Despre alianța româno-americană

Ion Vianu 21.10.2014

De același autor

Recent, am avut prilejul să urmărim un interviu acordat de George Friedman, președintele Institutului Stratfor și unul din cei mai eminenți geopoliticieni, postului ProTv.

Lărgimea de vederi cuprinzând ansamblul problemelor globale, claritatea, puterea de convingere a politologului fac interesante toate intervențiile d-sale , scrise sau verbale.

Ce ne spune dl. Friedman ? Strategic, Europa nu există iar NATO se reduce, de fapt, la armata Americană. Față de primejdia seculară ridicată de politica rusă de extindere in Balcani și de împrejmuirea noastră (marea țară de la răsărit este deja simpatizată de Serbia și Bulgaria iar Ungaria nu este departe de aceiași poziție) România nu poate decât să se întoarcă către SUA al cărei aliat natural este, împreună cu Polonia și Turcia.

Dar pentru a deveni o adevărată amică și parteneră a Americii, România trebuie să desăvârșească două condiții: să facă afaceri cu Statele Unite (se înțelege, profitabile) și să lichideze gangrena corupției care face din orice relație economică una problematică.

Pentru a mai deveni un partener strategic fiabil, dl. Friedman, care cunoște bine țara noastră, recomandă o înarmare corespunzătoare, căci numai  cine se ajută pe sine merită să fie ajutat.  

Spre deosebire de oamenii politici și de diplomați, dl. Friedman are avantajul de-a fi  o persoană privată. D-sa poate să spună ce gândește, fără limba de lemn a oficialilor. Ca atare, merită un tip de ascultare privilegiat.

Este greu să îl contrazici pe președintele Stratfor: România are un interes în a fi aliatul SUA. Dar pot politicienii români să conteze sută la sută pe sprijinul Statelor Unite ? În această privință, anumite fapte istorice (care pentru unii dintre româniii mai vârstnici constituie chiar amintiri) sunt demne de relevat.  Mă gândesc la momentul 1945-1947, când Regele, Partidele istorice, au primit din partea guvernanților de atunci ai Americii asigurări că în nici un caz Uniunea Sovietică nu va fi lăsată să suprime în România libertățile democratice. La puțin timp URSS a impus regimul de teroare, detențiile , colectivizarea,  într-un cuvânt dictatura comunistă care a distrus clasa de mijloc și țărănimea provocând suferințe nesfârșite, pentru a ajunge la ruina economică și morală a României din care încă, la un sfert de veac avem cele mai mari dificultăți să ieșim. Întreaga clasă politică a României din vremea aceea a pierit în închisori sau de mizerie. A fi martir este o alegere, poate că nu toate victimele represiunii ar fi ales această cale morală privilegiată dacă nu ar fi existat asigurările diplomaților, membrilor misiunilor militare americane că SUA nu vor abandona România, până la sfârșitul anului 1947 când orice speranță s-a năruit. Dar încrederea în America era atât de mare încât și în anii cincizeci se murmura în popor că se va produce o intervenție salvatoare, vor ‘veni americanii’ doborând regimul de teroare și ură care apăsa ca un capac de plumb asupra națiunii.

Românii nu știau – și nu aveau de unde să știe – că marile puteri se înțeleseseră deja asupra unei partiții a Europei ; deja la Yalta, în februarie 1945, America și Regatul Unit acceptaseră zonele de influență iar România nu mai avea cum să evite catastrofa comunizării. Prin urmare, nu numai că diplomația americană dădea asigurări false dar decizia fusese luată în momentul în care guvernul Dr. Petru Groza punea bazele dictaturi pentru mai bine de patru decenii.

Prezența Americii în acest colț de lume care este România pare de dorit… dar, în perspectiva istorică pe care am amntit-o, trebuie să fie însoțită de asigurarea că angajamentul este fără reținere. America poate pierde o poziție în lume fără ca însăși existența ei să fie amenințată; situația nu este simetrică: pentru România, alternativa este între a fi sau a nu fi. Ar trebui elaborate acele garanții care să facă din alianța Americii cu țările din Est una perenă, care să excludă clauzele ascunse (prezente sau viitoare) cu  o parte terță.

In interviul amintit, președintele Stratfor vorbește despre corupție. Este clar că corupția compromite, până la urmă, afacerile. Totuși nu trebuie uitat că există cei corupți și cei care corup. Pentru a nu lua decât un exemplu, recenta afacere a licențelor Microsoft a provocat inculparea câtorva foști  miniștri români dintre care unii ar fi luat mită pentru achiziții la un preț considerabil mai mare decât cel public. Dacă acuzațiile se dovedesc, nu putem să nu amintim că nu numai luarea ci și darea de mită constituie o faptă penală. Atâta timp cât Microsoft nu este penalizat, penalizarea politicienilor români este unilaterală și poate părea chiar arbitrară. Justiția americană are prilejul să facă proba echității.  

Precizând aceste împrejurări moderne și contemporane, discutându-le pe față putem spera ca alianța româno-americană să fie o soluție istorică la o problemă istorică.
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22