Crize politice si perspective constitutionale

Exista, indiscutabil, o dimensiune constitutionala a crizei ce afecteaza Romania in actuala guvernare: recursul la legea fundamentala, ca si implicarea Curtii Con­stitutionale in transarea unor litigii politice sunt detalii de natura sa releveze legatura dintre arhitectura con­stitutionala si administrarea treburilor publice. Nu este mai putin adevarat ca invocarea Constitutiei nu este, in sine, un semn de maturitate intelectuala. Precari­ta­tea culturii juridice a celor chemati sa imagineze cadrul legal tine de domeniul evidentei, cum de domeniul evi­dentei tine si intelegerea dreptului constitutional ca o dis­ciplina ezoterica, inchisa celor neinitiati si destinata sa solutioneze, ca o matematica implacabila, indoielile oa­menilor politici.

Ceea se ignora, in aceasta abordare, este relatia privilegiata dintre politica si reflectia con­sti­tutionala, pe de o parte, si ponderea pe care un anumit legat intelectual occidental o detine in conturarea in­gineriei si practicii constitutionale, pe de alta parte. Blocajele actuale sunt inseparabile si de persistenta culturii legale dominate de rigiditate pozitivista (in ac­cep­tiu­nea peiorativa a sintagmei), precum si de lipsa de deschidere in preluarea instrumentelor din spatiul dreptului com­parat. Decalajul dintre gandirea constitutionala ro­ma­neasca si cea dezvoltata in spatiul central-european este un factor care nu poate fi subestimat in lectura evo­lu­tiilor institutionale din ultimii doi ani.

De la adversitate politica la ingineria con­stitutionala

Una dintre temele recurente la nivelul discursului politic si mediatic este apelul la revizuirea echilibrului de pu­teri din cadrul statului nostru: fie pe calea formala a amendarii Constitutiei, fie cu ajutorul unor initiative legi­slative a caror finalitate este reducerea puterilor pre­zi­den­tiale. Controversele legate de Comunitatea Nationala de Informatii sau de utilitatea abolirii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii se cer privite pe acest fundal al rivalitatilor politice. In acest context, opozitia fata de se­ful de stat alimenteaza un elan politic ce vizeaza in­­gradirea autoritatii lui Traian Basescu. De pe un alt versant, lectura avansata de unele dintre personalitatile aso­ciate cu opera de redactare a Constitutiei (este cazul d-lui Antonie Iorgovan) acrediteaza imaginea unui pre­zidentialism actual abuziv, contrar spiritului si literei legii fundamentale. Intentia celor de la 1991 si 2003 nu a fost aceea de a institutionaliza un presedinte forte, ci de a organiza un regim de inspiratie parlamentara sau mo­derat semiprezidentiala, de genul celui austriac.

Suspendarea din functie a sefului de stat, extrem de probabila daca analizam echilibrul partinic din cele doua Camere, repune in discutie temele anterioare si le in­­ves­teste cu o semnificatie evidenta: odata cu eliminarea celui vinovat de incalcarea Constitutiei, (este vorba de se­ful de stat in exercitiu), perspectiva regandirii cadrului constitutional nu mai este o utopie. Antipatia fata de presedinte se poate traduce in intentia de a reforma institutia sefului de stat, chiar pornind de la nivelul ei legal.

Solutia data crizei politice ar fi dublata de initierea unei proceduri destinate sa modifice legea fundamentala, in directia sugestiilor coalitiei dominante in Camere. Excluderea Partidului Democrat si reconstituirea unui nou arc de guvernare, in jurul actualilor oponenti ai se­fului de stat, poate fi premiza deschiderii unui proces de revizuire constitutionala. Cu atat mai mult cu cat alegerea unei Adunari Constituante in mod explicit de catre na­tiune nu este o preconditie mentionata expres in legea fundamentala. Adunarile in functiune, in baza mandatului lor, pot sa functioneze si in calitate de Camere de revizuire. Ponderea partinica rezultata ar putea genera majoritatea calificata ceruta in vederea votarii legii constitutionale de amendare.

Rezervele intelectuale obliga la prudenta in cazul predictiilor: monopolul scenariilor este detinut in Romania de cei pe care televiziunile ii investesc cu omnipotenta in­telectuala. Statutul de analist politic este asociat cu aceasta capacitate dubla, de vizionar politic si de pedagog al natiunii. Din acest punct de vedere, eventualitatea initierii revizuirii constitutionale este dependenta de capacitatea coalitiei nou formate in adunari de a stabili un numitor comun in jurul caruia sa se cristalizeze un pro­iect alternativ. Ipoteza coagularii unei asemenea ma­jo­ritati constitutionale nu poate fi eliminata din start. Iar sansele ca punctul de intalnire dintre partidele dominante in adunari sa fie excluderea alegerii directe a sefului de stat sunt considerabile. Se poate realiza, in acest mod, conjunctia dintre actiunea de suspendare a pre­se­din­telui si cea de regandire in sens parlamentar a organizarii constitutionale. S-ar evita, pe aceasta cale, riscul unei capitalizari politice viitoare a reconfirmarii prin referendum a presedintelui actual.

Inginerie institutionala si moderatie intelectuala

Personalizarea solutiilor constitutionale si imaginarea lor in functie de actorii carora urmeaza sa li se aplice normele impuse reflecta absenta moderatiei politice, ele­ment fara de care opera de constitutionalizare risca sa fie condamnata la esec politic si irelevanta legala. In momentul in care patimile imping in plan secund lucidita­tea si rezerva critica, perspectivele unei autentice inginerii constitutionale autentice sunt extrem de scazute. Lectia comparata are aplicabilitate in cazul Romaniei: re­petarea momentului constitutional din 1991 si 2003 in contextul de fata ar echivala cu asumarea unei viziuni constitutionale ce pune accentul pe umoral si partizanat orb, in detrimentul reflectiei si constructiei de durata.

Astfel cum se contureaza optiunile partinice, solutia re­gimului parlamentar, cu corolarul ei firesc, desemnarea indirecta a sefului de stat, poate fi seducatoare pentru acei actori opusi in mod ireductibil lui Traian Basescu. Fascinatia alternativei parlamentare este explicabila prin dubla ei oferta institutionala: eliminarea competitiei prezidentiale directe si acordarea rolului central institutiei sefului de guvern. Sprijinitorii actualului premier si cei interesati de blocarea unui competitor imprevizibil, cum este cazul lui Traian Basescu, pot fi priviti drept avocati naturali ai unei schimbari de regim constitutional.

Ceea ce o dezbatere publica de tipul celei actuale nu poate ocaziona, din nefericire, este analiza lucida a op­tiunilor institutionale din interiorul familiei de regimuri par­lamentare. Riscul unei modificari constitutionale poate fi acela de a genera o amenajare politica definita printr-un grad ridicat de volatilitate politica si prin absenta unor cabinete stabile. Imaginea regimurilor de adunare clasice sau a republicii italiene actuale au darul de a indica efectele secundare ale unei inginerii constitutionale orientate parlamentar. In absenta unei reforme a re­pre­zen­ta­rii politice, suprematia adunarilor se poate traduce in suprematia unor partide ce se aliaza in functie de propriile lor calcule, fara ca electoratul sa poata interveni in mod credibil in acest proces decizional.

In aceasta ordine de idei, parlamentarismul ratio­na­li­zat ar presupune, in ipoteza adoptarii sale, o echilibrarea bipartizana a partidelor si o precizare lipsita de ambiguitate a rolului detinut de premier, in relatia cu colegii sai si cu adunarile. Motiunea de cenzura constructiva ar fi doar o parte din setul de solutii ce poate fi imaginat. Ris­cul crizelor politice ar fi tinut sub control, in mod con­sti­tutional.

Alternativei parlamentare i se poate contrapune scenariul prezidentializarii republicii: astfel cum a sugerat in cateva ocazii presedintele Partidului Democrat, solutia cri­zei de sistem ar fi inseparabila de intarirea pozitiei se­fului de stat, preluand fara ambiguitate modelul Republicii a V-a franceze. De la dizolvarea Camerelor pana la conducerea sedintelor de cabinet, o serie dintre teme­le controversate constitutional ar fi clarificate, gratie Con­sti­tutiei. Si aceasta in conditiile in care desemnarea directa a presedintelui este o achizitie politica suficient de populara electoral pentru a nu fi eliminata din ecuatie.

Rivalitatea dintre oponentii si sustinatorii sefului de stat va fi exacerbata in conditiile unei campanii referendare dedicate demiterii presedintelui. Invocarea optiunilor constitutionale va fi, dupa toate aparentele, una dintre strategiile ambelor tabere. Partizanatul este un efect secundar inevitabil.

Pe acest fundal al rivalitatilor si al demonizarii adversarilor, revizuirea Constitutiei, operata sub imperiul pasiunilor, ar fi lipsita de credibilitate, pe termen mediu si lung. Victoria unei tabere ar fi tradusa in forma consti­tu­tio­nala, fara ca factorul moderatiei sa intervina in dezba­te­rea evocata. Perspectiva ar fi aceea a unei decre­di­bilizari a democratiei constitutionale, gratie inabilitatii reprezentantilor insisi ai natiunii. Indiferent de regimul pentru care s-ar opta in acest moment de confruntare, ascensiunea unor partide radicale si populiste ar afecta esafodajul democratic, oferind un panaceu demagogic electoratului.

Atat cat se poate rational intrevedea viitorul, soliditatea democratiei implica evitarea unui scenariu de constitutionalizare deceptiva. Dincolo de limitele legii fun­damentale actuale, o versiune amendata in mod partizan in conditii de polarizare si umori ar fi generatoare de riscuri pe termen lung. Timpul constructiei consti­tu­tio­na­le credibile pare sa nu fi venit, inca, in Romania. Doar unei Adunari Constituante alese in mod expres de natiune ii poate reveni misiunea de a organiza statul si ga­ranta libertatile.