De același autor
Anul 2006 este notabil prin cel putin doua mutatii ce ilustreaza o dinamica a scenei politice autohtone: nasterea platformei liberale, animate de Theodor Stolojan, pe de o parte, si condamnarea Monei Musca pentru acte de politie politica, pe de alta, au darul de a redefini, pe termen mediu si lung, maniera in care Partidul National Liberal va incerca sa se pozitioneze politic. Nu il ultimul rand, aventurile de la CNSAS ale Monei Musca, ca si stabilitatea cotei sale de popularitate din sondaje indica pana la ce punct flexibilitatea etica ramane o valoare centrala in canonul moral al publicului votant. Despartirea de trecut, lustratia ori condamnarea comunismului raman tot atatea formule retorice, dincolo de care se situeaza realitatea unei relatii ambigue cu trecutul totalitar si cu traiectoriile publice nascute in acest interval.
Ideologii si angajamente institutionale
Din unghiul de vedere al cronologiei politice, cristalizarea platformei liberale, ca si transformarea ei in entitate politica se inscriu in seria destul de lunga a disidentelor si regruparilor liberale. Pentru a fi corecti istoric, trebuie sa admitem ca unitatea politica a familiei liberale a reprezentat, in acesti ani postrevolutionari, mai degraba exceptia decat regula. Luptele fratricide au punctat evolutia unui curent ale carui origini precomuniste par din ce in ce mai indepartate si irelevante simbolic. De la Radu Campeanu la Dinu Patriciu si Mircea Ionescu-Quintus, fiecare dintre liderii liberali postcomunisti au fost implicati, direct sau indirect, in constituirea unor grupuri definite polemic in raport cu entitatea originara a PNL. Partidul Liberal Democrat nu este decat ultimul din aceasta linie genealogica, linie al carei element comun este reprezentat de ambitia de a salva si onora valorile liberale autentice. Dificultatea de a identifica aceste valori liberale nu este, in sine, un obstacol insurmontabil - in spatiul autohton, disidenta este, inainte de toate, un act indreptat impotriva celui/celor acuzati de a fi uzurpat un patrimoniu istoric evocat cu veneratie. Cu cat patrimoniul in cauza prezinta contururi mai vagi, cu atat actiunea politica are mai mari sanse de reusita. Precizia intelectuala este departe de a fi atuul omului politic din Romania.
In cazul "platformei"/Partidului Liberal Democrat, termenul cheie care pare sa defineasca efortul de conceptualizare este "moralitatea". Punctul in jurul caruia se ordoneaza discursul fondator al noului partid cu vocatie liberala este intentia de a oferi, in fata "petroliberalismului" oficial al PNL, o alternativa marcata de revenirea la politica indreptata catre angajamentul etic si binele comun. Grupurile de interese - si aici referirea la Dinu Patriciu este recurenta - risca sa compromita sansa de articulare a unui veritabil pol de centru-dreapta, pol capabil de a mobiliza voturile electoratului Aliantei D.A.
Dincolo de acest nivel al definirilor intelectuale, se plaseaza un nivel cuantificabil institutional. Relatia dintre prim-ministru si propriul sau partid, pe de o parte, si coabitarea dintre seful de stat si seful de guvern, pe de alta, par sa fie factorii care au determinat aparitia si au modelat identitatea noii directii politice. Mai mult decat "moralitate" si "grupuri de interese", in joc se afla o miza juridica si constitutionala. Echilibrul precar dintre presedinte si prim-ministru afecteaza, in virtutea unui principiu al dominoului, intreg esafodajul partinic actual. Mai mult decat in oricare alt interval postdecembrist, pozitionarea in campul public este imaginata in functie de afinitatea/ostilitatea fata de cei doi reprezentanti ai puterii executive.
Lectura institutionala este de natura sa ofere cateva puncte de sprijin in incercarea de a descifra/incadra politic evolutia liberal-democratilor. In acest context, poate cea mai provocatoare miscare politica a fost plasarea ministrului Flutur in tabara contestatarilor sefului de guvern. In definitiv, ceea ce se contura, mai mult sau mai putin explicit, era nasterea unei alternative la Calin Popescu Tariceanu in interiorul PNL si, indirect, in sanul Cabinetului prezidat de el. Distanta luata de oficialul public in raport cu seful de guvern impunea clarificarea constitutionala: revocarea din functie a ministrului intervenea, previzibil, pentru a-l sanctiona pe disident. Semnificativa, reactia presedintelui marca propria sa distanta in raport cu conduita premierului. Desi accepta, in mod oficial, sa dea curs solicitarii acestuia, presedintele intelegea sa isi exprime dezacordul, afirmandu-si opozitia sa de natura procedurala. Departe de a fi un actor neutru in conflictul dintre grupurile liberale, seful de stat isi asuma o postura activa, in numele interesului national. Traducerea juridica era lipsita de echivoc: remanierea Cabinetului nu se poate realiza in afara vointei sefului de stat. Desi revocat, ministrul Flutur crea, indirect, un precedent constitutional, ce reconfirma postura activa a sefului de stat. Functia de ministru, in aceasta lectura, se intemeiaza pe dubla incredere a sefului de stat si a sefului de Cabinet. Cuvintele rostite de Traian Basescu in contextul investirii lui Varujan Vosganian se inscriau in prelungirea avertismentului anterior. Criza platformista isi producea efectele in plan constitutional.
Constituirea Partidului Liberal Democrat este indisociabila de fundalul a ceea ce devine, gradual, o situatie clasica de coabitare, apropiata de modelul francez al Republicii a V-a. Rivalitatea dintre seful de stat si premier determina si privilegierea eforturilor de consolidare a unei majoritati parlamentare afine sefului de stat. In cazul romanesc, modificarea relatiei dintre presedinte si seful de guvern nu se poate realiza decat cu mari dificultati pe calea constitutionala a dizolvarii Adunarilor si a alegerilor anticipate.
Articolele legii fundamentale il lipsesc pe seful de stat de parghiile gratie carora sa provoace recursul direct la natiune. Dizolvarea Camerelor nu poate surveni decat la capatul unei crize prelungite, marcate de esecul votarii a cel putin doua formule guvernamentale. Aplicarea cu buna-credinta a textului constitutional conduce la inaplicabilitatea lui, in plan politic: alegerile anticipate nu pot aparea decat in urma unui acord intre seful de stat si majoritatea care il sustine pe premier. In caz contrar, optiunea Camerelor va anula eforturile prezidentiale. O motiune de cenzura ar fi urmata de reconfirmarea unui Cabinet in formula similara. Situatia de blocaj este evidenta.
Noul partid ofera ocazia redefinirii echilibrului pe cele doua nivele: pe un palier parlamentar, prin disparitia de facto a majoritatii fidele sefului de guvern actual, si pe un palier electoral, prin posibilitatea de a articula, in viitorul mediu, un pol ale carui optiuni sa nu fie contrare celor profesate de seful de stat. Existenta unei majoritati prezidentiale, departe de a fi un accident, este o regula ce deriva din logica regimului constitutional autohton. Desi ales direct de catre natiune, presedintele nu poate actiona in afara sprijinului oferit de un partid/coalitie de partide. Neutralitatea constitutionala este potentata de necesitatea de a detine un cap de pod parlamentar, in termeni militari. Rivalitatile liberale sunt inseparabile de logica institutionala a semiprezidentialismului romanesc.
Predictiile nu intra in regulile de joc ale unei lecturi institutionale. Pozitia ocupata in spatiul partinic de noua entitate depinde, in cel mai inalt grad, de maniera in care se vor recalibra relatiile la nivelul puterii executive. Coabitarea de dupa 2004 isi genereaza propriile efecte in planul sistemului de partide.
