De același autor
In anul ce vine Romania va gazdui cel mai important eveniment international organizat vreodata la noi in tara si al doilea mare eveniment mondial al anului 2008, dupa Jocurile Olimpice de la Beijing. Peste 3.000 de oficiali, dintre care cateva zeci de sefi de stat sau de guvern, la care se adauga aproximativ 2.500-3.000 de jurnalisti vor fi oaspetii Bucurestiului si ai Romaniei. Cum arata Romania summit-ului NATO din 2008? Asa dupa cum insusi presedintele Traian Basescu recunostea: o tara care "nu stie incotro se indreapta".
Daca facem o radiografie a "starilor" si a modului cum diferitele categorii sociale se raporteaza la problemele tarii, vom vedea ca nu stim incotro sa ne indreptam nu din cauza populatiei, care inca nu si-a pierdut inteligenta politica nativa, ci din cauza confuziei ideologice si intelectuale in care elitele conducatoare inca se afla.
Si asta pentru ca scopul pe care ni-l propunem, in loc sa fie "integrare prin occidentalizare", este "aderare fara modernizare".
Contributia populatiei la aderarea la NATO si UE
Optiunea euroatlantica a Romaniei s-a materializat si pentru ca in toti acesti ani, in ciuda costurilor economice si sociale ale reformei, cetateanul roman a mentinut tot timpul un semnificativ sprijin popular pentru integrarea in NATO si UE. Solicitand si sprijinind integrarea euroatlantica, cetateanul roman a creat o mare presiune populara pe partidele politice. Cu o singura semiexceptie (respingerea de catre un anumit partid a integrarii in NATO), niciun alt partid politic nu a indraznit sa puna in discutie integrarea euroatlantica. Mai mult decat atat, in noiembrie 1996, Conventia Democratica a castigat alegerile cu un mesaj axat pe nevoia vitala a integrarii tarii in comunitatea euroatlantica. In 1999, pe timpul crizei din Kosovo, aceeasi Conventie Democratica a dus definitiv si ireversibil tara in tabara occidentala. Ulterior, celelalte partide politice nu au avut decat sa continue eforturile, garantand aderarea. Chiar si acum, la trei ani de la integrarea in NATO si un an de la cea in UE, sprijinul popular pentru aceste doua organizatii este unul ridicat.
Populatia a inteles corect ca o relatie stransa cu aceste doua organizatii ii poate oferi ceea ce uneori propriii guvernanti nu pot sau refuza sa-i ofere. Nu este o intamplare ca Parlamentul European se bucura in Romania de mai multa incredere decat Parlamentul Romaniei. Tot cetateanul roman este cel care a acceptat si si-a asumat riscul si costurile participarii militarilor romani la misiunile internationale din Angola, Bosnia, Kosovo, Afganistan sau Irak, pentru multi ani singura cale pentru Romania de a-si asigura o imagine internationala pozitiva, demonstrandu-si rolul de contributor la securitate. Si, nu in ultimul rand, cetateanul roman (si mai ales taranul roman) a platit factura integrarii euroatlantice. Costurile reformelor tot le-au dus, banii rezultati din devalizarile bancilor au fost, de altfel, trecuti la datoria publica, ulterior inflatia rezultata a afectat salariile sau pensiile si mai putin averile "capitalistilor de cumetrie". Ultimul mare gest pe care populatia l-a facut s-a petrecut in timpul alegerilor pentru Parlamentul European. Pe de o parte, a atras atentia clasei politice ca misiunea sa - ca si rabdarea sa - se apropie de sfarsit, beneficiile aderarii trebuind sa fie distribuite cat mai echitabil. Pe de alta parte, a dat un semnal extrem de important, decizand ca extremismul nationalist nu trebuie exportat in Europa. Ar putea fi chiar un indiciu asupra caracterului viitoarei elite politice conducatoare.
Cele doua paliere
Ca tara, ne aflam la apusul a doua epoci, cea a aderarii si cea a dominatiei politice a stangii. Aceasta stare de fapt va avea multiple influente asupra modului cum Romania este condusa si cum se vor lua in viitor marile decizii. Odata cu 1 ianuarie 2007, aderarea s-a transformat in integrare efectiva, interactiunea cu Occidentul extinzandu-se la toate zonele vietii politice, economice si sociale. Or, dupa cum stim de la Lovinescu sau Zeletin, contactul prelungit cu Occidentul duce atat la schimbarea structurii de putere, cat si la intensificarea rezistentei la schimbare. La nivelul elitei conducatoare s-au petrecut cateva evolutii notabile, unele dintre ele chiar ingrijoratoare.
Caracteristica principala a elitelor conducatoare din Romania este "dualitatea". Cand ne referim la elita conducatoare nu ne referim doar la elita politica, "palierul 1", sefimea centrala si locala a partidelor politice, membrii guvernului sau parlamentarii. In egala masura, sub acest concept integrator intra si zona de varf a sistemului de securitate nationala (generali si colonei, ambasadori, chestori etc.), "palierul 2". Ceea ce este Romania astazi sau ce face este o simbioza sau, de la caz la caz, o antiteza a relatiei dintre cele doua paliere. Acesta a fost specificul sistemului politic din Romania, mostenit de la regimul comunist, si integrarea euroatlantica s-a realizat in aceste conditii. Si cine cunoaste bucataria integrarii in cele doua organizatii sau a urmarit-o indeaproape stie ca relatia Romaniei cu Occidentul s-a dezvoltat pe ambele paliere, uneori relatiile Vestului cu unul dintre aceste paliere ducand la reglarea relatiilor cu celalalt palier. Integrarea in NATO si UE dovedeste ca, in final, cel putin in ceea ce tine de aderare, s-a reusit construirea unor relatii de buna cooperare atat intre cele doua paliere, cat si intre acestea si Occident. Palierul 1, politicul, a hotarat ca locul tarii este in NATO si UE, iar palierul 2, in contrapartida cu anumite compensatii, intr-o prima faza a incetat sa se mai opuna, iar ulterior a inceput sa sprijine aderarea. Integrarea s-a realizat in special prin comanda politica. Pe de alta parte, Vestul, pentru a proteja si sprijini palierul 1, si-a dezvoltat propria relatie cu palierul 2, astazi fiind notorie buna cooperare intre serviciile de informatii din Romania si omoloagele lor din SUA sau Europa. Poate ca este paradoxal, dar si important, credibilitatea si legitimitatea actiunilor serviciilor de informatii este in acest moment mai degraba obtinuta pe linia cooperarii intraatlantice.
De ce sunt importante elitele in Romania? In primul rand, pentru ca suntem inca o tara rurala, in curs de dezvoltare, individualista si cu un simt civic slab dezvoltat si in aceste conditii modernizarea nu se poate face decat prin actiune a elitelor de sus in jos si mai ales prin exemplu personal. Acest adevar era bine inteles de elita pasoptista (politicieni si militari), nu foarte numeroasa (conform academicianului Berindei acestia nefiind mai mult de 100), dar hotarata sa se sacrifice pentru "propasirea natiei". Asa s-a obtinut prima modernizare a Romaniei, reper fiind Romania Regala de pana la 1947, adevarata "epoca de aur" (in sensul sau sociologic si occidental de "golden age"). Fara a fi perfecte, institutiile occidentale oferisera romanilor un fagas mai bun, de preferat celui "ruso-turcesc sau local-traditional". In al doilea rand, in epoca in care traim, cea a globalizarii si a societatii postindustriale, a societatii cunoasterii, modernizarea trebuie facuta cu participarea elitei conducatoare, nu pentru ca altfel nu se poate, ci pentru ca asta este calea cea mai rapida si Romania este deja cu 50 de ani in urma Vestului.
Palierul 1 si ofensiva antioccidentalizarii
La nivel politic, in paralel cu reconfigurarea jocului politic si mutarea greutatii politice de pe stanga spectrului politic pe dreapta, avem o diminuare numerica, o oboseala si o restrangere a influentei grupului prooccidental, distribuit doar in unele partide, si care a dus greul integrarii euroatlantice. Diminuarea numerica se datoreaza atat unor motive obiective, precum imbatranirea sau chiar disparitia fizica, cat si unora subiective, precum marginalizarea politica, schimbarea planului de activitate (fiind preferata zona afacerilor) sau insatisfactia si frustrarile fata de cum merg lucrurile in zona politicului sau nerecunoasterea unor eforturi personale si sacrificii. Este stiut faptul ca nu putini dintre cei care au primit medalii sau ordine nationale odata cu integrarea in NATO sau UE exercitasera in trecut o activa opozitie la adresa celor doua organizatii. Restrangerea influentei exercitate se datoreaza si diluarii profesionale, dar mai ales se datoreaza activarii retelelor si gruparilor antioccidentale, foarte performante si eficiente, pentru ca functioneaza, in buna traditie a locului, subteran si secret, deja preluand controlul asupra unor sectoare cheie, precum invatamantul de stiinte politice sau relatii internationale.
Patru cauze explica recrudescenta gruparilor antioccidentale. In primul rand, ele nu si-au putut permite sa actioneze pana la aderare, pentru ca presiunea publica era prea mare. Dar odata cu aderarea la NATO si UE, spatiul lor de manevra a crescut considerabil. Pe de o parte, fiind deja tara membra, oficialii occidentali au un spatiu foarte restrans de manevra, riscand sa fie acuzati de superficialitate in supervizarea pregatirii aderarii Romaniei. In al doilea rand, presiunea occidentala pentru continuarea accelerata a reformelor a scazut si pentru ca Occidentul in acest moment are alte prioritati. SUA este prinsa in complexitatea Orientului Mijlociu, rezolvarea satisfacatoare a situatiei din Iran, Irak, Afganistan sau Palestina fiind necesara mentinerii statutului de principala mare putere. Marile state europene, Franta, Germania sau Marea Britanie, sunt mai degraba preocupate de situatii politice interne sau de viitorul UE in ansamblul sau. In al treilea rand, este posibil ca gruparile antioccidentale sa fie incurajate sau chiar finantate din exteriorul tarii, stiindu-se ca nu toate tarile din zona noastra sau chiar de mai departe sunt multumite cu integrarea noastra in NATO si UE. Cu cat Romania va fi mai moderna, mai democratica si prosperitatea mai echitabil distribuita, cu atat va fi mai greu sa fie influentata. Nu toti cred sau vor sa accepte ca ireversibile transformarile prin care trece tara noastra. In fine, spatiul de manevra al gruparilor antioccidentale este dat si de complicitatea unor grupari raspandite prin toate partidele politice, care, in ansamblul lor, au sprijinit orientarea proatlantica si proeuropeana. Salvarea privilegiilor elitei conducatoare depinde si de diluarea sau amanarea unora dintre masurile de implementare a acquis-ul european.
Concluzii
Daca si 2008 va fi ca 2007 riscam ca, in loc de a ne prezenta in fata lumii cu fruntea sus, reconfirmand justetea tezei care da ca necesara revenirea Romaniei in Occident, sa dam apa la moara celor care spuneau ca granita de vest a Europei trebuia sa fie pe Tisa. Riscam sa dam satisfactie celor care, neoficial si foarte discret, dar insistent, sugerau Occidentului ca romanii nu sunt de incredere si nu te poti baza pe ei. Riscam ca tara sa nu fie pregatita sa infrunte viitorul: la modul cum evolueaza acum sistemul international, viitorul nu este deloc roz. Avem cel mai prost inceput de secol din ultimele veacuri. Dar cel mai tare riscam sa facem primii pasi ca deplini membri ai NATO si UE intr-o maniera de-a dreptul schizofrenica, comportandu-ne din ce in ce mai antioccidental in interiorul celor mai importante institutii ale Occidentului.
De ce este Romania confuza? Pentru ca cei care conduc nu inteleg sau nu le place si nu vor sa accepte ceea ce inteleg. Iar cei care inteleg si accepta, si poate chiar mai mult, se mai si pricep, nu conduc. Si in aceasta ultima grupare avem intelectualitatea prooccidentala si modernizatoare. Insa ea nu face parte din elita conducatoare. Are o influenta importanta asupra deciziilor, a contribuit foarte mult la realizarea unei minime interoperabilitati intelectuale cu Occidentul, vitala integrarii, dar nu conduce efectiv. Poate propune, dar nu ia decizii. Proiectul votului uninominal este poate cel mai bun exemplu.
Solutia nu este sa promovam intelectualii in functiile de conducere ale palierelor 1 si 2. Istoric, stim ca rezultatele nu au fost fericite si nici nu vedem astazi un prea mare interes al intelectualilor in a se implica in politica sau a se angaja in sistemul de securitate nationala. Solutia este in a ameliora elitele conducatoare ale celor doua paliere prin occidentalizarea intregului invatamant militar si profesionalizarea politicii romanesti. In definitiv, un alt lucru pe care-l putem invata din perioada interbelica este ca "Romania se va dezvolta cand clasa politica si sectorul de securitate vor lasa tara sa se modernizeze".
