De același autor
Săptămâna trecută, Daniel Morar a făcut un bilanț al activității DNA sub conducerea sa. Se cuvine să ne aplecăm și noi asupra cifrelor prezentate pentru a ne lămuri dacă a meritat sau nu toată fierberea socială pe care am experimentat-o în acești ani.
La presiunea UE, România a construit una dintre cele mai performante structuri de luptă împotriva corupției la nivel înalt. DNA funcționează ca un mecanism integrat și autosuficient în privința anchetelor penale – pe lângă procurori, aici lucrează și polițiști și specialiști fără a căror contribuție rezultatele ar fi fost fără îndoială mai modeste. Sigur că, în majoritatea cazurilor, DNA nu lucrează singură, însă ar putea-o face.
Din 2005 încoace, au ajuns în fața judecătorilor demnitari de rang înalt, magistrați și funcționari publici cu funcții de conducere acuzați de fapte de corupție, iar instanțele au decis în proporție de 90% că acuzațiile procurorilor erau corecte și i-au condamnat pe inculpați. Au fost condamnați 11 demnitari (un fost premier, un ministru, 2 senatori, 6 deputaţi și un secretar de stat), 50 de conducători de instituții publice sau companii naționale, 60 de persoane din instituții de control, 24 de magistrați și 32 de avocați, 164 de ofițeri de poliție, 6 consilieri din cadrul Consiliilor Județene sau Locale și 26 de persoane având funcția de primar, viceprimar sau subprefect. Conform statisticilor DNA, jumătate dintre cei condamnați de judecători au funcții de conducere.
Aceste date confirmă faptul că problema corupției în România nu e una inventată în Vest de instituții internaționale rele, care vor cu orice preț să ne umilească țara. Cauzele sunt interne, iar percepția publică care răbufnea până în 2005 doar în presă este astăzi confirmată de condamnări definitive. Dacă ceva s-a schimbat în acești ani, acel ceva trebuie căutat aici - în sistemul judiciar și în lupta împotriva corupției la nivel înalt. Magistrații s-au scuturat de inhibiții, nu se mai tem să tragă la răspundere politicieni și funcționari importanți, care până mai ieri erau pe deplin protejați. Domnul Daniel Morar a construit cu încăpățânare o instituție de temut – nu degeaba dintre lozincile care se aud la diverse mitinguri de protest nu lipsește aproape niciodată scandarea DNA! DNA!. Oamenii care lucrează la DNA au de ce să fie mândri. Și tot mândri ar trebui să fie și cei care în acești ani au luat decizii care au asigurat continuitatea la DNA, cei care s-au opus dărâmării instituției sau eliminării procurorilor incomozi, cei care au scris și au vorbit susținând că și în România este posibilă pedepsirea marilor corupți.
Nu întâmplător, finalul de mandat al lui Daniel Morar coincide cu cea mai mare anchetă judiciară asupra unei fraude electorale de după Revoluție. Anticorupția nu e un joc în care ambele părți câștigă, nu e un win-win situation, cum ar zice americanii. Anticorupția nu e nici un meci de tenis la finalul căruia cel care pierde îl felicită pe cel care câștigă. Aici pierderea înseamnă ani din viață și mulți bani pierduți. De aia enervează atât de tare DNA și de aia am trăit această vară de coșmar în România. Politicienii au înţeles cât de mult riscă dacă permit magistraților să își facă treaba independent și au decis să acționeze distructiv și rapid. Aflăm din comunicatele de presă ale DNA și ale Parchetului General despre cum s-a fraudat votul la referendum – nu e vorba despre câțiva exaltați care au introdus în urne câteva buletine de vot în plus, e vorba despre un sistem foarte bine pus la punct, cu o ierarhie strictă, în care fiecare actor (de la șeful secției de votare la reprezentanții partidelor politice în secțiile de votare) avea un rol foarte clar. Chiar și observatorii (ONG-iști care erau și membri de partid) au făcut parte din sistemul de fraudă.
Citind aceste comunicate de presă, te îngrozești și te întrebi dacă nu cumva o fraudă de asemenea dimensiuni nu pune în discuție esența democrației într-o țară. Aceste dosare – căci nu vorbim despre un fenomen izolat într-un singur colț al țării – produc panică printre politicieni și îi împing la gesturi extreme. Voci furioase cer ca procurorii – sau măcar șefii acestora – să meargă în parlament să dea socoteală pentru anchete, se înființează comisii parlamentare care să verifice felul în care procurorii își fac meseria, se cere trecerea CSM în subordinea parlamentului. Sunt gesturi disperate ale celor care simt că s-au încurcat prea tare în plasa anchetelor penale și care acum regretă amarnic că au fost de acord, fie şi doar declarativ, cu independența sistemului judiciar. Sunt gesturi care încearcă să liniștească structurile de partid din teritoriu ale căror reprezentanți sunt chemați în fața procurorilor să dea explicații, gesturi care încearcă să arate că șefii de la București sunt încă puternici și îi apără. Scriam în vara asta că libertatea și independența, o dată câștigate, nu se mai pierd așa ușor, că aura de invincibili a politicienilor s-a evaporat și că a dispărut și teama de ei. Anchetele continuă, CSM şi Daniel Morar au avut poziții publice clare față de declarațiile politice, chiar şi ministrul Justiției a declarat că CSM nu poate fi pus sub controlul parlamentului.
Suntem la final de capitol la DNA și în acești ani am aflat că, mai mult ca orice, în reușita unui demers ambițios contează oamenii. Pentru acești ani în care am redescoperit speranța se cuvine să le mulțumim lui Daniel Morar și echipei sale. //