Contra-prejudecati privind francofonia

Deseori am “placerea” de a fi martorul sau actorul unor discutii in care, dupa numai cateva minute, as putea face un intreg inventar al neintelegerilor, al asocierilor eronate si al prejudecatilor referitoare la francofonie. Exista un intreg spectacol al confuziilor instalate in vocabularul ideilor si perceptia fenomenului francofon. Iata de ce, voi prezenta mai jos cateva contra-prejudecati,  in fapt un raspuns personal respectuos fata de diversitatea celorlalte opinii  menite sa duca la o mai buna cunoastere a subiectului si la evitarea respectivelor locuri comune.
Francofonia nu este Franta: termenul a aparut la inceputul secolului XX, fiind utilizat de geograful Onésime Reclus pentru a desemna ansamblul populatiilor vorbitoare de limba franceza. La origine era un simplu concept lingvistic. In anii ‘60, sub impulsul lui Lepold Senghor, notiunea a dobandit o notorietate si o audienta internationale, depasind dimensiunea pur lingvistica si  prin adaugarea unei componente politice  a inceput sa desemneze o comunitate a popoarelor impartasind valori umaniste comune. Ulterior, dimensiunea culturala a intregit acest ambitios proiect comun. Iar Franta este, in cadrul acestuia, un actor printre ceilalti.
Francofonia nu este o structura neo-coloniala, nu este o “prelungire” a Frantei dincolo de frontierele sale si nu urmareste scopuri disimulate de spoliere, fie ea “soft” sau “hard”. Francofonia se constituie ca o functie de relationare si comunicare ce se doreste reciproc avantajoasa, ca un instrument pentru dialogul culturilor si solidaritatea popoarelor. Spre deosebire de Commonwealth, organizarea sa nu este piramidala, iar structurile sale institutionale sunt de o certa suplete.
Francofonia nu consta in relatiile bilaterale franco-”ceva” (romane, spre exemplu)  desi acestea contribuie la coerenta spatiului politic francofon  constituind mult mai mult decat simpla aditionare a acestora. In mod esential, ea face referire la o perspectiva si la o logica multilaterale.
Francofonia nu este o organizatie “desueta”. Desi se afla intr-un recul relativ fata de ofensiva limbii engleze, limba franceza nu este muribunda: 125 de milioane de persoane o au drept limba materna, iar pentru alte 165 de milioane constituie a doua limba vorbita. Cat despre Organizatie, aceasta si-a asumat de-a lungul anilor responsabilitati si obiective suplimentare, interferand succesiv in domeniile cultural, economic si politic. Crearea postului de secretar general in 1997, obtinerea statutului de observator la ONU un an mai tarziu, incheierea a numeroase acorduri cu organizatii internationale sau regionale, reforma institutionala ce urmeaza a fi pecetluita cu ocazia Sommet-ului de la Bucuresti, precum si multe altele atesta evolutia ascendenta a Francofoniei.
Am tot mai mult convingerea ca necunoasterea realitatii francofone constituie un obstacol de talie in calea dezvoltarii acesteia, context in care, una dintre provocarile imediate ar consta in capacitatea acesteia de sustinere a unui real efort de marketing informational.