De același autor
Statistici
Potrivit ultimului raport intocmit de International News Safety Institute si dat publicitatii la inceputul lunii martie, in ultimii zece ani (ianuarie 1996-iunie 2006), 1.000 de jurnalisti si personal auxiliar implicat in procesul de obtinere, redactare si transmitere a stirilor si-au pierdut viata din cauza subiectelor pe care le investigau. Raportul insumand 80 de pagini si intitulat Killing the Messenger (Omorand mesagerul) a insemnat un efort considerabil din partea INSI, care a folosit informatii, date si analize puse la dispozitie de cinci foruri internationale care au ca scop protejarea jurnalistilor si a drepturilor lor: Federatia Internationala a Jurnalistilor, Comitetul pentru Protejarea Jurnalistilor, Institutul International de Presa, Asociatia Mondiala a Ziaristilor si Reporteri Fara Frontiere.
Pentru a scoate in evidenta riscurile la care meseria ii supune, cifrele au fost traduse si altfel: doar unul din patru lucratori media au murit in zone de conflict; majoritatea jurnalistilor au fost victimele asasinatelor puse la cale de autoritati sau bande criminale direct afectate de relatarile si documentarile jurnalistice; doar unul din zece asasini au fost descoperiti si adusi in fata justitiei etc. Incepand cu 2000 situatia s-a acutizat. In anul 2005 - ultimul an analizat in totalitate si inclus in raport - si-au pierdut viata 147 de lucratori media. Anul 2006 a fost si mai violent, cu 167 de pierderi, potrivit raportului anual intocmit de INSI.
INSI intelege prin lucratori media: jurnalisti (corespondenti sau freelanceri), soferi, traducatori, personal de birouri locale si zonale de stiri - toti cei care ajuta la adunarea de informatii, analizarea, traducerea si transmiterea acestora. Au fost investigate si retinute toate circumstantele care au provocat cele 1.000 de decese, fie ca au fost asasinate, accidente sau cauze derivate din starea sanatatii.
Consumatorul de informatii - fie telespectator, cititor de presa scrisa sau ascultator de radio - cu greu reuseste sa-si aminteasca 3-4 cazuri de jurnalisti al caror final se vede acum obligat sa-l considere o infima parte din rotunda cifra 1.000. Din pacate, si in moarte exista discriminare. Daca nu esti un jurnalist cunoscut, de preferat occidental, cum a fost cazul lui Daniel Pearl, corespondent pentru Wall Street Journal, rapit in 2002 in Karachi (Pakistan) si decapitat, nu ajungi sa faci ocolul buletinelor de stiri de pe mapamond. Prin urmare, nu e de mirare ca moartea jurnalistului brazilian Tim Lopes de la Globo TV, in aceleasi circumstante ca si Pearl si doar cateva luni mai tarziu in acelasi an 2002, a trecut neobservata. Lopes investiga retele de droguri si prostitutia cu minori in suburbiile din Rio de Janeiro.
Modelul occidental
Orice curs de jurnalism american incepe cu Carl Bernstein si Bob Woodward, cei doi jurnalisti care au deschis o noua era in mass-media. Avand 28, respectiv, 29 de ani, ei lucrau la un ziar amenintat cu desfiintarea: Washington Post. In dimineata zilei de 17 iunie 1972 au trebuit sa faca echipa pentru prima data - scopul fiind investigarea spargerii survenite la sediul Partidului Democrat, aflat in opulentul complex Watergate din centrul Washingtonului. Cei doi au reusit sa demonstreze ca presedintele Nixon era implicat personal in afacere, fapt care a dus la demisia acestuia, la 8 august 1974. Dupa 2 ani si 52 de zile, investigatiile jurnalistice intreprinse de Bernstein si Woodward au fortat singura "retragere" rusinoasa de acest tip din istoria de 37 de presedinti pe care institutia americana ii numarase pana la acea data. In prezent, Woodward este editor la The Washington Post, posesor a trei Premii Pulitzer si autor a 10 best-seller-uri, in timp ce Bernstein si-a trecut in CV colaborari cu publicatii prestigioase precum: New Republic, Rolling Stone, The New York Times, Times si Newsweek.
Modelul estic
Potrivit locului nasterii, Anna Politkovskaia era cetatean american. Pentru ca era nascuta la New York, Ambasada Statelor Unite la Moscova o avea in evidenta ca cetatean american. Parintii, originali din Ucraina, erau diplomati si lucrau in aparatul Uniunii Sovietice la ONU. A absolvit Universitatea din Moscova - Departamentul de Jurnalism (1980), sustinandu-si licenta cu o lucrare despre poeziile Marinei Tvetaeva (1892-1941). Fascinatia pentru Tvetaeva trebuie sa-i fi venit din traiectoria personala si profesionala a poetei: considerata una dintre cele mai originale figuri din istoria literaturii secolului XX sovietic, temele preferate investigau universul feminin - sexualitatea si tensiunile care apar ca urmare a emotiilor reprimate sau ascunse. Literatura ei nu era pe placul lui Stalin sau al regimului bolsevic, reablitarea ei fiind posibila doar incepand cu anii ‘60.
Politkovskaia a lucrat la cotidianul Izvestia (1982-1993) si apoi pentru Obciaia Gazeta (1994-1999) condusa de Igor Iakovlev. Din iunie 1999 si pana in 2006 a fost editorialist la Novaia Gazeta.
Anna Politkovskaia a fost gasita moarta in liftul blocului din centrul Moscovei unde locuia. Era 7 octombrie 2006 si - ironic - ziua de nastere a presedintelui Vladimir Putin. Impuscata cu un pistol Makarov, ramas la fata locului, in Politkovskaia fusesera descarcate 4 gloante: 1 in cap si 3 in corp - o executie!
Autoare a 5 carti (ultima editata postum) si distinsa cu 9 premii pentru activitatea profesionala, Anna Politkovskaia a fost jurnalistul care a reusit aproape de una singura sa atraga atentia lumii intregi asupra tragediei in desfasurare din Cecenia. In articolele si interviurile sale a demascat un sistem politic care excela in abuzuri, mai ales la categoria drepturilor omului. Dar scrisul ei a facut mai mult decat sa informeze: a creat o atmosfera care a obligat trupele ruse sa se retraga si astfel sa se incheie primului razboi cecen (1994-1996). Acest moment poate fi retinut ca cea mai importanta realizare a mass-media din anii de relativa libertate ai erei Eltin. In timpul crizei ostaticilor din octombrie 2002 de la Teatrul Dubrovka din Moscova, Politkovskaia a actionat ca intermediar intre autoritati si grupul de rapitori condus de Movsar Baraiev. Trecand prin aceasta experienta, Anna s-a grabit sa ajunga in septembrie 2004 la Beslan, crezand ca va putea fi de un real ajutor. N-a mai ajuns insa, din cauza faptului ca i s-a facut rau in avion si si-a pierdut cunostinta dupa ce bause un pahar cu ceai. Se pare ca cineva incercase sa o otraveasca, sa o tina la distanta.
La data la care a fost asasinata, Anna Politkovskaia tocmai terminase de scris o noua carte: Jurnal rusesc. Cartea i-a fost publicata postum la Editura Harvill Secker din Londra in februarie 2007. Structurata pe trei parti, cele 300 de pagini analizeaza atent toate evenimentele majore pe care le-a parcurs societatea politica rusa, incepand cu alegerile parlamentare din decembrie 2003 si pana spre finele anului 2005, la implinirea unui an de la tragedia de la Beslan. Scrie despre moartea democratiei parlamentare in Rusia (decembrie 2003-martie 2004), despre perioada de "depresie" politica dintre aprilie-decembrie 2004 si despre iarna-vara nemultumirilor (ianuarie-august 2005).
Jon Snow de la Channel 4 News (Marea Britanie) scrie in prefata cartii: "Citind Jurnalul rusesc ma intreb necontenit pentru ce mai avem ambasade in Rusia. Cum se face ca liderii nostri au trecut cu atata superficialitate si ignoranta peste lucrurile despre care se stia ca Putin le face? Cauza sa fie nevoia acuta de gaz rusesc? Sau foamea pentru marile conglomerate industriale scoase la vanzare de statul postcomunist? Sau sa fi fost nevoia oarba de a tine Rusia «la vedere» oricare ar fi pretul platit de rusii de rand, oricum impovarati si saraciti peste masura?".
Prima nota de jurnal este datata 7 decembrie 2003, ziua alegerilor pentru Duma, ziua in care "Putin si-a inceput campania pentru un nou mandat". Episodul sosirii la urne al familiei Putin merita relatat intocmai cum l-a consemnat Politkovskaia: ironic, rece, exigent, analizat in atingere cu alte evenimente in derulare si importante pentru istoria Rusiei - tocmai pentru a sublinia artificialul, regia minutios pusa la punct pentru a garanta realegerea presedintelui in functie. Pus sub lupa, scurtul moment al votarii devine reprezentativ pentru anii ce vor urma:
"Dimineata si-a facut aparitia la sectia de votare vesel, dar putin nervos. Acest fapt era neobisnuit pentru Putin care de obicei e inexpresiv, rece. Cu un zambet larg a informat pe toata lumea prezenta ca labradorul prezidential, Connie, tocmai fatase in acea noapte. «Vladimir Vladimirovici si-a facut atatea griji!», a tinut sa spuna doamna Putin din spatele sotului ei. «Ne grabim sa ne intoarcem acasa» a mai adaugat prima doamna a Rusei, vizibil agitata si grabita sa se intoarca la cateaua a carei sincronizare cu momentul alegerii venise ca un dar pentru partidul Rusia Unita. In aceeasi dimineata, in Iessentuki, o mica statiune din Caucazul de Nord, primele 13 victime ale unui atac terorist comis asupra unui tren personal local erau inhumate. Tinta - trenul de dimineata - era folosit in special de studentii si elevii navetisti.
Dupa ce a votat, Putin s-a apropiat de jurnalisti si se parea ca va transmite condoleante familiilor indoliate. Unii chiar sperau sa auda scuze prezidentiale pentru faptul ca guvernul a esuat - din nou - sa protejeze civilii. Dar Putin a spus doar cat de incantat era de noii pui de labrador!"
Si totusi, rusii de rand care asteptau de la presedintele lor ceea ce si jurnalistii asteptau, rusii de rand care au urmarit in direct discursul despre starea labradorilor, l-au reales! De fapt, afirmatia corecta ar fi ca Putin a iesit din nou presedinte, nu ca a fost reales.
Jon Snow e de parere ca, oricum, a fost o minune faptul ca Politkovskaia a reusit sa traiasca cat a trait. Citind Jurnalul ei rusesc realizezi ca nu avea cum sa i se mai permita sa traiasca. Constienta sau nu de cat de incomoda devenise, Politkovskaia isi incheie cartea cu doua pagini sub titlul Sa-mi fie frica?:
" Lumea imi spune mereu ca sunt o pesimista, ca nu cred in puterea poporului rus, ca am devenit obsesiva in pozitia mea anti-Putin si nu vad nimic altceva. Problema e ca vad prea multe - de fapt vad tot. Vad si ce e rau, si ce e bine. Vad ca oamenii ar vrea sa fie fericiti, dar sunt incapabili sa-si transforme dorinta in realitate. Asa cum stau lucrurile, o ciuperca care creste pe sub frunze se poate multumi cu speranta ca, intr-o buna zi, va iesi la lumina, pentru ca cineva cu siguranta se va gasi sa o culeaga. Dar, daca esti om, nu poti aplica politica ciupercii!".
Epilog
Anna Politkovskaia a trait si scris impotriva politicii ciupercii. Moartea ei tragica insa nu este cuprinsa in rotunda cifra 1.000 a raportului INSI, care se opreste cu cercetarea la luna iunie a anului 2006. Cursul de jurnalism tinde sa devina astfel o colectie de necrologuri. Poate ca fiecare jurnalist ar trebui sa-si scrie propriul jurnal. Ar fi singura lor sansa de a se asigura ca nimic din ce stiu nu se va pierde odata cu accidentala (sau nu) lor moarte.
