De același autor
La 11 iunie s-au implinit 160 de la Proclamatia de la Islaz.
Intr-un spatiu public fascinat de Campionatul European de Fotbal si de finalul ultimelor telenovele, comemorarea adoptarii textului de la Islaz a trecut neobservata. Nimic nu pare sa mai fie atractiv, mediatic, in substanta Proclamatiei: de la ideea de natiune pana la instituirea unui cadru al libertatilor, referintele evocate de paginile de acum 160 ani sunt departe de a fi repere in jurul carora sa se organizeze un sentiment al apartenentei civice. Distanta dintre veneratia cu care este inconjurata Declaratia de la 1789 si anonimatul documentului de la Islaz indica precaritatea memoriei democratice, memorie ce se afla la temelia oricarui edificiu constitutional.
Caci, dincolo de polemici si de rezerve intelectuale, Proclamatia propune cititorului de astazi tipul de interogatie si de discurs juridic fara de care nu poate fi imaginata loialitatea republicana. Vocatia sa este aceea de a imagina o comunitate de cetateni: atunci, ca si acum, suprema provocare ramane activarea unui instinct capabil de a genera solidaritati fecunde, solidaritati tesute in marginea statului de drept si a centralitatii Constitutiei. Intr-o Romanie in care majestatea legii este, inca, un deziderat, Proclamatia nu este un articol de muzeu. Posteritatea ei trimite la un orizont care este al timpului nostru.
In cele din urma, arhitectura textului de la 1848 marcheaza debutul unei tentative de a regandi relatia dintre stat si individ. Proclamarea libertatilor releva intentia de a oferi o alternativa care sa aiba ca punct de pornire dreptul cetatenilor, iar nu autoritatea ilimitata a guvernarii. De pe un versant european, indatorat anului 1789, textul de la Islaz consacra principiul in baza caruia republica americana este fondata la 1776. Anume acela ca nicio ordine politica nu poate invoca drept temei al legitimitatii decat consimtamantul liber exprimat al comunitatii de cetateni.
In acest context, Proclamatia are un ton profetic, conturand o asezare a cetatii sub specia libertatii. Egalitatea in fata legii, desfiintarea cenzurii, libertatea individuala sunt corolarul natural al premizei definitorii a guvernamantului constitutional: suveranitatea natiunii nu poate incalca spatiul de protectie de care individul beneficiaza, organic. Orice incercare de a extinde puterea statului in domeniul rezervat cetateanului este punctul de plecare a tiraniei. Dreptul la rezistenta in fata oricarei uzurpari apare inscris in catalogul marcand profilul umanitatii libere.
Si nu este un accident faptul ca Proclamatia de la Islaz introduce suprematia Constitutiei ca un semn al detasarii de regimul Regulamentelor. In tesatura ei, legea fundamentala poate fi citita, la 1848, ca si in 2008, ca un text cu potentialul de a fi fermentul patriotismului si documentul de intemeiere a guvernarii insesi. Dimensiunea simbolica a Constitutiei este vizibila in anul 1848 muntean. Comisarii de propaganda ai guvernului provizoriu au ca misiune constitutionalizarea spiritului public pe cale de a se afirma. Arderea Regulamentului, ca si juramantul pe Constitutie sunt semnele unei varste pentru care demnitatea individuala poate fi imaginata doar in cadrele unei Constitutii autentice. Tirania se va defini prin chiar absenta acelui instrument pe care doar o comunitate libera si-l poate acorda.
Mostenirea lui iunie 1848 este, asadar, din unghiul de vedere al anului 2008, reductibila la instituirea libertatii ca valoare centrala in panteonul cetatii. Avatarurile postbelice ale anului revolutionar din Tara Romaneasca nu pot oculta semnificatia acestui legat. Invocarea documentului in epoca de dupa 1948 este semnul instrumentalizarii ce videaza de continut un text care isi conserva, la 160 de ani, conditia de manifest impotriva tiraniei. De la libertatea cetateanului pana la respectarea proprietatii, cuvintele cheie de la Islaz sunt temele fondatoare ale modernitatii occidentale. In substanta lor ideologica si in practica lor cotidiana, Republica Populara si Republica Socialista Romania sunt negatia ethosului Proclamatiei. Odata cu 1948, tirania ia deghizamentul inselator al republicii. Republicanismul constitutional ramane a fi descoperit.
Document deschis si departe de a fi epuizat intelectual, textul de la Islaz poate fi punctul de pornire a unei reflectii care sa inchida un cerc istoric. In ceea ce are mai profund, Proclamatia invita la edificarea unei republici, a unei ordini care sa aduca in centrul ei un corp de cetateni ca sursa a suveranitatii. Statul limitat de Constitutie nu poate avea decat misiunea de a proteja libertatile. Umbra anului 1848 aduce, in peisajul anului 2008, un imperativ al reflectiei in traditia libertatii.
