Cvorumul la referendum deschide cutia Pandorei

Oare merită să schimbăm Constituția dacă o alianță care deține azi controlul cvasitotal asupra României nu își poate convinge propriul electorat să iasă la vot?

Poate vă mai amintiți obsesia din vară a USL le­gată de pragul de validare a referendumului. Ei bine, a revenit. Patru parlamentari PSD (Ior­dache Florin, Neacşu Marian, Nicolicea Eugen, Zgonea Valeriu Ştefan), îm­pre­ună cu Ciucă Liviu-Bog­dan de la PC, au inițiat un pro­iect de lege care să mo­difice pre­ve­derile privind cvo­rumul de par­ticipare. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat pe 21 mai și de Camera Deputaților pe 29 mai.

Citind cu atenție expunerea de motive prezentată de ini­țiatori și textul final al actului normativ adop­tat, observăm diferențe majore. În expunerea de motive, inițiatorii disting între două tipuri de cvorumuri: cvorumul de participare (pro­centul de participare pentru validarea re­fe­rendumului) și cvorumul de validare (pro­cen­tul dintre alegătorii prezenți la urne care vo­tează DA la referendum). Conform expunerii de motive, cvorumul de participare ar trebui să fie 30% din cei înscriși pe listele electorale, iar pentru ca referendumul să fie aprobat ar tre­bui să voteze DA cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale. Surpriza: textul ac­tului normativ adoptat de parlament diferă esențial de propunerea explicată în expunerea de motive. Referendumul este valabil dacă la urne merg cel puțin 30% din cei înscriși pe listele electorale, cu condiția ca cel puțin 25% dintre cei înscriși pe listele electorale să exprime un vot valabil (adi­că fie DA, fie NU). Se admite, așadar, un procent de voturi nule egal cu 5% din cei în­scriși pe listele electorale – în treacăt fie spus, nu îmi amin­tesc niciun scrutin la care să se fi anulat 5% din voturile exprimate. În concluzie, decizia la referendum conform proiectului de lege adoptat se va lua cu majoritatea simplă a celor prezenți la vot (în cel mai defavorabil caz, 12,5% din cei în­scriși pe listele electorale + 1 vot).

În opinia mea, în țări care încă navighează prin ape tulburi și care pot ajunge ușor captive unor interese de grup, rostul cvorumului de par­ticipare la referendum este acela că îl obligă pe inițiator să convingă populația că ce­ea ce propune merită a fi dezbătut, indi­fe­rent dacă ești pentru sau împotriva res­pec­tivei iniția­tive. Cu alte cuvinte, că tema su­pu­să re­fe­ren­dumului este una serioasă și că merită să ieși din casă pentru a-ți exprima opinia. Nu este adevărat că în România nu se pot organiza referendumuri decât dacă îndulcim regulile sau dacă le organizăm pe parcursul mai mul­tor zile. Vă reamintesc exemplul referen­du­mu­lui din 2009 organizat într-o singură zi: par­ticipare la vot – 50,95%, din care 88% au vo­tat în favoarea reducerii numărului de par­lamentari și 77% au votat pentru parlament unicameral. Vă reamintesc, de asemenea, că în 2009 doar președintele și PDL au susținut acest referendum, actori importanți din restul clasei politice anunțând că îl consideră ire­le­vant. Concluzia e că atunci când subiectul re­ferendumului este unul important oamenii ies la vot.

USL explică faptul că fără a modifica Legea re­ferendumului nu vor reuși schimbarea Consti­tuției, dar oare merită să schimbăm Consti­tu­ția dacă o alianță care deține azi controlul cva­sitotal asupra României nu își poate con­vinge propriul electorat să iasă la vot? Oare obsesia președintelui slab nu îi împiedică să vadă un lucru simplu: Traian Băsescu nu va mai fi președinte din 2014, dar va fi, cel mai probabil, un jucător politic relevant? Oare exem­plul 2003, când PSD a schimbat Constituția pen­tru Adrian Năstase președinte și de schimbare s-a folosit Traian Băsescu, nu ne-a învățat nimic?

Pragul de participare de 50% din cei de pe listele electorale ne-a ferit în anii ce-au tre­cut de referendumuri pe teme periculoase. N-am avut referendumuri despre segregare, n-am avut referendumuri despre schimbarea direcției de mers a țării. Lipsa lor din peisaj s-a datorat faptului că politicienii au înțeles că nu vor convinge cel puțin jumătate din cei în­scriși pe listele electorale că subiectul pe care vor să-l pună în discuție e unul relevant. Vă invit să vă gândiți o clipă cam ce fel de re­fe­rendumuri ar putea fi aprobate în viitor cu vo­tul a aproximativ 13% din populatie – mă re­fer aici nu doar la referendumurile naționale, ci și la cele locale. Poate vă amintiți că cel mai votat primar din România este primarul de la Baia Mare, cel care a mutat în uralele apr­obatoare ale comunității locale câteva fa­milii de romi într-o fabrică dezafectată de pro­duse chimice. Aceasta este România, pentru această țară trebuie să construim reguli. Re­guli care să ne protejeze de excese în prac­tică, nu reguli care funcționează pe hârtie sau în țări care s-au maturizat, uneori prin ex­periențe dure. Mi se spune că nu se pot or­ga­niza referendumuri pentru suprimarea unor drepturi sau libertăţi cetățenești. Întrebările mele sunt: cine va merge în instanță să con­teste organizarea unui referendum pe acest motiv, unde este linia de demarcație între su­primarea unor drepturi și restrângerea lor, cât vor dura procedurile judiciare pe această chestiune, cine va monitoriza tot ce se în­tâm­plă în România pentru a putea reacționa la timp? De ce ar dori politicienii să organizeze referendumuri pentru validarea unor idei pe­riculoase? Simplu: pentru că, atunci când ai un referendum valid în spate, orice idee de­vine mai ușor de susținut la umbra argumen­tului voinței populare. Să nu ne lăsăm pă­că­liți: modificarea Legii referendumului nu va fi folosită doar la modificarea Constituției. După ce se deschide cutia Pandorei, nimeni, dar ab­solut nimeni (nici măcar USL) nu poate ga­ranta că utilizarea acestui instrument va fi ți­nută sub control. Până acum, de referen­du­muri absurde ne-a protejat întelepciunea ma­jorității cetăţenilor români; de mâine ne vom baza pe politicieni pentru asta. Ne permitem așa ceva? //