De același autor
O mie de bordeie (state) si tot atatea obiceie (lingvistice). Exista multiple feluri de a duce o politica lingvistica oficiala. Ba, mai mult, exista nenumarate cai de intelegere si definire a termenului insusi. Cercetatorii specializati o considera ansamblul actiunilor relative la limba, in curs sau deja realizate. Pentru scopul acestui articol insa, o astfel de conceptie ramane prea vaga si lipsita de operationalitate. Prin urmare, voi considera politica lingvistica drept conceptia teoretica ce determina realizarea actiunilor relative la limba.
Observarea atenta a actiunilor statelor francofone din Africa cu privire la limbile locale permite realizarea unei tipologii in cadrul careia vom distinge urmatoarele politici: de expectativa, de contributie si de angajare.
Politicile lingvistice de expectativa sunt specifice statelor care nu intervin in status quo-ul limbilor africane, care aleg sa observe evolutia naturala a acestora, ramanand in expectativa. Se adopta, practic, o pozitie de confirmare a fostelor politici coloniale referitoare la limbile oficiale, chiar daca unele tari intreprind un real efort de cercetare referitor la limbile africane locale (ex.: Coasta de Fildes, Camerun si Gabon). Politicile de expectativa se bazeaza pe adoptarea limbii coloniale drept limba oficiala, prezuma imposibilitatea utilizarii limbilor africane locale datorita multiplicitatii acestora, retin cercetarea ca un obiectiv important si isi asuma drept “strategie” asteptarea, expectativa.
Politicile de contributie pot fi intalnite in tarile ce aduc un aport specific chestiunii lingvistice, in general, si limbilor africane in particular. Aceste state, ca si precedentele, prezinta aceeasi tendinta de confirmare a politicii lingvistice coloniale si dispun de o importanta componenta de cercetare. In plus, majoritatea au programe de alfabetizare in limbile africane, iar unele dintre ele chiar experimenteaza formule de invatamant in aceste limbi. Politicile de confirmare se sprijina atat pe limba coloniala (ca limba oficiala), cat si pe increderea in potentialitatile limbilor africane, au drept obiectiv utilizarea acestora in educatie si retin ca strategie experimentarea prealabila a acestei utilizari (Burkina Faso, Mali, Niger).
Politicile de angajare sunt specifice statelor ce furnizeaza un sprijin consistent - pe toate planurile, politic, financiar si practic - obiectivelor retinute in materie lingvistica. De regula acestea dispun de o strategie de modificare (prin reducerea campului de utilizare) a politicii coloniale, de cercetare, alfabetizare si un veritabil sistem de invatamant in limbile africane (Burundi si Rwanda).
Fie ca este vorba de o experienta sau de o practica mai mult sau mai putin consolidata, politica de utilizare a limbilor africane in invatamant tinde sa devina o obligatie pentru lideri, intrucat este reclamata de orice opozitie care se vrea nationalista si indiferent de justificarile stiintifice, politice, ideologice sau demagogice ale acesteia.
