutii ale puterii executive sunt realitati pe care o viitoare dezbatere constitutionala nu le poate exclude de pe agenda ei. Abordarea conjuncturala nu poate elimina riscul unei acutizari a crizei. Ceea ce garanteaza Constitutia, în cele din urma, este protectia cetatenilor si a democratiei însesi în fata ambitiilor oamenilor providentiali. In anumite circumstante, alegerea directa a sefului de stat poate fi privita ca punctul de plecare al unei aventuri suicidare. Ingineria constitutionala autohtona este obligata sa îsi asume lectiile postcomunismului si sa reflecteze la modalitatile credibile de ocrotire a libertatii politice.
Lustratie si democratie
Schitata ca solutie politica în atat de stigmatizata în epoca Proclamatie de la Timisoara, lustratia devine, în ultimele saptamani, un subiect interesant jurnalistic, în masura în care senzationalismul presei evidentiaza, oportun, consecintele eventualei ei aplicari. Tabloul este unul dramatic: Camerele ar fi depopulate, iar demnitarii din guvern ar fi amenintati de perspectiva eliminarii din viata politica. Ambiguitatea unor partide din opozitie este, pe acest fundal, perfect explicabila.
Tema lustratiei se suprapune peste odiseea tragicomica a presedintiei Colegiului CNSAS. Dincolo de solutia de conjunctura, aceea a rotatiei presedintiei Colegiului, în cauza este pusa atitudinea statului roman si a presedintelui republicii fata de un trecut politic recent. Distinctiile, artificiale, dintre Securitatea ca politie politica si Securitatea ca organ de informatii inofensiv reflecta continuitatea institutionala postdecembrista. O delimitare radicala ar fi echivalat cu punerea sub semnul întrebarii a pactului social fondator ce a dat nastere noii comunitati politice. Printre clauzele sale se numara si obligatia de a nu redeschide dosarul vinovatiei individuale si institutionale.
In aceasta lectura, democratia constitutionala postdecembrista nu s-a autodefinit ca o democratie militanta. Altfel spus, combaterea inamicilor regimului constitutional nu a reprezentat o prioritate politica sesizabila: de la toleranta suspecta cu care au fost întampinate, în 1999, actiunile PRM de instigare la rasturnarea ordinii democratice pana la transformarea liderului Partidului Noua Generatie în vedeta de televiziune, popular gratie farmecului frust al declaratiilor sale, drumul este unul perfect previzibil. Acceptarea existentei unui proiect politic antidemocratic, ipoteza imposibila în spatiul european postbelic, este un fapt cotidian în Romania de dupa 1989. Ceea ce se ignora, prin ignorarea principiilor constitutionale însele, este faptul ca vocatia totalitara poate migra din spatiul partinic catre institutiile publice. Contagiunea autoritara, populista si xenofoba poate fi fatala oricarui regim reprezentativ de esenta liberala.
Atitudinea fata de regimul comunist si fata de lustratie este o hartie de turnesol, relevand ponderea pe care atasamentul democratic o detine în ecuatia politica de astazi. Delimitarea de totalitarism si stoparea carierei publice a unor fosti oficiali comunisti nu este legata, oricat ar aparea de paradoxal, de trecutul comunitatii, cat de posibilitatea construirii viitorului ei. Reîntemeierea unui stat democratic trece, pe de parte, prin asumarea conduitei sale criminale în raport cu propriii sai cetateni si, pe de alta, prin instituirea unor reguli care sa garanteze fidelitatea oficialilor sai fata de crezul democratic fondator. Itinerariul individual al unui membru al aparatului comunist nu este relevant ca piesa de dosar penal, ci ca obiect indicand, neechivoc, participarea într-un angrenaj totalitar. Incompatibilitatea dintre aceasta participare si dreptul de a fi ales este o forma de protectie a comunitatii democratice pe cale de consolidare.
In cele din urma, inventarea democratiei constitutionale implica luarea în serios a legii fundamentale. Si aparitia unui tip de conduita civica, în cadrul caruia toleranta fata de inamicii democratiei sa fie absenta. Fidelitatea fata de Constitutie nu are nimic mecanic în substanta ei. Este doar primul pas în directia consolidarii libertatii politice.
