De același autor
În vâltoarea acestor zile, a trecut neobservată o decizie a CCR care răspunde la întrebarea aflată azi pe buzele tuturor: Ce se mai poate întâmpla în parlament?
Răspunsul scurt este: nimic. Doar că nimeni nu mai vrea astăzi răspunsuri scurte, toți vrem să înțelegem pe deplin raționamentele care conduc la concluzie, Constituția României devenind un subiect de maxim interes. E firesc să fie așa, pentru că lovitura de stat care a eșuat duminică s-a dus și s-a decis pe tărâmul complicat al dreptului constituțional. Pentru cei ce vor să vadă partea goală a paharului, asta înseamnă că evenimentele recente ne-au isterizat în asemenea măsură încât nu mai suntem dispuși să mai avem încredere în alții, vrem să înțelegem noi exact cum stau lucrurile. Pentru cei care vor să vadă partea plină a paharului, asta înseamnă că spiritul civic în România se întărește. Eu sunt mai degrabă optimistă, pentru că știu că un popor mai educat din punct de vedere juridic este un popor mai greu de manipulat. Mai e mult până departe, dar trebuie început undeva.
Să revenim la chestiune: președintele a fost suspendat, deși CCR a spus că nu a identificat fapte grave de încălcare a Constituției în plângerea USL. În sine, acest gest parlamentar ridică mari probleme de legitimitate, pentru că prin el România e transformată dintr-o republică semi-prezidențială într-una parlamentară, în care președintele e la cheremul majorității parlamentare. Demiterea președintelui este, azi, prevăzută exclusiv ca o sancțiune pentru încălcarea gravă a Constituției. Aplicarea ei și în alte cazuri – de exemplu, atunci când președintele nu mai e popular sau când nu mai e susținut de majoritatea parlamentară – este un abuz. Acest lucru este important pentru ca întreg sistemul constituțional românesc e construit pe ideea că președintele are o poziție relativ puternică și dispune de independență atât față de Executiv, cât și față de legislativ. Putem, desigur, schimba construcția constituțională, însă acest demers este legitim doar dacă modificăm Constituția - fapt ce nu s-a petrecut.
Încercarea guvernului de a elimina cvorumul de validare a referendumului a fost dejucată de CCR (printr-o decizie luată în unanimitate), astfel încât pentru validarea referendumului din 29 iulie era nevoie de participarea la vot a 50%+1 din persoanele înscrise pe listele electorale. Acest prag nu a fost atins, așadar este previzibil că CCR va constata că referendumul nu a fost validat.
Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui româniei include un articol-cheie care a generat ore de polemici în ultima perioadă. Articolul în chestiune sună așa: „În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat“. Această hotărâre a fost atacată de PDL la CCR, în cerere solicitându-se ca CCR să constate că:
- Curtea Constituţională, iar nu parlamentul, poate decide cu privire la respectarea procedurii referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia, iar, în cazul în care nu au fost respectate condiţiile legale, Curtea poate invalida rezultatele referendumului;
- parlamentul nu va putea decide organizarea şi desfăşurarea unui alt referendum decât în temeiul altor fapte, întrucât asupra celor pe baza cărora s-a desfăşurat un referendum invalidat sau validat poporul s-a pronunţat deja. În cazul în care parlamentul ar decide organizarea şi desfăşurarea unui alt referendum pe baza aceloraşi fapte pretins săvârşite de preşedintele României şi pentru care poporul a ales deja, s-ar încălca prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, în sensul că parlamentul nu poate exercita suveranitatea în locul poporului român.
Prin Decizia nr. 734 din 24 iulie 2012, CCR a constatat constituționalitatea articolului 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012, explicând că CCR nu poate porni de la prezumția de rea-credință a parlamentului. Așadar, prezumând buna-credință a parlamentului, CCR enumeră etapele prevăzute de legislația românească în procedura de demitere a președintelui. De asemenea, CCR spune că:
- rezultatele referendumului sunt confirmate de Curtea Constituţională, hotărârea pronunţată de instanţa de contencios constituţional fiind actul care constată şi confirmă finalizarea procedurii de demitere a preşedintelui României, determinând efectele pe care parcurgerea acestei proceduri le-a produs. (...) hotărârea sa înlătură orice contestaţie privitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi efectele acestuia;
- nicio autoritate publică nu poate dispune în locul Curţii Constituţionale sau în mod contrar celor reţinute prin hotărârea general obligatorie a Curţii Constituţionale. Tot astfel, nicio autoritate publică nu poate dispune continuarea unei proceduri constatate ca fiind încheiată în mod oficial la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie şi în conformitate cu cele statuate prin această hotărâre.
CCR subliniază că din analiza contestației rezultă că ceea ce se contestă nu e atât neconstituționalitatea articolului 3 din hotărârea parlamentului, cât mai ales posibilitatea parlamentului de a se comporta neconstituțional ulterior, folosindu-se de portița deschisă de acest articol – fie ignorând decizia CCR de validare sau invalidare a referendumului, fie decizând să organizeze un nou referendum în cadrul aceleiași proceduri. După ce explică faptul că CCR nu se poate pronunța acum cu privire la acțiuni viitoare, CCR reamintește că hotărârile adoptate de parlament după finalizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui româniei şi publicarea în Monitorul Oficial al României a rezultatelor acestuia pot face obiectul controlului de constituţionalitate în condiţiile legii. Așadar, CCR are dreptul să cenzureze hotărârile ulterioare ale parlamentului în această materie.
Poate vă amintiți că totul a început cu doua OUG-uri neconstituționale: una elimina cvorumul de validitate la referendum, alta interzicea CCR să se pronunțe cu privire la hotărârile parlamentului. Vedem azi cât de important a fost că ele au fost declarate neconstituționale. Pe scurt, statul a rezistat acestei lovituri de stat.
