Presedinția României la Consiliul UE la final. Ce a mers și ce nu

Experiența directă a Uniunii Europene a pătruns adânc inclusiv în lumea politică, de multe ori deconectată de sistemul decizional european.

Iulia Pop 02.07.2019

De același autor

Președinția română a fost minată de la bun început de percepția negativă a României, de instabilitatea politică din țară – demisia ministrului Afacerilor Europene cu câteva zile înainte de începerea președinției - și de atmosfera de campanie electorală din țară și din Uniunea Europeană în general.

Primele zile au trecut cu un val de articole negative, care aminteau compoziția guvernului, problemele cu statul de drept și pe Finlanda pregătită să preia frâiele, dacă România nu poate.

A avut România priorități?

Prima dezamăgire a fost lista de priorități stufoase – în fapt, o repetare a agendei europene a momentului, cu accent pe coeziune. De asemenea, în contextul birocratic bucureștean, Reprezentanța Permanentă de la Bruxelles era doar una dintre ambasade, și nu centrul președinției – cum s-a dovedit a fi în final. Aceasta a avut implicații pe toate planurile – inclusiv logistice.

Complexele naționale și faptul că era prima experiență de genul acesta au determinat eforturi exagerate de partea română – atât în organizarea unui număr foarte mare de evenimente informale în țară, cât și în complexitatea organizării și a atenției acordate participanților din alte state membre. În plus, președinția se afla sub lupa organizațiilor watch dog în privința transparenței și a folosirii sponsorilor. Nu prea se știe că președințiile se susțin din buget propriu sau din sponsorizări, nu există un buget dedicat lor în bugetul Uniunii. De pildă, România a fost sub tirul criticilor pentru prezența logo-ului Coca-Cola alături de cel al președinției Consiliului. Însă Finlanda – care are ca prioritate principală mediul – beneficiază de sponsorizarea BMW, iar știrea a trecut aproape neobservată.

De asemenea, orice președinție folosește ocazia pentru a prezenta țara, însă programul cultural al României – parteneriatul cu Europalia – se va desfășura practic în a doua parte a anului 2019, fiind încheiat cu câțiva ani mai devreme, pe baza planificării succesiunii președințiilor care includea Marea Britanie. Aceasta a fost suplinită prin proiecte de mici dimensiuni, mai degrabă reactiv, la inițiativa artiștilor locali sau prin deplasarea spre Bruxelles a unei mici părți din sezonul România-Franța. Promovarea României are încă pentru mulți români din diaspora conotații negative, astfel că micile proiecte gastronomice sau turistice ale președinției s-au lovit de un val enorm de critici, de multe ori gratuite.

Tematic vorbind, orice președinție trebuie să urmeze agenda momentului. Însă una din maladiile birocrațiilor este că narcisiștii sunt atrași de subiectele la modă, prin urmare, au existat subiecte minore suprareprezentate, iar subiecte importante, dar poate mai tehnice, au rămas discrete.

Negocierile

Dar șocul cultural resimțit mai ales la Bruxelles a fost produs de echipa de negociere în general foarte tânără (față de vest-europeni, care acced la funcții de conducere după o carieră lungă), care s-a dovedit rapidă, încăpățânată și dinamică și de multe ori deconectată de centru. De asemenea, dat fiind handicapul percepției, echipele tehnice au trebuit să mobilizeze Secretariatul General al Consiliului, de multe ori într-un timp mult mai scurt și cu muncă cel mai adesea cu mult peste program (cel puțin în perioada legislativă, când trialogurile cu Parlamentul European și Comisia Europeană s-au prelungit cel mai adesea în cursul nopții). O altă diferență greu de acomodat a fost (în foarte multe cazuri) organizarea last minute de partea română, față de o administrație europeană mai așezată, obișnuită cu planificare și termene limită mai lungi.

De asemenea, a fost foarte utilă în timpul negocierilor experiența celor care se aflau de mulți ani în grupuri de lucru – cunoscându-i personal pe omologii din alte state membre, experții din Comisie sau din Parlament. Presa română a văzut în mulți dintre ei doar relațiile de rudenie cu foști miniștri sau diverse alte influențe politice – însă Politico a identificat la începutul anului rolul cheie al multora dintre ei în negocierile care urmau.

Evaluarea cantitativă (în curs încă – de pildă, numărul celor 90 de dosare – sau 80 legislative și 10 common understandings legate de bugetul multianual) este necesară, desigur, deși nu suficientă. Orice președinție își dorește să lase ceva în urmă, cu atât mai mult, cu cât pentru România a fost prima.

Numărul de acte legislative închise ca urmare a eforturilor acestei echipe este cu adevărat dublu față de o președinție normală (Austria a închis 521) și, în plus, într-un timp foarte scurt – pentru că Parlamentul European își termina sesiunea, iar partidele intrau în campania pentru alegerile europene. Acestora li se adaugă numeroase acorduri parțiale (cele referitoare la bugetul european multianual pentru următorii șapte ani – MFF), concluzii ale consiliilor, declarații comune în cadrul dimensiunii parlamentare și luări de poziție în numele Consiliului în cadrul reuniunilor plenare ale Parlamentului European.

Numărul mare de dosare legislative închise se datorează, desigur, și faptului că a fost o președinție de final de ciclu electoral, și, în unele cazuri, compromisului dintre statele mari. Dar președinția este cea care decide agenda Consiliului, desigur, în consultare cu statele membre, și ar fi putut alege să pună mai mult sau mai puțin efort în ele.

Consiliul și deficitul democratic în UE

Impresia excesiv tehnică pe care a lăsat-o președinția română se datorează și relațiilor tensionate între nivelul politic și administrație. A fost o concentrare enormă de expertiză la nivelul Reprezentanței Permanente de la Bruxelles, din partea tuturor ministerelor, însă aceasta nu s-a transferat de multe ori asupra nivelului politic. Această lipsă de coordonare sau ruptură chiar a fost foarte vizibilă în timpul așa-ziselor audieri din Parlamentul European de la începutul președinției. Miniștrii români – cu puține excepții – nu au înțeles contextul și rolul lor acolo. De asemenea, în context de campanie electorală, presa română a transformat o formalitate – prezentarea priorităților sectoriale ale Consiliului de către noua președinție – într-un cvasi-examen și într-un spectacol mediatic.

Deconectarea tehnic / politic este în general prezentată pozitiv în contextul crizei politice din România. Însă acest conflict surd tehnic–politic nu este o veste bună din perspectiva funcționării democratice a statului român, cu atât mai mult, cu cât administrația românească este departe de a fi una model. Deși acum aparatul tehnic apare ca unul care a luptat eroic cu guvernul corupt, în fapt a redus substanțial pe multe dimensiuni capacitatea României de a avea un impact politic real în contextul european. A fost evidentă lipsa unei dezbateri interne reale pe teme europene – deși România nu a fost, desigur, o excepție din acest punct de vedere. Dar această lipsă devine un handicap în timpul președinției.

Un rol important joacă Secretariatul General al Consiliului, care scapă de multe ori controlului democratic și este una dintre cele mai conservatoare instituții europene. Echipa Tusk este rapidă și foarte competentă, însă în echipa curentă a Secretariatului General al Consiliului se strecoară multe influențe politice naționale și supraviețuiesc mulți funcționari care preferă mai degrabă o activitate strict compartimentalizată, o viață liniștită și președinții care nu deranjează acest ritm.

Ce nu a mers?

Consiliul este partea cea mai puțin cunoscută a UE, trăiește în lumea încă în mare parte ascunsă de ochii publici ai diplomației. Era inevitabil că această lume a identificat rapid slăbiciunile României și a încercat să profite de ele, cu mai mult sau mai puțin succes.

România nu a putut finaliza negocierile MFF - bugetul multianual al Uniunii. În acest domeniu putem constata o ruptură categorică între contributorii neți și beneficiarii neți, deși această împărțire este înșelătoare. Ambele categorii beneficiază de Piața Comună Europeană, însă negocierile se lovesc și de percepția opiniei publice occidentale că statele lor ajută Estul (eventual Sudul) nerecunoscătoare, risipitoare și corupte, iar mai nou și autoritare. Desigur, prezența dominantă a firmelor vest-europene pe aceste piețe, economia în creștere și influența pozitivă a mobilității forței de muncă sau efectele brain drain în Estul Europei sunt mult mai puțin acoperite în mass-media occidentale, deci și mai puțin cunoscute de opinia publică res­pectivă.

Tinerețea unor experți și lipsa de experiență la Bruxelles a unei părți a echipei a fost un handicap prin aceea că unele documente redactate (concluzii ale Consiliului, propuneri etc.) sunt prea stufoase, prea generale, descriptive sau criptice.

Ce a câștigat România?

Încredere în sine, în primul rând. Așteptările erau – de multe ori în mod nemeritat – atât de jos – încât rezultatul este o surpriză plăcută. Experiența directă a Uniunii Europene a pătruns adânc inclusiv în lumea politică, de multe ori deconectată de sistemul decizional european. Anumite „șocuri culturale“ sunt binevenite: este bine că funcționarii de la București au interacționat intens cu Parlamentul European, care reprezintă și exprimă mult mai direct decât Comisia diversitatea de percepții și interese din UE. Foarte probabil, unele „lecții învățate“ vor avea efecte în viitorul apropiat în modul de funcționare și relaționare cu sistemul decizional european, atât al administrației, cât și al lumii politice de la București.

1. https://www.eu2018.at/latest-news/news/21-21-The-Austrian-Presidency-of-the-Council-of-the-EU--Accomplishments-and-challenges.html

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22