Angajările în formă atenuată ale domnului Marga

La o săptămână de la izbucnirea scandalului privind legalitatea concursului organizat de ICR pentru ocuparea unor posturi de directori adjuncți și referenți, Andrei Marga face turul televiziunilor. Pentru omul care-l urmărește cu pixul pe hârtie, prestația noului director ICR este impardonabilă, contradictorie și, mai grav, pe lângă lege.

La una dintre recentele sale prezențe pe mi­cul ecran, în emisiunea Km 0 de la Digi TV, d-l Marga preciza cu emfază că: „prin le­ge, cel care propune ocuparea posturilor de director, director-ad­junct și referent în ICR din stră­i­nătate este directorul ICR“. Din păcate pentru An­drei Marga, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind în­fi­in­ţa­rea, organizarea şi func­ţio­narea ICR, doar directorii și di­rectorii adjuncți se nu­mesc. Referenții nu intră în această categorie. Lor li se aplică art. 23 alin. (1), unde se precizează expres obligativitatea unui concurs sau exa­men, care trebuie să se desfășoare în con­dițiile legii. Revenind la directori și di­rectori adjuncți, numirea acestora se face prin ordin comun de către Ministerul Afa­cerilor Externe, Ministerul Culturii și pre­ședintele ICR, a cărui singură atribuție e­s­te aceea de a propune persoane pentru func­țiile respective. Fapul că d-l Marga în­țe­le­ge că tot personalul ICR este propus de el, ca director ICR, este o încălcare flagrantă a legii și ridică serioase întrebări în le­gă­tură cu capacitatea domniei sale de a apli­ca legea corect, atâta vreme cât își per­mi­te interpretări inexacte, incorecte și dena­turate acolo unde legea este precisă, clară și inechivocă.

Plecând de la această interpretare greșită a legii, este de înțeles res­tul enormităților pe care le spu­ne și, din păcate, le și pune în practică. „Nu era obligatoriu să facem concurs“, a continuat d-l Marga, în deschiderea emisiunii citate. Ba da, con­cursul este obligatoriu, așa cum deja am amintit mai sus. Tot el a mai spus că nu s-au mai făcut asemenea concursuri și că acestea s-au organizat pentru prima dată. Trebuie că e prost informat, dar asemenea concursuri au avut loc în 2007 de două ori (personal, am participat la cel organizat în noiembrie 2007) și încă o dată cândva între 2008- 2009.

D-l Marga continuă să spună că re­gu­la­mentul de concurs a fost anunțat. Ei bine, nu! Acest regulament pe care îl tot amin­tește nu a fost niciodată anunțat. Dacă e să fac trimitere la concursul din noiembrie 2007, acest regulament a fost publicat în chiar corpul anunțului de concurs, pe când cel postat la finele lunii noiembrie 2012, pentru care Andrei Marga este acuzat de ne­legalitate, nu a avut niciodată un ase­me­nea regulament atașat.

E, de asemenea, de semnalat pre­zența di­rectă a MAE în organizarea concursului din 2007. Totodată, în anunţul din 2007 se vede explicit trecută proba scrisă, exa­men susținut în Sala Gafencu a MAE, ac­cesul făcându-se cu buletin. În noul con­curs organizat de Marga, nu figurează ni­cio probă scrisă. Așa cum am arătat și în ar­ticolul Ilegalitatea – valoare „cul­tu­ra­lă“ promovată de noul ICR și acoliții săi (revista 22, nr. 1, 8 ianuarie 2013), pro­iectul cultural solicitat nu poate fi în­ca­drat la categoria probă scrisă, deoarece re­dactarea acestuia s-a făcut în condiții și termene dificil de verificat. Poate unora le-a luat o săptămână să-l redacteze, iar al­ții l-au scris în jumătate de oră. Poate unii l-au scris singuri, iar alții ajutați de Internet sau prieteni. Care dintre aceștia ar fi performat cel mai bine în condiții de examen veritabil? Dacă ai fi avut la dispoziție numai 3 ore, iar subiectul ar fi fost la prima vedere, câți ar fi reușit să scrie ceva co­erent? Iată o întrebare la care d-l Marga n-a vrut să afle răspunsul și, pentru a preîntâmpina surprizele, le-a dat concurenților subiecte de pregătit acasă. Dacă d-l Marga înțelege astfel exa­menul, încep să am îndoieli cu privire la calitatea domniei sale de universitar.

„Interviul se va face cu cei care rămân în finală, cu cei care sunt selectați pen­tru partea finală, acolo unde comisia a socotit că mai trebuie să aibă loc o dis­cuție“, a mai spus Marga. Care este com­po­nența acestei comisii? De ce nimeni nu știe din cine a fost alcătuită? Cum s-a fă­cut notarea celor care ajung în faza de in­terviu și ce punctaj au obținut aceștia, de vreme ce au ajuns în pole-position? Ce no­te au obținut cei care nu au fost chemați la interviu? Cum se face că nicăieri nu a fost publicată lista celor care s-au înscris, pentru a vedea concurența și componența fiecărei grupe, prin grupă înțelegând per­soanele înscrise pentru fiecare post în par­te? Cum se face că, la aceste notări, au câș­tigat „prin victorie la puncte“ persoane ca­re nu au studii culturale? De ce un pro­fe­sor de fizică de la UBB (Gabriela Mo­ca­nu) are un CV mai bun pentru ICR Londra de­cât cineva care are un Master în Politici Cul­turale Europene luat chiar la Londra, o bur­să culturală la Kennedy Center for Per­for­ming Arts în Washington DC și lucrează de 5 ani în managementul celei mai im­por­tan­te și mari instituții teatrale din Ro­mâ­nia?

„Nimeni nu a fost întrebat cu cine vo­tea­ză, cu cine a votat, din ce partid face par­te. Nimeni nu a pus o astfel de între­ba­re“, a spus în continuare Andrei Marga, în­cer­când în acest fel să demonstreze ca nefondate afirmațiile cum că noile numiri ar servi unei clientele de partid. Evident, d-l Marga a uitat că unul dintre criteriile enumerate pentru concurs era echi­dis­tan­ța politică, sintagmă afișată alături de mul­te altele în anunțul de concurs. Întrebat pe aceeași temă în cadrul emisiunii Prim Plan, moderată de Mihai Rădulescu la TVR 1 (10 ianuarie), Andrei Marga a declarat că „nu e treaba noastră (n.r., a ICR)“ dacă un candidat este sau nu membru de par­tid. Răspunsul său vine la observația mo­deratorului care îi atrăsese atenția cu pri­vire la numirea pentru ICR Varșovia a lui Bogdan Nicolae Ionescu, vicepreședinte al PC diaspora. „După ce respectivul e an­gajat, atunci i se pot aplica toate aceste ri­gori (n.r., cele legate de neimplicarea po­litică cerută prin lege). Până la angajare nu pot să-i cer...“, s-a justificat Andrei Mar­ga. Păi cum vine asta? Echidistanța po­litică fiind un criteriu necesar și obli­ga­to­riu pentru participarea la acest concurs, cum se face că a fost acceptat dosarul aces­tui Bogdan Nicolae Ionescu, când îi era cu­nos­cută apartenența politică? Oare ce punc­taj a obținut Bogdan Nicolae Ionescu la cri­te­riul echidistanță politică în fișa de eva­luare a dosarului? Evident, mă în­do­iesc de existența unei asemenea fișe, în pri­mul rând, dar de dragul absurdului și ilegalului situației, merită un efort de ima­ginație.

Andrei Marga a încercat să ex­plice că greșit s-a înțeles că toa­tă lumea va fi chemată la in­terviu. A precizat că inter­viu­rile au loc în perioada 7-11 ia­nuarie, precum era stabilit, dar numai cu unii. Pentru ce să mai participe persoana deja desemnată pentru un post la acest in­terviu, dacă e numai ea pe postul res­pec­tiv? Marga a ținut să precizeze că inter­viurile au loc numai în cazul în care sunt mai mulți pentru un loc, cum este cazul ICR Viena. Din păcate însă pentru d-l Marga, proba interviului este etapă obli­gatorie de concurs, la fel ca proba scrisă. Cum n-a existat probă scrisă, cum poate exista probă orală? Iar dacă ne întoarcem, prin matematică și metoda reducerii la ab­surd, și considerăm proiectele culturale pro­bă scrisă (sub rezervele enumerate la începutul acestui articol), unde sunt notele pentru aceste „lucrări“? Nu se poa­te ca niște oameni care n-au scris nicio­dată proiecte culturale să fie consideraţi „de departe cei mai buni“.

D-l Marga spune că toate contestațiile depuse vor fi soluționate. Data limită de de­punere a acestora a fost miercuri, 9 ia­nuarie, ora 17.00. Seria de interviuri însă a avut loc între 7-11 ianuarie. Până pe 11 ianuarie, nimeni nu primise răspunsul la nicio contestație. În cât timp se răspunde unei contestații? Potrivit Hotărârii Gu­ver­nului nr. 611/2008 - Normele privind organizarea și dezvoltarea carierei func­ționarilor publici, art. 64 alin. (2), ter­me­nul legal este de 24 de ore! Evident, acest termen nu a fost respectat. Există vreo pro­cedură pe care d-l Marga să o fi res­pec­tat cu ocazia organizării acestui concurs?

Trist este că trăim într-o țară în care, în loc ca instituțiile statului să vegheze ca cetățenii săi să nu încalce legea, România este un stat în care cetățeanul trebuie să vegheze ca acestea să fie respectate. Cine trebuie să intervină în caz că o instituție face abuzuri și încalcă legea? O colegă zia­ristă mi-a spus că Senatul, prin Comisia sa pentru cultură, artă şi mijloace de in­formare în masă, așteaptă să fie sesizat cu privire la situația ICR. Dar de ce să aș­tepte? De ce nu se informează direct des­pre situație? Am senzația că instituțiile sta­tului sunt pur decorative și că încep să se miște numai dacă cel care scrie un me­moriu demonstrează o bună cunoaștere a legii. Căci numai așa, văzând că cetățeanul este în cunoștință de cauză și cu povestea bine fundamentată legal – gata de livrat ins­tanței, astfel încât succesul petentului să fie sigur –, numai atunci un organ ia poziție de forță față de celalalt organ ob­tuz și defect.

Angajările în formă atenuată ale d-lui Mar­ga, sintagmă ce îi aparține distinsului pre­şedinte al ICR, sunt o infracțiune în for­mă agravantă. Iar cei care nu iau atitudine îm­potrivă sunt complici. Sper ca MAE, Mi­nisterul Culturii și Senatul României să refuze cârdășia. În joc e identitatea noas­tră culturală. Căci, da­că ea nu e apărată și promovată de profesioniști culturali fini și vizionari, din orice mare capitală a lumii România va fi vă­zută ca populație și ni­ci­decum ca na­țiune – moment periculos în istorie! Cine și-l asumă? //