De același autor
În fața statului lacom, greoi, infiltrat de interese neoneste, insensibil la binele public, patronat de campionii prostului gust, se ridică o categorie de români care și-au pierdut încrederea în partidele politice și în structurile antropofage.
Campania inteligentă a lui Nicușor Dan și a echipei sale pentru Primăria Bucureștilor ne dă speranțe. Capitala a fost guvernată în numele unor interese care îl serveau prea puțin pe cetățean. Ultimele legislaturi au dat sentimentul că Bucureștii există pentru afaceri, nu afacerile pentru bucureșteni. Cine a trăit mai mult timp într-un mare oraș occidental (este cazul lui Nicușor Dan) nu poate să nu remarce că s-a produs, în ultimele decenii, un soi de răsturnare copernicană în perceperea orașului. Din ce în ce mai mult, nu numai micile centre, ci și marile metropole își fac o prioritate din adoptarea acelor măsuri care tind a le preface în locuri ale plăcerii de-a trăi. Locuri esențial democratice, în care viața comunitară, destinderea, cultura să câștige cursa cu afacerismul deșănțat, cupiditatea, aroganța ignorantă. Nu revin asupra amănuntelor programului lui Nicuşor Dan, expus în altă parte, dar țin, totuși, să remarc că este contrariul proiectului autostrăzii suspendate, simbolul sub care actualul primar și-a așezat mandatul său. Este o ciocnire între două concepții diametral opuse: orașul ca loc de trecere versus orașul ca loc de reședere; orașul ca loc al solitudinii agitate contra orașului ca loc al comunității reflexive; orașul opac al micilor și marilor combinații contra celui deschis, transparent. Mă grăbesc să adaug că nu este nimic utopic în demersul lui Nicuşor Dan. El propune soluții simple, care ar fi trebuit să ne mobilizeze de mult: dezvoltarea transporturilor în comun, a „mobilității dulci“, favorizarea culturii și științei, cu alte cuvinte, o politică în același timp simplă și luminată. Inteligența în slujba inteligenței. „Gândește global, acționează local.“
Însă, dincolo de campania pentru Primăria Capitalei, cu miza importantă pe care o presupune, campania lui Nicușor Dan și a echipei sale aduce din nou în discuție rolul societății civile, rol care trebuie să crească în vremea ce vine. Există un dezgust și un dezinteres din ce în ce mai mare pentru politica partidelor, o neîncredere crescândă în capacitatea statului de-a rezolva problemele noastre este evidentă. Mai mult decât oricând, este vremea inițiativelor private, a organizațiilor informale, a căror mobilitate și spontaneitate nu pot fi comparate cu greoiul formalism al hipopotamului statal. Rolul acestor colective cetățenești este dublu: pe de o parte, să exercite o presiune asupra politicienilor (eficacitatea presiunii publice s-a văzut de curând, cu descăunarea miniștrilor „incompatibili“ din motive diverse, iar rezistența înverșunată față de proiectul Roșia Montană este un alt exemplu).
În acești douăzeci de ani cel puțin, atât am obținut: trezirea conștiinței publice, care își dă seama din ce în ce mai bine de eficacitatea ei, de acea „putere a celor fără de putere“ despre care vorbea, în alte condiții, Václav Havel: asemănarea nu este întâmplătoare, voluntarii de azi corespund disidenților de ieri. O societate își generează contrazicătorii, care asumă un rol creativ. Corupția, interesele personale, lipsa de viziune pe termen lung fiind atributele cvasinormale ale politicienilor, rolul inițiativelor cetățenești, mobilizarea opiniei publice capătă o însemnătate din ce în ce mai mare.
Dar opoziția, vigilența cetățenească nu sunt singurele mijloace ale societății civile. Societatea civilă nu spune numai „nu“, ci și, cât de des, „da“. Există azi foarte multe organizații nonguvernamentale în cele mai diferite domenii, cum sunt cele cu preocupări ecologice sau de asistență a copiilor dezavantajați etc. Ele pot acționa suplu, multiplu și, insist, fără formalism, cu maximă eficacitate și viteză în domeniile cele mai diverse.
În fața statului lacom, greoi, infiltrat de interese neoneste, insensibil la binele public, patronat de campionii prostului gust, se ridică o categorie de români care și-au pierdut încrederea în partidele politice și în structurile antropofage. Tensiunea, divorțul între populație și cei presupuși să o reprezinte nu va face decât să se accentueze. Oricât de răbdători vor fi fiind românii, riscăm să vină un moment când fragilul pact care îi leagă de conducători ar putea să se rupă: istoria românilor este făcută din asemenea alternanțe între pasivitate și violență, între răbdare dusă la extrem și „explozii ale mămăligii“. Și ceea ce rezultă din violență nu este totdeauna mai bun decât ceea ce a precedat-o și pricinuit-o. În punctul în care am ajuns, inițiativa civilă devine, pe de o parte, complementară, pe de altă parte, corectivă în raport cu statul și, în afară de multiple soluții practice, joacă și rolul descărcării tensiunilor. Inițiativele civice sau denunță pe cele oficiale, sau, în cazul cel bun, sunt complementare acestora.
Se poate adăuga că vremea actuală, grație vitezei cu care circulă informația (și ideile prin rețelele de socializare), este deosebit de favorabilă inițiativelor informale. După cum este favorabilă și obținerii fondurilor prin mijloace de plată ale micilor sponsori, tot prin Internet. Lumea de azi are o dublă față: pe de o parte, este o lume a manipulării propagandistice. În același timp, lumea contemporană generează și mijloacele de a se opune manipulărilor. Controlul cetățenesc devine mai eficace. De aceea, inițiative ca ale lui Nicușor Dan vor reuni din ce în ce mai multe adeziuni și au o șansă să schimbe societatea noastră.
