De același autor
Ca si in alte ocazii, tema revizuirii Constitutiei revine in actualitate ori de cate actorii politici realizeaza potentialul ei simbolic. Dincolo de materialitatea textului se situeaza un nivel de semnificatie pe care lupta cotidiana, in fata camerelor de luat vederi, nu il poate ignora.
Din acest punct de vedere, dosarul initiativei de reforma constitutionala social-democrata este unul care indica pana la ce punct reflectia constitutionala este manipulabila partizan. Reactia presedintelui Mircea Geoana la votul rusinos al Camerei Deputatilor a fost aceea de a deschide un nou front de lupta. Finalitatea gestului este transparenta: departe de a fi partidul care blocheaza urmariri penale, grupul domniei sale este protagonistul cel mai ferm in lupta pentru asanarea morala si lichidarea coruptiei. Singura nota falsa in acest efort de concertare social-democrat a venit din partea lui Ion Iliescu: fostul presedinte al republicii a refuzat sa valideze, prin semnatura sa, initiativa lui Mircea Geoana.
Diferenta de abordare si de ton devenea evidenta. Ceea ce apara, acum, Ion Iliescu este, deloc paradoxal, un stindard al integritatii constitutionale. Descoperind, cu entuziasm, valorile democratiei liberale, domnia sa avertizeaza impotriva riscului unei derive autoritare. Ca si in cursul campaniei din mai 2007, adversarul combatut este tirania si principalul ei artizan, Traian Basescu. In cele din urma, loialitatea fata de Constitutia actuala este motivata de ostilitatea fata de seful de stat.
Caci una dintre cheile de interpretare ale diferendului din PSD este insasi raportarea la pozitia detinuta de actualul presedinte al republicii. Initiativa de limitare a imunitatii, imaginata de Mircea Geoana, are avantajul, in aceasta lectura, de a oferi PSD cateva castiguri de natura strategica. Este vorba, in primul rand, de capacitatea de a impinge in plan secund comportamentul propriilor sai deputati, in momentul respingerii solicitarilor in cazurile Nastase si Mitrea. In al doilea rand, proiectul de lege are darul de a confisca una dintre temele in jurul carora seful de stat si-a construit legitimitatea. Eliminarea imunitatii de natura penala pare sa sugereze electoratului ca autenticul partid anticoruptie este insusi PSD, unicul pregatit sa treaca Rubiconul si sa propuna o solutie comprehensiva in acest domeniu. Contrastul dintre demagogia presedintelui jucator si precizia intelectuala/legala a PSD ar fi evident.
Pe acest fundal, dezbaterea initiata de Mircea Geoana are ca efect secundar si situarea reflectiei constitutionale intr-un domeniu limitat, cel al imunitatii. Sugestia este usor de decodat: odata cu rezolvarea acestei probleme in sensul dorit de PSD, ratiunea unui efort de renovare a statului ar inceta sa mai existe. Imunitatea este, in viziunea presedintelui PSD, un panaceu. Dupa cum nu poate fi scoasa din calcul nici inclinatia politica a domniei sale pentru gesturile susceptibile de a atrage acoperire mediatica maxima.
Tensiunea dintre Mircea Geoana si Ion Iliescu a fost exacerbata de acest ultim demers al presedintelui PSD. Si aceasta cu atat mai mult cu cat invocarea integritatii Constitutiei este una dintre marcile ce definesc conduita recenta a lui Ion Iliescu. Opozitia fata de eliminarea imunitatii in materie penala nu este un gest izolat, ci traduce replierea omului politic pe un anume aliniament institutional.
Distinctia dintre viziuni este si una care isi are originile in rolurile istorice asumate. Daca, in cazul lui Mircea Geoana, relatia cu Constitutia din 1991 ocupa o pozitie de plan secund, pentru Ion Iliescu Legea fundamentala desemneaza, in cele din urma, propria sa mostenire legala si simbolica. In ceea ce are mai profund, politica lui Ion Iliescu este una de continuitate si prudenta. Argumentul domniei sale poate fi rezumat fara dificultate: Constitutia in vigoare este una care a dat acele solutii in baza carora se poate imagina un guvernamant solid. Orice tentativa de a gandi o alternativa este o forma de a submina un echilibru aproape ideal.
Solidaritatea lui Ion Iliescu cu Constitutia de la 1991 este o maniera de a reafirma vitalitatea unui ideal societal. Adoptarea Legii fundamentale, sub directa sa indrumare, este citita ca momentul de intemeiere a unei natiuni. Prevederile constitutionale sunt cele care au prevenit, dupa caz, dezmembarea Romaniei sau triumful rapacitatii mosieresti. In fine, nu este un detaliu faptul ca toate institutiile ce guverneaza spatiul legal, de la Curtea Constitutionala la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sunt dominate de un spirit care este cel al lui Ion Iliescu insusi. Nasterea statului postcomunist s-a realizat in termenii si in conditiile dictate de Ion Iliescu. Iar acest templu nu poate fi afectat de nici o modificare punctuala. Parcursul revizuirii din 2003 este important de retinut: in acel moment, presedintele republicii a blocat orice tentativa care ar fi indicat o ruptura cu canonul constitutional de la 1991. In numele aceleiasi Constitutii, Ion Iliescu a devenit unul dintre actorii esentiali ai coagulari coalitiei antiprezidentiale din 2007.
Reforma constitutionala nu poate fi conceputa decat in sensul detasarii de un model de stat imaginat si amenajat, simbolic, de Ion Iliescu. In acest context, inovatia este unica modalitate de a conferi europenitatii o acceptiune autentica. Regandirea imunitatii parlamentare nu poate fi separata de un context istoric. Reintemeierea republicana are nevoie de un nou inceput.