Un proces ireversibil

În fața statului lacom, greoi, infiltrat de interese neoneste, insensibil la binele public, patronat de campionii prostului gust, se ridică o categorie de români care și-au pierdut încrederea în partidele politice și în structurile antropofage.

Campania inteligentă a lui Nicușor Dan și a echipei sale pentru Primăria Bucureștilor ne dă speranțe. Capitala a fost guvernată în nu­mele unor interese care îl serveau prea puțin pe cetățean. Ultimele legislaturi au dat sen­timentul că Bucureștii există pentru afaceri, nu afacerile pentru bucureșteni. Cine a trăit mai mult timp într-un mare oraș occidental (este cazul lui Nicușor Dan) nu poate să nu remarce că s-a produs, în ultimele decenii, un soi de răsturnare copernicană în perceperea orașului. Din ce în ce mai mult, nu numai micile centre, ci și marile metropole își fac o prioritate din adoptarea acelor măsuri care tind a le preface în locuri ale plăcerii de-a trăi. Locuri esențial democratice, în care viața comunitară, destinderea, cultura să câștige cursa cu afacerismul deșănțat, cupiditatea, aro­ganța ignorantă. Nu revin asupra amă­nuntelor programului lui Nicuşor Dan, expus în altă parte, dar țin, totuși, să remarc că este contrariul proiectului autostrăzii suspendate, simbolul sub care actualul primar și-a așezat mandatul său. Este o ciocnire între două con­cepții diametral opuse: orașul ca loc de trecere versus orașul ca loc de reședere; orașul ca loc al solitudinii agitate contra orașului ca loc al comunității reflexive; orașul opac al micilor și marilor combinații contra celui deschis, trans­parent. Mă grăbesc să adaug că nu este nimic utopic în demersul lui Nicuşor Dan. El pro­pune soluții simple, care ar fi trebuit să ne mobilizeze de mult: dezvoltarea trans­por­tu­rilor în comun, a „mobilității dulci“, fa­vo­ri­zarea culturii și științei, cu alte cuvinte, o po­litică în același timp simplă și luminată. In­te­ligența în slujba inteligenței. „Gândește global, acționează local.“

Însă, dincolo de campania pentru Primăria Ca­pitalei, cu miza importantă pe care o pre­su­pune, campania lui Nicușor Dan și a echipei sale aduce din nou în discuție rolul societății civile, rol care trebuie să crească în vremea ce vine. Există un dezgust și un dezinteres din ce în ce mai mare pentru politica partidelor, o neîncredere crescândă în capacitatea statului de-a rezolva problemele noastre este evidentă. Mai mult decât oricând, este vremea ini­ția­ti­velor private, a organizațiilor informale, a că­ror mobilitate și spontaneitate nu pot fi com­pa­rate cu greoiul formalism al hipopotamului statal. Rolul acestor colective cetățenești este dublu: pe de o parte, să exercite o presiune asu­pra politicienilor (eficacitatea presiunii pu­blice s-a văzut de curând, cu descăunarea mi­niștrilor „incompatibili“ din motive diverse, iar rezistența înverșunată față de proiectul Ro­șia Montană este un alt exemplu).

În acești douăzeci de ani cel puțin, atât am obținut: trezirea conștiinței publice, care își dă seama din ce în ce mai bine de eficacitatea ei, de acea „putere a celor fără de putere“ des­pre care vorbea, în alte condiții, Vá­clav Havel: asemănarea nu este în­tâmplătoare, voluntarii de azi co­res­pund disidenților de ieri. O societate își generează contrazicătorii, care asu­mă un rol creativ. Corupția, in­teresele personale, lipsa de viziune pe termen lung fiind atributele cva­sinormale ale politicienilor, rolul ini­țiativelor cetățenești, mobilizarea opi­niei publice capătă o însemnătate din ce în ce mai mare.

Dar opoziția, vigilența cetățenească nu sunt singurele mijloace ale so­ci­e­tății civile. Societatea civilă nu spune numai „nu“, ci și, cât de des, „da“. Există azi foarte multe organizații non­guvernamentale în cele mai di­fe­rite domenii, cum sunt cele cu pre­o­cupări ecologice sau de asistență a copiilor dezavantajați etc. Ele pot ac­ționa suplu, multiplu și, insist, fără formalism, cu maximă eficacitate și viteză în domeniile cele mai diverse.

În fața statului lacom, greoi, infiltrat de interese neoneste, insensibil la bi­nele public, patronat de campionii pros­tului gust, se ridică o categorie de români care și-au pierdut în­cre­derea în partidele politice și în struc­turile antropofage. Tensiunea, divor­țul între populație și cei presupuși să o reprezinte nu va face decât să se accentueze. Oricât de răbdători vor fi fiind românii, riscăm să vină un m­oment când fragilul pact care îi lea­gă de conducători ar putea să se ru­pă: istoria românilor este făcută din asemenea alternanțe între pasivitate și violență, între răbdare dusă la ex­trem și „explozii ale mămăligii“. Și ceea ce rezultă din violență nu este tot­deauna mai bun decât ceea ce a precedat-o și pricinuit-o. În punctul în care am ajuns, inițiativa civilă de­vine, pe de o parte, complementară, pe de altă parte, corectivă în raport cu statul și, în afară de multiple so­lu­ții practice, joacă și rolul des­căr­cării tensiunilor. Inițiativele civice sau de­nunță pe cele oficiale, sau, în cazul cel bun, sunt complementare aces­to­ra.

Se poate adăuga că vremea actuală, gra­­ție vitezei cu care circulă in­for­ma­ția (și ideile prin rețelele de so­cia­li­zare), este deosebit de favorabilă ini­țiativelor informale. După cum este favorabilă și obținerii fondurilor prin mijloace de plată ale micilor spon­sori, tot prin Internet. Lumea de azi are o dublă față: pe de o parte, este o lume a manipulării propagandistice. În același timp, lumea contemporană generează și mijloacele de a se opune manipulărilor. Controlul cetățenesc de­vine mai eficace. De aceea, ini­ția­ti­ve ca ale lui Nicușor Dan vor reuni din ce în ce mai multe adeziuni și au o șansă să schimbe societatea noastră.