Un lucru bun: instituțiile rezistă asaltului USL

Aceasta este normalitatea pe care o căutăm de atâta timp în România: instituții care funcționează corect, pentru că oamenii care le compun așază Constituția și legile mai presus de interesele politice ale celor care i-au trimis acolo.

Săptămâna trecută, Curtea Cons­titu­țio­na­lă a invalidat legea adoptată în „marțea neagră“ care le asigura impunitate par­la­mentarilor corupți și care dezincrimina con­flictul de interese – din calculele DNA și ANI, cam 10% dintre parlamentarii de azi beneficiau direct de aceste modificări. O lege scandaloasă făcută de ei pen­­tru ei. O perfectă ilus­trare a conceptului de lege cu dedicație, care ne-a atras încă o dată blamul par­tenerilor străini și care a încins spiritele la Bu­cu­rești. Vă amintiți, desigur, cu câtă în­crân­cenare a apărat USL până în pânzele albe aceste modificări, încercând să convingă o țară întreagă că albul e negru și negrul alb, că parlamentul a făcut un lucru bun acordându-și imunitate totală și că de vină pentru toate relele care se abat peste țară sunt cei care îndrăznesc să critice aceste măsuri. Curtea Constituțională, în unanimitate, a declarat legea necons­titu­țională, răspunzând unei sesizări for­mu­late de Înalta Curte de Casație și Justiție. Unanimitatea aceasta arată că nu se poate face chiar orice într-un stat de drept. Că avem anticorpi care să se lupte cu răul, că avem instituții și oameni care nu se mai tem să-și facă treaba și să anuleze abu­zurile. Nu e deloc întâmplător că 92 de ju­decători de la ÎCCJ au atacat legea din „marțea neagră“ la CCR: ei au văzut pră­pastia spre care se îndrepta România dacă această lege ar fi intrat în vigoare și au înțeles că toată munca organelor judiciare ar fi fost anulată peste noa­p­te. Că îm­bogățiții tranziției ar fi scă­pat de pușcărie, că am fi avut iarăși în Ro­mâ­nia do­uă categorii de ce­tă­țeni: unii deasupra legii și alții obișnuiți. CCR a re­sta­bilit normalitatea, amin­tind par­lamentului că Ro­mânia e un stat de drept în care Constituția și legile trebuie respectate de către toți, că obligațiile pe care România și le-a asumat pe plan internațional prin apar­te­nența la comunitatea statelor ci­vi­lizate tre­buie respectate în plan intern și că ce­tă­țenii sunt egali în fața legii.

Unanimitatea aceasta nu este în­tâm­plă­toa­re. Tot cu unanimitate a fost invalidat de către CCR proiectul de Lege a descen­tra­li­zării. Curtea a reținut că legea-mamut adop­tată prin asumarea răspunderii guver­nului încalcă regimul constituțional al pro­prietății, principiul autonomiei locale și că nu îndeplinește cerințele minime de cla­ritate și coerență obligatorii pentru un act normativ. Ca și în cazul Rompetrol, unde CCR a stabilit că guvernul nu poate pasa către parlament deciziile executive, ci că tre­buie să își asume răspunderea care de­rivă din exercitarea puterii executive – de pildă, prin semnarea memorandumului Rom­^­petrol –, vedem că nu mai merge chiar orice. În decurs de câteva săptămâni, CCR a invalidat cel puțin trei inițiative majore și extrem de periculoase venite dinspre par­lament, în condițiile în care deciziile respective presupuneau în mod obligatoriu ca judecători numiți de parlament în ac­tuala conjunctură politică să susțină aceste soluții. Aceasta este normalitatea pe care o căutăm de atâta timp în România: ins­ti­tuții care funcționează corect, pentru că oamenii care le compun așază Constituția și legile mai presus de interesele politice ale celor care i-au trimis acolo.

Un alt motiv de bucurie este reacția ra­pi­dă a CSM, care a validat raportul Ins­pec­ției Judiciare care constată că declarațiile pre­mierului și ale ministrului Șova refe­ri­toare la condamnarea lui Adrian Năstase încalcă independența justiției. Hotărârea a fost aprobată cu 12 voturi pentru și 4 îm­potrivă, fapt ce arată că, dincolo de lu­crurile care îi despart, mai ales după anul fierbinte care a fost 2013, membrii CSM gă­sesc totuși resursele să reacționeze îm­pre­ună atunci când politicienii calcă în pi­cioa­re justiția. O reacție suplimentară a venit de la președinta ÎCCJ, doamna Livia Sta­n­ciu: „Nu-i este permis premierului Ro­mâ­niei să facă aprecieri privind actul de jus­tiție. Să lase judecătorii să-și facă trea­ba. Declarațiile sale duc la decre­di­bi­li­za­rea justiției. Declarațiile premierului afec­tează independența justiției, indu­când populației un sentiment de ne­în­credere. Toți magistrații sunt ne­mul­țu­miți de această atitudine“. Până la urmă, asta înseamnă un adevărat lider: un om care își asumă fără teamă poziții publice tranșante, atunci când observă că ins­ti­tu­ția pe care o conduce și oamenii care o compun sunt batjocoriți și că munca lor este anulată prin declarații politice ale mai marilor zilei. De astfel de oameni avem ne­voie în România și ei încep să își arate fața în ultimii ani: oameni curajoși și demni, oameni care nu se tem să-și facă me­seria și să își susțină clar punctele de vedere. Se întâmplă, așadar, și lucruri bu­ne în Ro­mâ­nia, avem și motive de bucurie. Depinde doar de noi să ne îngăduim să le vedem și pe ele, nu doar dezastrele co­ti­diene. //