De același autor
Dupa ce deputatii PNL, PSD, UDMR si PC au lipsit saptamana trecuta de la sedintele comisiilor de specialitate, pachetul de legi privind siguranta nationala depus de PNL la Camera Deputatilor are mari sanse sa fie adoptat fara dezbateri.
Primele propuneri de proiecte de legi privind siguranta nationala au fost realizate de Presedintie. Executivul a preluat aceste propuneri, insa le-a modificat substantial. Pachetul de legi de la Camera Deputatilor a fost depus de PNL si cuprinde proiectele elaborate de guvern. Legile sigurantei nationale sunt subiect de disputa intre PNL si presedintele Traian Basescu, liberalii acuzandu-l pe seful statului ca vrea sa acorde puteri prea mari serviciilor de informatii. Reprezentantii PD au amenintat ca vor promova o initiativa care va cuprinde variantele sustinute de seful statului.
Presedintele Basescu si-a exprima ingrijorarea ca legile sigurantei ar putea fi adoptate tacit, precizand ca pachetul de legi elaborat initial de guvern nu a corespuns nevoilor de securitate, motiv pentru care a fost trimis inapoi Executivului, insotit de propunerile formulate in CSAT. (22)
Daca prin modernizarea Romaniei intelegem cresterea semnificativa a nivelului de trai pentru romanul obisnuit si o alta atitudine a statului fata de nevoile cetateanului, atunci aceasta modernizare nu va fi posibila fara modernizarea sistemului de securitate nationala. Politica de securitate nationala sau, mai scurt, securitatea nationala este cea mai importanta dintre politicile unei tari. Prin miza pe care o reprezinta, respectiv apararea in fata "atacurilor armate si a coercitiei, absenta subversiunii interne si absenta eroziunii valorilor politice, economice si sociale, care sunt esentiale pentru calitatea vietii", securitatea nationala a fost definita ca "marea politica" sau "marea strategie". Esecurile intr-un astfel de domeniu sunt de neacceptat si, odata produse, ele pot fi incluse in aria falimentului politic. Acestea pot evolua de la deteriorarea grava a calitatii vietii cetateanului pana la pierderea independentei, pierderea de teritorii sau chiar, in extremis, disparitia ca tara. Majoritatea tarilor Europei Centrale stiu din propria istorie ce inseamna falimentul politicii de securitate nationala. In Occidentul in care am revenit de curand si noi, securitatea nationala este un bun public, sensul eforturilor si eficienta lor fiind date de calitatea vietii de zi cu zi a cetateanului. Astfel, politica de securitate nationala este o politica publica.
In tarile occidentale, formularea, legitimarea, aprobarea si aplicarea unei astfel de politici se face dupa un algoritm pe care eu l-am denumit "acquis-ul occidental al politicii de securitate". Pentru a functiona corespunzator, el presupune dialogul si conlucrarea a trei factori:
- factorul politic, cu rol decizional, de conducere si, partial, de control;
- factorul birocratic, chemat sa aplice politica de securitate, reprezentand in acelas timp si principalul detinator al expertizei tehnice;
- cetateanul obisnuit, care, prin intermediul societatii civile, este chemat atat sa legitimeze efortul de securitate nationala, sa-l finanteze si sa-l sprijine public, dar si sa se exprime critic asupra lui. In acest sens, el se poate exprima direct, prin atitudini publice sau prin intermediul mass-media sau al think-tank-urilor de specialitate (daca ele exista).
In 2005, in Romania sansa modernizarii parea sa vizeze si domeniul securitatii nationale. In primavara acelui an incepea dezbaterea publica cu privire la proiectul strategiei de securitate nationala. Ulterior, aceeasi dezbatere s-a extins, incluzand si discutiile despre cadrul legal al sistemului national de securitate. Lucrurile pareau sa intre pe fagasul necesar. In Romania anului 2005, institutiile de securitate nationala functionau inca dupa legi adoptate intr-o mare masura in primii ani ai deceniului IX, cand erau mult mai importante depasirea cadrul rigid al dictaturii si remodelarea democratica decat calitatea proceselor si eficienta noilor institutii de securitate nationala. Zona Europei Centrale si mai ales a Europei de Sud-Est era framantata de disolutii nationale si fragmentari geopolitice. Dispareau state si apareau state. Nervii factorilor politici din Romania erau intinsi la maximum si nu era timp de reflectie asupra arhitecturii sistemului de securitate nationala sau asupra imbunatatirii functionarii sale democratice. Influenta inca puternica a culturii politice a regimului national-comunist nu permitea dezbaterea libera a domeniului. Iar dialogul ar fi fost oricum dificil, pentru ca la acea data nu exista expertiza decat la nivelul "structurilor". Urma sa mai treaca ani pana cand in Romania avea sa se dezvolte o incipienta "cultura a securitatii nationale". Cat despre o onesta relatie cu Occidentul, sa nu uitam ca in acei ani reglajele importante s-au facut fie prin atitudinea patriotica a unora dintre institutiile principale (huiduirea lui Nicolae Militaru de catre ofiterii MApN), fie prin presiuni occidentale (indepartarea lui Caraman de la sefia DIE).
Anul 2005 a reprezentat o imensa oportunitate ca dupa 15 ani sa evaluam arhitectura, misiunile si mai ales performanta sistemului de securitate nationala. Eram deja membri ai NATO, foarte aproape de UE si intr-o relatie strategica importanta cu SUA, bucurandu-ne de cele mai bune garantii de securitate posibile. Stiam influentele in materie de securitate in urma acestui nou statut international. Ne puteam mult mai usor identifica misiunile nationale, dar si internationale, prietenii si poate chiar si eventualii adversari. Si nu in ultimul rand, erau vizibile tendintele principale ale sistemului international. In ciuda convulsiilor internationale, prin integrarea in NATO si ulterior in UE, Romania adera la acel nucleu al statelor care beneficiaza dupa urma globalizarii. Aveam marea sansa a remodelarii sistemului de securitate nationala.
Remodelarea a fost si este necesara pentru ca sistemul a fost construit intr-o epoca in care datele si cerintele de astazi nu existau. La inceputul anilor ‘90 nu aveam o cooperare atat de stransa intre serviciile de informatii din Romania si cele din Vest, dar nici forme atat de neconventionale de control european asupra Intelligence-ului (comisia asupra zborurilor CIA). Nu aveam responsabilitati pe linia unor misiuni NATO sau combaterea terorismului in cadrul pilonului doi al UE - Afaceri Interne si Justitie. Plus ca, intre timp, avem acumulata o mare experienta pe functionarea sistemului de securitate nationala atat in conditiile unei societati democratice, cat si in conditiile noului sistem international. Ne cunoastem mult mai bine vulnerabilitatile, in special cele legate de coruptie si de o etica prea precara.
Din pacate, procesul inceput in primavara anului 2005 este aproape de un impas major si, chiar daca unul din pachetele legislative va fi adoptat, nu va schimba calitativ functionarea sistemului de securitate nationala. Mai mult decat atat, adoptarea pachetului va fi bifata drept modernizare si in anii care vin vom continua sa contabilizam esecuri gen Hayssam (infiltrarea la varf a clasei politice de catre vectori antioccidentali). Pentru a putea evita un astfel de impas este nevoie ca atentia celor trei actori importanti - politicul, birocratia si societatea civila - sa se indrepte spre urmatoarele elemente: o cat mai larga majoritate politica asupra specificului securitatii nationale, o adeziune clara a sistemului de securitate nationala la efortul de modernizare a Romaniei si o prezenta intelectuala tot mai activa a societatii civile in dezbaterile specifice.
Clasa politica are cea mai mare responsabilitate atunci cand discutam de modernizare. Optiunile clasei politice trebuie sa fie foarte clare atunci cand vine vorba de interesele nationale si de prioritizarea amenintarilor la aceste interese. Misiunile trasate institutiilor trebuie sa fie simple si ordinele clare, ambele in perimetrul eforturilor de modernizare. Nu in ultimul rand, competitia politica nu trebuie extinsa in zona institutiilor de securitate nationala, pagubele putand fi semnificative. Nu ar permite nici dezbaterea libera a problemelor reale din cadrul sistemului de securitate nationala, dar nici o atitudine performanta din partea sistemului. Cum sa combati spionajul sau subversiunea politica, cand cursul actiunii contrainformative s-ar putea sa se intersecteze cu politica de nivel inalt? Sau cum sa dezvolti politici de securitate internationala pe termen lung, cand imaginea aliatului principal al Romaniei este periodic deformata, de multe ori cu participarea unor exponenti importanti ai clasei politice? Este foarte important ca politicienii nostri sa ne prezinte clar atat aliatii, cat si adversarii tarii.
Sistemul de securitate nationala trebuie sa inteleaga ca modernizarea Romaniei este cruciala pentru viitor si acest demers trebuie sprijinit chiar si cu pretul sacrificarii unora dintre "vechile traditii". Globalizarea reprezinta o sansa, iar occidentalizarea Romaniei este un pericol mult mai mic decat saracia.
In ceea ce priveste societatea civila, avem nevoie sa consolidam firava cultura de securitate aparuta in ultimii ani. In primul rand, trebuie sa transformam cele cateva ONG-uri cu preocupari in domeniu in think-tank-uri specializate in analiza critica a problemelor de securitate nationala. Facultatile de stiinte politice trebuie sa largeasca aria preocuparilor, facilitand aparitia de masterate in domeniul studiilor de securitate. Iar mass-media, care a reprezentat principalul controlor democratic al sistemului de securitate nationala, sa incerce, chiar in detrimentul profitului, sa aloce spatii mai mari modernizarii securitatii nationale.
