Divergențele în interpretarea legii penale mai favorabile, o șansă pentru infractori

După patru luni de la momentul intrării în vigoare a codurilor, ne aflăm în situația de a avea decizii judecătorești în care principiul legii penale mai favorabile este aplicat diferit, iar soluțiile sunt, pe cale de consecință, profund diferite.

Chiar înainte de intrarea în vigoare a Co­dului Penal și a Codului de Procedură Pe­nală, Expert Forum atenționa asupra de­ficiențelor existente și cerea guvernului adoptarea unei OUG care să modifice textele în dis­cuție pentru a evita ge­ne­rarea unor blocaje în prac­tică. Din nefericire, gu­ver­nul a ignorat aceste aten­ționări, minimalizând pro­blemele. Premierul a sus­ți­nut că pentru judecători și procurori aplicarea co­du­rilor nu va ridica niciun fel de dificultăți și că nu există interpretări neunitare în cadrul sistemului cu privire la felul în care se aplică legea penală mai fa­vorabilă. După patru luni de la mo­men­tul intrării în vigoare a codurilor, ne aflăm în situația de a avea decizii judecătorești în care principiul legii penale mai fa­vo­rabile este aplicat diferit, iar soluțiile sunt, pe cale de consecință, profund diferite.

Este vorba despre două linii mari de gân­dire: una conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică folosind, concomitent, prevederi din vechiul Cod Penal și din noul Cod Penal, alegându-se acelea care sunt mai favorabile pentru infractor, și al­ta care susține că este interzisă com­bi­na­rea celor două coduri, legea penală mai fa­vorabilă interpretându-se global, în func­ție de circumstanțele practice ale cazului, și fiind fie Codul Penal vechi, fie cel nou. Consecințele practice sunt majore, pentru că, în prima interpretare, prin combinarea diferitelor prevederi din cele două coduri se ajunge practic la generarea unei a treia legi pe cale judecătorească. Aceasta a treia lege împrumută elemente din cele două co­duri, fără însă a păstra filosofia re­gle­men­tării din niciunul dintre ele. Spre exem­plu, vechiul cod include pedepse mari chiar de la prima infracțiune, dar, în cazul co­miterii mai multor infracțiuni, pedeapsa poate crește prin adăugarea unui anumit spor, fără a se ajunge la un cumul arit­metic al pedepselor pentru infracțiunile comise. În no­ul cod, infractorii care se află la prima infracțiune sunt pe­depsiți mai blând, dar ur­mătoarele infracțiuni pot con­duce la aplicarea unei pe­depse care să constea în cumulul pedepselor pentru faptele comise. În privința prescripției speciale – ter­menul maxim în care un dosar trebuie finalizat –, vechiul cod calculează acest ter­men adăugând încă jumătate la ter­me­nul de prescripție generală, pe când noul cod dublează termenul de prescripție spe­cială. Termenul de prescripție generală de­pinde în mod esențial de pedeapsă, astfel încât, dacă aplicăm interpretarea pe ins­ti­tuții autonome, pedeapsa mai mică din no­ul cod ar fi folosită pentru a calcula ter­menul de prescripție specială conform re­gulii de calcul din vechiul cod, mai fa­vo­rabilă pentru infractor.

În interpretarea globală, combinarea pre­vederilor din cele două coduri ar fi im­po­sibilă, astfel încât, indiferent care dintre acestea s-ar aplica unui infractor – în­tot­deauna cel care include prevederi mai fa­vo­rabile acestuia –, el se aplică în in­te­gralitatea lui și păstrându-se filosofia care a stat la baza elaborării sale. Se merge pe ideea că un Cod Penal reprezintă practic un contract social între stat și societate cons­truit pe anumite principii pentru a răspunde realităților existente la un mo­ment dat. Dacă vechiul cod se cons­truia pe ideea sancționării drastice a in­frac­to­rilor încă de la prima infracțiune, noul cod face o diferență în determinarea pe­depsei între infractorii care se află la pri­ma infracțiune și cei care au săvârșit mai multe infracțiuni. În alegerea unuia dintre coduri pentru a fi aplicat unui infractor, se va analiza în concret care dintre ele es­te mai favorabil pentru acesta. Adică no­țiunea de lege penală mai favorabilă nu es­te una care se interpretează în abstract, exis­tând posibilitatea ca în anumite cazuri legea penală mai favorabilă să fie vechiul
Cod Penal, iar în alte cazuri noul Cod Penal.

Faptul că aceste două interpretări di­ver­gente au existat în practică este evident, da­că analizăm soluțiile instanțelor din ul­timele trei luni. Mai mult, lipsa de acțiune din partea legiuitorului, care a refuzat să reglementeze clar felul în care înțelege să se aplice noul Cod Penal, a permis per­pe­tuarea interpretărilor diferite, totul cul­mi­nând cu două soluții perfect contradictorii adoptate de ÎCCJ (în aprilie) și de CCR (în mai) în această chestiune. ÎCCJ a răspuns unei întrebări preliminare, spunând că le­gea penală se aplică pe instituții autonome și că prescripția este o instituție autonomă față de instituția pedepsei (soluția a fost adoptată cu majoritate de voturi, existând și judecători care au avut o altă opinie), iar CCR a soluționat o excepție de ne­cons­tituționalitate ridicată tot de ÎCCJ, spu­nând că legea penală se aplică global, fiind interzisă combinarea textelor din două legi succesive pentru a se genera o a treia pe cale judiciară (soluția a fost adoptată cu unanimitate de voturi). Prioritate are de­cizia CCR, care e general obligatorie de la data publicării și care va fi aplicată de toate instanțele de judecată din țară. Până la urmă, aceste două instanțe au trebuit să gestioneze o problemă majoră, generată de legiuitor pentru sistemul judiciar și pen­tru politica penală a României. Exe­cu­tivul, deși a fost atenționat în repetate rân­duri cu privire la pericolele pe care le pre­su­pune intrarea în vigoare a Codului Penal și de Procedură Penală fără a se re­zolva problemele identificate de spe­cia­liști, a de­cis să nu ia nicio măsură, arun­când car­to­ful fierbinte sistemului judiciar. Acest com­portament al puterii executive și al celei legislative față de puterea ju­decătorească este lipsit de loialitate, con­s­tatare care, din păcate, devine din ce în ce mai frec­ventă din 2012 încoace. De alt­fel, Comisia de la Veneția a arătat în re­petate rânduri că pro­blema esențială în România este lipsa de loialitate în relația din­tre puterile statului – Legislativul și Exe­cutivul încercând per­manent să ză­dăr­nicească eforturile sis­te­mu­lui judiciar de a combate criminalitatea.

S-ar putea spune că totul e bine când se ter­mină cu bine, chiar dacă problema a fost rezolvată până la urmă nu de către cei care au generat-o, ci de CCR. Din ne­fe­ricire, însă, în această perioadă o serie de dosare s-au închis, pentru că instanțele au constatat că termenul de prescripție spe­cială a expirat, aplicând legea penală mai favorabilă pe instituții autonome. Toți cei care au scăpat de pedeapsă în acest mod vor rămâne liberi, pentru că dosarele nu mai pot fi redeschise. Toate acestea se vor discuta în cadrul conferinței Expert Fo­rum organizate miercuri, 14 mai, la In­ter­continental. Vă așteptăm. //