Revizuirea toxică (II)

Am încercat să ating principalele chestiuni la care trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele constituționale.

Scriam săptămâna trecută despre amendamentele constituționale (Textul - aici) care transformă parlamentul în­tr-o superputere, rupând astfel echi­librul între pu­terea le­gis­la­ti­vă, cea executivă și cea ju­decăto­reas­că. Conform noii Constituții, par­lamentul este „organul re­pre­zentativ al po­po­rului român, fo­rul suprem de dez­batere și de de­cizie al națiunii și unica au­to­ritate legiuitoare a țării“ – spre deosebire de formularea Cons­ti­tuției actuale, care spune că par­lamentul „este organul repre­zen­tativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe scurt, dacă, în re­dac­tarea actuală, Constituția con­sa­cră prevalența parlamentului în ceea ce privește reprezentarea po­porului și legiferarea, de mâine parlamentul capătă supremația ab­solută și în ceea ce priveşte dez­baterea și decizia privind orice chestiune disputată. Parlamentul devine ultima instanță de decizie chiar și în chestiuni care exced competențele sale fundamentale. Restul amendamentelor cons­titu­ționale trebuie citite prin această prismă – de fiecare dată când este neclar cum va fi interpretat un anume text, trebuie să ne re­amintim că parlamentul este cel care va da, adesea, interpretarea finală.

Dizolvarea parlamentului

În ceea ce privește dizolvarea par­lamentului, în cazul în care aces­ta nu acordă votul de încredere necesar formării guvernului în 30 de zile, textul noii Constituții es­te cel puțin ambiguu:

„Art. 89 - (1) După consultarea președinților celor două Camere și a președinților partidelor, for­mațiunilor sau alianţelor po­li­ti­ce parlamentare, președintele Ro­mâniei dizolvă parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura guvernului, în ter­men de 30 de zile de la prima so­li­citare și numai du­pă respingerea cel puțin a unei solicitări de în­vestitură.

Art. 89 - (1 indice 1) Președintele d­izolvă par­la­mentul dacă o ho­tărâre în acest sens este adop­tată cu votul a două treimi din­tre membrii fiecărei Camere“.

Există două interpretări: una po­trivit căreia președintele poate di­zolva parlamentul în două cazuri – în cazul refuzului de a acorda votul de încredere pentru guvern sau dacă două treimi dintre mem­brii fiecărei Camere votează o hotărâre de dizolvare a parla­men­tului; și o a doua interpretare con­form căreia președintele poa­te dizolva parlamentul dacă aces­ta refuză să acorde votul de în­cre­dere pentru guvern doar dacă do­uă treimi din membrii fiecărei Ca­mere sunt de acord cu dizolvarea parlamentului. Cu alte cuvinte, se va susține că este interpretabil dacă cele două alineate ale ar­tic­o­lului 89 trebuie citite ca fiind con­diții alternative sau condiții cumulative. În opinia mea, ar fi ab­surdă interpretarea conform că­reia parlamentul poate fi di­zol­vat de către președinte doar dacă parlamentul este de acord să fie dizolvat și votează pentru asta cu o majoritate calificată de două tre­imi. Îngrijorarea provine din faptul că decizia finală aparține de mâine „forului suprem de de­cizie“ care este parlamentul, ca­re ar putea avea o viziune com­plet diferită asupra procedurii prin care poate fi dizolvat.

În privința referendumului, par­lamentul capătă puteri uriașe. Da­că azi punctul de vedere al par­lamentului cu privire la refere­n­dumul declanșat de președinte este pur consultativ, de mâine, fără acordul expres al par­la­men­tului, niciun referendum nu va mai putea fi organizat. În plus, se interzice prin Constituție orga­nizarea de referendumuri care să privească aspecte legate de o eventuală revizuire cons­titu­țio­nală. Prin această interdicție se dorește evitarea în viitor a unor si­tuații constrângătoare pentru par­lamentari rezultate din votul popular – de tipul celor generate de referendumul din 2009. Cred că, în aceste condiții, putem afir­ma fără teama de a greși că în România se vor organiza doar re­ferendumuri pe teme care convin parlamentarilor, evitându-se ast­fel întreaga discuție cu privire la obligativitatea de a respecta și de a implementa rezultatele unui re­ferendum consultativ, atunci când acestea îi dezavantajează pe aleșii poporului. Această limitare este extrem de periculoasă pen­tru că, practic, se ajunge la o li­mitare indirectă a suveranității exercitate de popor, la îngrădirea exprimării ei libere prin con­di­ționarea organizării refe­ren­du­mului de acordul parlamentului și de tema supusă referen­du­mu­lui. Aceste restricții golesc de con­ținut prevederile articolului 2 din Constituție, care stă la baza sistemului de drepturi și libertăți cetățenești, și transformă par­la­mentul într-un grup care poate exercita suveranitatea în nume propriu:

„Art. 2 - (1) Suveranitatea na­ţională aparţine poporului ro­mân, care o exercită prin orga­nele sale reprezentative, cons­ti­tuite prin alegeri libere, per­io­dice şi corecte, precum şi prin re­ferendum.

(2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu“.

Competenţele CCR

Printr-o modificare aparent be­nignă se elimină prevederea cons­tituțională conform căreia, în plus față de competențele sta­bilite prin Constituție, CCR poate primi atribuții suplimentare prin legea sa organică. De fapt ceea ce se urmărește prin această mo­dificare este eliminarea con­tro­lu­lui de constituționalitate al CCR asupra hotărârilor parlamentului. În vara trecută, excluderea ho­tărârilor parlamentului de la con­trolul CCR a fost una dintre mu­tările esențiale în cadrul ten­tativei de lovitură de stat. Ho­tă­rârile parlamentului rămân acte extrem de importante în noua Constituție. Parlamentul se pro­nunţă, de exemplu, prin hotărâre cu privire la organizarea referen­dumului și, așa cum am arătat anterior, în respectiva hotărâre va aprecia și cu privire la po­si­bilitatea de a organiza un refe­rendum pe un anumit subiect, mai exact va decide dacă acea chestiune pune sau nu în discuție chestiuni care țin de revizuirea Constituției. Ar fi extrem de pe­riculos ca o astfel de hotărâre să nu mai poată fi atacată la CCR și să consacrăm constituțional drep­tul absolut de decizie al par­la­mentului cu privire la refe­ren­dum. În Decizia 727/2012, CCR spune că un control de consti­tu­ționalitate eficient presupune că toate actele care pot pune în dis­cuție valori sau principii cons­ti­tuționale ajung în fața CCR. Aceas­tă competență reprezintă „ex­presia diversificării şi con­solidării competenţei Curţii Cons­tituţionale, unica autoritate de ju­risdicţie constituţională din Ro­mânia, şi un câştig în efor­turile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fără a pu­tea fi considerată o acţiune con­juncturală sau justificată pe cri­terii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridică, politică şi socială dovedeşte ac­tualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul că in­s­tanţa de contencios cons­ti­tu­ţional a fost chemată să se pro­nunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.

Sub acest aspect, chiar dacă atri­buţia privind controlul cons­ti­tuţionalităţii hotărârilor parla­mentului a fost acordată Curţii Constituţionale prin legea sa or­ganică, aceasta a dobândit va­lenţă constituţională în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie“.

ÎCCJ şi parlamentarii

Competența exclusivă a ÎCCJ de a-i judeca pe parlamentari și cea a PÎCCJ de a-i ancheta este eli­minată din Constituție. Singura ex­plicație care poate fi oferită pen­tru această schimbare ține de dorința aprinsă a parlamentarilor de a evita ÎCCJ, care a început să pronunțe pedepse exemplare în cazurile care ajung în fața sa. Lo­gica prevederii în vigoare azi – ca­re există în Constituție din 1991 – este aceea de a introduce checks and balances, permițând ca vârfurile puterii legislative să poată fi anchetate și judecate doar de vârfurile autorității ju­decătorești. Se asigură, astfel, fap­tul că dosarele cele mai sensibile din punctul de vedere al per­soa­nelor anchetate sunt instru­men­tate și judecate de magistrați cu experiență, aflați la apogeul ca­ri­erei, tocmai pentru a se evita ris­cul eventualelor erori sau ex­cese ale puterii judiciare.

În aceste articole am încercat să ating principalele chestiuni la ca­re trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele cons­tituționale. Spațiul fiind li­mitat aici, vă invit să accesaţi www.expertforum.ro, pentru o analiză mai amplă a implicațiilor principalelor modificări cons­ti­tuționale, precum și a procedurii de revizuire aflată în curs în aceste zile. //