De același autor
După patru luni de la momentul intrării în vigoare a codurilor, ne aflăm în situația de a avea decizii judecătorești în care principiul legii penale mai favorabile este aplicat diferit, iar soluțiile sunt, pe cale de consecință, profund diferite.
Chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, Expert Forum atenționa asupra deficiențelor existente și cerea guvernului adoptarea unei OUG care să modifice textele în discuție pentru a evita generarea unor blocaje în practică. Din nefericire, guvernul a ignorat aceste atenționări, minimalizând problemele. Premierul a susținut că pentru judecători și procurori aplicarea codurilor nu va ridica niciun fel de dificultăți și că nu există interpretări neunitare în cadrul sistemului cu privire la felul în care se aplică legea penală mai favorabilă. După patru luni de la momentul intrării în vigoare a codurilor, ne aflăm în situația de a avea decizii judecătorești în care principiul legii penale mai favorabile este aplicat diferit, iar soluțiile sunt, pe cale de consecință, profund diferite.
Este vorba despre două linii mari de gândire: una conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică folosind, concomitent, prevederi din vechiul Cod Penal și din noul Cod Penal, alegându-se acelea care sunt mai favorabile pentru infractor, și alta care susține că este interzisă combinarea celor două coduri, legea penală mai favorabilă interpretându-se global, în funcție de circumstanțele practice ale cazului, și fiind fie Codul Penal vechi, fie cel nou. Consecințele practice sunt majore, pentru că, în prima interpretare, prin combinarea diferitelor prevederi din cele două coduri se ajunge practic la generarea unei a treia legi pe cale judecătorească. Aceasta a treia lege împrumută elemente din cele două coduri, fără însă a păstra filosofia reglementării din niciunul dintre ele. Spre exemplu, vechiul cod include pedepse mari chiar de la prima infracțiune, dar, în cazul comiterii mai multor infracțiuni, pedeapsa poate crește prin adăugarea unui anumit spor, fără a se ajunge la un cumul aritmetic al pedepselor pentru infracțiunile comise. În noul cod, infractorii care se află la prima infracțiune sunt pedepsiți mai blând, dar următoarele infracțiuni pot conduce la aplicarea unei pedepse care să constea în cumulul pedepselor pentru faptele comise. În privința prescripției speciale – termenul maxim în care un dosar trebuie finalizat –, vechiul cod calculează acest termen adăugând încă jumătate la termenul de prescripție generală, pe când noul cod dublează termenul de prescripție specială. Termenul de prescripție generală depinde în mod esențial de pedeapsă, astfel încât, dacă aplicăm interpretarea pe instituții autonome, pedeapsa mai mică din noul cod ar fi folosită pentru a calcula termenul de prescripție specială conform regulii de calcul din vechiul cod, mai favorabilă pentru infractor.
În interpretarea globală, combinarea prevederilor din cele două coduri ar fi imposibilă, astfel încât, indiferent care dintre acestea s-ar aplica unui infractor – întotdeauna cel care include prevederi mai favorabile acestuia –, el se aplică în integralitatea lui și păstrându-se filosofia care a stat la baza elaborării sale. Se merge pe ideea că un Cod Penal reprezintă practic un contract social între stat și societate construit pe anumite principii pentru a răspunde realităților existente la un moment dat. Dacă vechiul cod se construia pe ideea sancționării drastice a infractorilor încă de la prima infracțiune, noul cod face o diferență în determinarea pedepsei între infractorii care se află la prima infracțiune și cei care au săvârșit mai multe infracțiuni. În alegerea unuia dintre coduri pentru a fi aplicat unui infractor, se va analiza în concret care dintre ele este mai favorabil pentru acesta. Adică noțiunea de lege penală mai favorabilă nu este una care se interpretează în abstract, existând posibilitatea ca în anumite cazuri legea penală mai favorabilă să fie vechiul
Cod Penal, iar în alte cazuri noul Cod Penal.
Faptul că aceste două interpretări divergente au existat în practică este evident, dacă analizăm soluțiile instanțelor din ultimele trei luni. Mai mult, lipsa de acțiune din partea legiuitorului, care a refuzat să reglementeze clar felul în care înțelege să se aplice noul Cod Penal, a permis perpetuarea interpretărilor diferite, totul culminând cu două soluții perfect contradictorii adoptate de ÎCCJ (în aprilie) și de CCR (în mai) în această chestiune. ÎCCJ a răspuns unei întrebări preliminare, spunând că legea penală se aplică pe instituții autonome și că prescripția este o instituție autonomă față de instituția pedepsei (soluția a fost adoptată cu majoritate de voturi, existând și judecători care au avut o altă opinie), iar CCR a soluționat o excepție de neconstituționalitate ridicată tot de ÎCCJ, spunând că legea penală se aplică global, fiind interzisă combinarea textelor din două legi succesive pentru a se genera o a treia pe cale judiciară (soluția a fost adoptată cu unanimitate de voturi). Prioritate are decizia CCR, care e general obligatorie de la data publicării și care va fi aplicată de toate instanțele de judecată din țară. Până la urmă, aceste două instanțe au trebuit să gestioneze o problemă majoră, generată de legiuitor pentru sistemul judiciar și pentru politica penală a României. Executivul, deși a fost atenționat în repetate rânduri cu privire la pericolele pe care le presupune intrarea în vigoare a Codului Penal și de Procedură Penală fără a se rezolva problemele identificate de specialiști, a decis să nu ia nicio măsură, aruncând cartoful fierbinte sistemului judiciar. Acest comportament al puterii executive și al celei legislative față de puterea judecătorească este lipsit de loialitate, constatare care, din păcate, devine din ce în ce mai frecventă din 2012 încoace. De altfel, Comisia de la Veneția a arătat în repetate rânduri că problema esențială în România este lipsa de loialitate în relația dintre puterile statului – Legislativul și Executivul încercând permanent să zădărnicească eforturile sistemului judiciar de a combate criminalitatea.
S-ar putea spune că totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă problema a fost rezolvată până la urmă nu de către cei care au generat-o, ci de CCR. Din nefericire, însă, în această perioadă o serie de dosare s-au închis, pentru că instanțele au constatat că termenul de prescripție specială a expirat, aplicând legea penală mai favorabilă pe instituții autonome. Toți cei care au scăpat de pedeapsă în acest mod vor rămâne liberi, pentru că dosarele nu mai pot fi redeschise. Toate acestea se vor discuta în cadrul conferinței Expert Forum organizate miercuri, 14 mai, la Intercontinental. Vă așteptăm. //