De același autor
Unul dintre efectele votului de pe 19 mai 2007 este de a fi proiectat in actualitate un set de teme legate de reformarea statului. Un sentiment al urgentei a devenit evident, iar ignorarea agendei revizuirii Legii fundamentale nu mai putea fi justificata politic. Actiunea presedintelui se intalnea cu un orizont public, orizont ce asociaza, inca destul de nebulos, sugestiile de reorganizare a Camerelor cu modificarea sistemului de vot si a manierei de guvernare. Pe acest fundal, misiunea de a identifica scheletul alternativei societale capata o noua semnificatie. A vorbi despre remediile posibile nu mai este suficient. Precizia formularilor este de natura sa elimine ambiguitatile.
Un risc poate fi identificat, in acest nou context politic post-referendum. Tentatia de a reduce reflectia constitutionala la un joc mediatic si parlamentar nu poate fi subestimata. Dupa cum nu poate fi scoasa din ecuatie nici perspectiva de a compromite, prin aliante explicite sau implicite, o miza ce vizeaza durata lunga a evolutiei comunitatii de cetateni. Audierile publice, organizate de Asociatia Pro Democratia si stabilite pentru 6 iunie, pot fi privite ca simbolice pentru acest risc evocat. Prezenta, intre cei ce vor evalua proiectele "martorilor" invitati sa ia cuvantul, a unei personalitati precum deputatul Relu Fenechiu (presedinte al Comisiei de reforma administrativa din Camera Inferioara) indica pana la ce punct proiectul constitutional este asociat unei vecinatati politice problematice.
A miza pe suveranitatea mediatica, prin investirea dezbaterilor televizate cu rolul de tribune ale elitei este o initiativa la fel de riscanta ca si incercarea de a colora partinic consultarea prezentata a avea loc sub auspicii aparent neutre. Apelul la luciditate si moderatie se cere reiterat, ca un antidot impotriva unei directii publice. Relatia, privilegiata, dintre afacerile locale si mediul ministerial nu este o lectie de natura a fi valorizata de un proces autentic de inginerie constitutionala. Dimpotriva.
In nici un moment al istoriei lumii occidentale, factorul antropologic nu poate fi disociat de scrierea unei Constitutii. Legea fundamentala are in centrul ei un tip ideal de umanitate caruia i se adreseaza, prin intermediul textului ei. Nu este vorba aici de o tentatie utopica, ci de stimularea unui instinct al civismului democratic, unica bariera impotriva extinderii puterii statului. Misiunea unei Constitutii nu poate fi limitata la aceea de a transcrie, mecanic, raportul intre actorii politici cu pondere semnificativa: dincolo de imediat, se situeaza un nivel al principiilor, a carui ignorare reduce ingineria constitutionala la un gest irelevant. Prin codificarea unei anume organizari institutionale, Constitutiile incurajeaza constructia umana. Cetatenia, ca si delatiunea, isi au originea in prevederile unei legi. Ambitia de a crea o cetate ideala poate esua in carnagiul totalitar.
Ce tip de stat ne propunem sa edificam in Romania de astazi? Si care este relatia dintre stat si cetatean, in interiorul unei ipotetice noi Constitutii? Esecul Constitutiei din 1991 poate fi explicat si prin incapacitatea de a lua in considerare semnificatia acestor interogatii. Statul de la 1991 si de la 2003 este, inainte de toate, unul care nu detine profilul unui stat limitat si credibil. Extinderea sferei de reglementare, asumarea unor sarcini imposibil de cuantificat juridic, descurajarea participarii democratice si absenta unor dispozitii de deblocare constitutionala sunt cateva dintre elementele mostenirii evocate.
Detasarea de trecutul recent implica, inainte de toate, ruptura de viziunea politica ce a prezidat la elaborarea operei constitutionala postdecembriste. Dificultatile nu pot fi ocultate prin eliminarea unor articole si votarea, in graba, a unor solutii miracol. Autentica provocare este de a imagina, prin dialog si reflectie comuna, un alt proiect de societate. Consensul nu se poate naste prin cultivarea tacerii, ci prin identificarea setului de valori care are potentialul de a reuni comunitatea in jurul sau.
Institutiile constitutionale nu au valoarea unui panaceu. Ceea ce garanteaza longevitatea lor este capacitatea de a se insera in tesutul social si de a genera cresterea organica a civismului democratic. Adaptabilitatea este una dintre modalitatile prin care acest mecanism legal se ajusteaza realitatii in schimbare. Referirea la principii nu exclude inteligenta de a incuraja dialogul dintre Constitutie vie si Legea fundamentala. Exceptionala, opera Curtii Supreme a Statelor Unite ilustreaza aceasta aparent imposibila impacare intre supravietuirea principiilor si organicitatea evolutiei legale. Unul dintre punctele esecului constitutional romanesc este legat de ratarea mizei controlului constitutionalitatii legilor: justitia constitutionala nu este un instrument de reglare a conflictelor partinice, ci expresia increderii in potentialul Constitutiei de a ordona viata comunitatii. Caderea in derizoriu a institutiei nu dateaza din anii din urma: slabiciunile ei sistemice erau evidente inca din momentul intemeierii.
Aceasta indrumare catre luciditate este cu atat mai importanta in clipele in care presiunea publica pare a sugera solutiile de salvare, in mod miraculos. Cazul tipului de scrutin este doar unul dintre acestea. In mod evident, bilantul regimului de reprezentare proportionala in Romania este unul criticabil. Listele si deficitul lor de transparenta au incurajat selectia negativa a personalului parlamentar. Optiunea pentru scrutinul majoritar este, din multe puncte de vedere, un remediu ce poate fi aplicat Romaniei anului 2007. Dar ar fi o eroare sa consideram izolat modificarea regimului electoral: cadrul votului se cere raportat la realitatea unor partide autohtone care nu au nimic in comun cu institutiile similare occidentale. Organizarea interna, finantarea, relatiile lor cu mediul de afaceri sunt tot atatea variabile ce pot limita efectele reformei electorale. In absenta unei regandiri a organizarii locale, noua modalitate de vot risca sa esueze in incercarea de a activa un mecanism al participarii civice.
Mesajul adresat de seful de stat Camerelor reunite cuprinde elementele unei agende a schimbarii. Intentia presedintelui este de a forta intalnirea intre agenda parlamentara si sensibilitatea populara. Invocarea votului din 19 mai este legitima, in masura in care respingerea demiterii a trimis la dezavuarea acelor partide asociate cu acest efort. In noul context, dialogul dintre presedinte si Camere nu mai poate ignora aceasta realitate. Impulsul schimbarii institutionale este dat de presedinte, fara echivoc. Provocarea de durata este aceea de a transforma viziunea politica intr-o arhitectura constitutionala care sa supravietuiasca circumstantelor actuale. Cu alte cuvinte, o noua Constitutie impune cautarea unui nou echilibru. Sensul cetateniei se cere recuperat, in prelungirea votului popular.
