De același autor
Cel mai dur razboi la granita de nord a izbucnit cand parea ca granita cu Libanul e rezolvata pana la ultimul centimetru, recunoscuta international si supravegheata de trupele ONU. Ai fi putut crede ca e un loc unde se poate muri numai de plictiseala.
In fruntea guvernului israelian implicat in razboi se afla acum politicieni civili, fara experienta militara, lucru cu totul neobisnuit intr-o societate deprinsa sa aduca in fruntea ei fosti generali sau sefi de stat major. Mai mult, in actualul guvern predomina, spre deosebire de trecut, "pacifistii". Premierul Yehud Olmert si-a abandonat partidul sau de dreapta (Likud), pentru a se alatura lui Sharon, amandoi angajati intr-o spectaculoasa cotitura spre centru-stanga, decisi sa promoveze o politica de retragere masiva, chiar daca nu totala, din teritoriile palestiniene. Alaturi de Olmert se afla un ministru al Apararii novice, Amir Peretz, civil, pacifist de stanga, si un viceprim-ministru, veteranul Shimon Peres, vestit pentru neobositele lui initiative de rezolvare pasnica a conflictului arabo-israelian. Ei s-au pomenit acum in situatia de a conduce un razboi neprevazut, nedorit de nimeni, dar sustinut, ca niciodata, de marea majoritate, de la dreapta si stanga politica. Agresiunea Hezbollah e perceputa ca o imensa nedreptate, o violare scandaloasa a granitei, urmata de uciderea unor soldati, rapirea altora si lansarea a sute de rachete peste localitatile israeliene cu intentia de a lovi populatia civila.
Hezbollah e un dusman extrem de puternic si netipic. E o armata foarte bine echipata si indelung antrenata, dar "specializata" in mijloace teroriste si razboi de gherila. Nu este armata unui stat, actioneaza de pe teritoriul unei tari pasnice, cu un guvern slab, e drept, dar care nu are cea mai mica intentie si nici motiv de a se angaja intr-un razboi autodistrugator. Inainte de a lua ca ostatici doi soldati israelieni, organizatia Hezbollah a luat intregul Liban ca ostatic.
Pe doua fronturi
Razboaiele actuale se desfasoara pe doua planuri contradictorii: unul mediatic si altul real, din spatele ecranelor si monitoarelor. In cel mediatic, se vad mai ales victimele civile. Fiecare victima civila a bombardamentelor israeliene sau imaginea unui grup de refugiati ramasi fara locuinta, asa cum arata pe ecranele televizoarelor, e un punct castigat de Hezbollah si de Iran. Razboiul real este o infruntare poate decisiva, nu intre civilizatii, ci intre lumea libera si adeptii fanatici ai unei ideologii care a castigat o parte din lumea islamica prin demonizarea Occidentului si a Israelului, pentru victoria finala si globala a unui islam conceput ca un catehism al terorismului. Actorii principali in acest conflict - Iranul si Siria -, cei care trag sforile, finanteaza, inarmeaza si pun in miscare trupele Hezbollah, stau linistiti de-o parte, ba chiar vin cu propuneri concrete si rezonabile de rezolvare pasnica a actualei crize, pe care tot ei au pus-o la cale.
Razboiul declansat de Hezbollah sub lozinca solidaritatii cu cauza palestiniana a eclipsat cu totul cauza palestiniana. Cine mai baga de seama in aceste zile ca trupele israeliene sunt din nou in Gaza, operand "in liniste" impotriva unei alte organizatii islamice, Hamas, cu o forta militara de tip Hezbollah, adica independenta, concurand sau, uneori, rafuindu-se cu fortele militare ale Autonomiei Palestiniene. Armata israeliana s-a intors in Gaza pentru a pune capat, fara succes deocamdata, rachetelor Kassam care tintesc chiar localitatile israeliene, din interiorul granitei recunoscute. Rachetele sunt lansate de pe terenul fostelor asezari evreiesti lichidate de Sharon. Cine aplica logica rationala pentru a explica comportamentul celor care prefera, odata eliberati, sa distruga, in loc sa construiasca, nu va intelege niciodata logica speciala si mentalitatile din Orientul Mijlociu.
Mai toti comentatorii dau aceeasi explicatie pentru criza actuala: firele funestei initiative a liderilor organizatiei Hezbollah duc la Teheran. Incoltit de presiunea internationala pentru a inceta echiparea cu armament nuclear, Iranul a folosit din nou filiala sa din Liban pentru a provoca o criza care sa mute centrul atentiei in alta parte, sa dea o lovitura Libanului care cere tot mai insistent suveranitate deplina si sa provoace un nou "jihad" impotriva Israelului. Dar lumea araba e mai impartita decat vedem noi la suprafata, inselati de retorica "solidaritatii arabe" sau musulmane. Modelului siit reprezentat de Teheran - un regim islamic fundamentalist cu brate teroriste mobile, prezente in orice punct de pe glob - i se opune modelul statului laic, prooccidental - ca Egipt sau Iordania - sau cel patriarhal-islamic, ca Arabia Saudita, care a optat pentru o profitabila convietuire cu America si Europa. Nu e exclus ca intre Haifa si cartierul siit al Beirutului sa se decida si aceasta confruntare.
Intamplator, printre cei ucisi in partea israeliana, sunt numai doi copii, doi frati, de trei si sapte ani, care se jucau in curte. Copii arabi din Nazareth. Dintr-o data, orasul Nazareth, cu populatie araba, crestini si musulmani (spre deosebire de Nazareth Illit, cu populatie evreiasca), devine centrul mediatic international, prilej, destul de ieftin, de a transmite telespectatorilor din lumea intreaga mesaje umaniste si pacifiste: razboiul loveste orbeste fara sa distinga intre musulmani, crestini si evrei.
La Nazareth au venit acum si toti deputatii arabi din parlamentul israelian. In frecventele lor aparitii televizate i-am admirat nu o data, chiar si atunci cand eram in dezacord, pentru vehementa si darzenia cu care apara drepturile cetatenilor arabi sau se solidarizeaza cu lupta palestiniana. Acum se afla in mare incurcatura: sunt in situatia de a condamna organizatia Hezbollah. Toate insistentele reporterilor de a le smulge un protest sau o distantare critica de cei care au declansat conflictul si lanseaza rachete ucigatoare si spre localitatile arabe sunt zadarnice. Frica (alteori ideologia pe care o sustin) ii blocheaza intr-o tacere lamentabila. Elocventa lor neinfricata in criticarea politicii israeliene se sprijina, paradoxal, pe plasa de siguranta pe care le-o ofera imperfecta si mult criticata democratie israeliana. Dar cu Hezbollah, Siria si Iran nu te joci de-a democratia si atunci tacerea e de aur.
Marea superioritate aeriana israeliana s-a dovedit insuficienta. Dupa opt zile de euforie aviatica, trupele israeliene de uscat au trecut granita patrunzand in sudul Libanului. Starea de spirit mobilizatoare, fara precedent, generata de sentimentul general al unui razboi de aparare, incepe, incet, sa slabeasca si vocile critice sporesc. Amintirea "mlastinii libaneze", un fel de sindrom Vietnam in versiune israeliana, ar putea reactiva. Dar Israelul, in situatia de fata, nu are de ales. Faptul ca o organizatie fanatica, bine inarmata, poate tine in sah un stat cu o zdrobitoare superioritate militara si poate lovi populatia civila, de la mare distanta si in interiorul tarii, e o constatare teribila care ii obliga pe liderii politici actuali sa nu mai poata accepta, ca in trecut, un armistitiu sau o solutie pe termen scurt, care ar duce la refacerea treptata a potentialului de atac al organizatiei islamiste si reasezarea ei la granita. Nici solutia preconizata de Uniunea Europeana, de reamplasare mai consistenta a fortelor ONU la granita israelo-libaneza, nu surade israelienilor. Dupa cateva amare experiente, inclusiv cea de acum, nimeni nu mai crede aici in eficienta scutului oferit de trupele ONU.
E limpede ca iesirea din actuala criza nu va veni din partea celor implicati in conflict. Mesagerii europeni si trimisii Natiunilor Unite au inceput sa circule febril pe linia Beirut-Ierusalim-Cairo, dar toti sunt constienti ca o posibila solutionare nu va veni decat odata cu implicarea directa a administratiei Bush. Mesagerul american atotputernic e… o mesagera: inalta, severa, totdeauna rationala, respirand forta si echilibru - Condoleezza Rice. Dar, dupa toate aparentele, ea nu va veni cu intentia de a obtine, ca in trecut, o cat mai rapida incetare a focului. Datele problemei s-au schimbat radical. Din perspectiva israeliana, o incetare a focului fara o slabire semnificativa a organizatiei Hezbollah ar insemna perpetuarea instabilitatii din zona si ar mentine vulnerabilitatea granitei israeliene. Ar fi o mare victorie a islamismului radical cu centrul la Teheran, cu efecte catastrofale si pentru imaginea lumii libere, un indemn la provocarea unor noi agresiuni. Ne asteapta, se pare, o saptamana decisiva - cu alarme, explozii, contacte secrete si zambete diplomatice pe micul ecran.
(Subtitlul apartine redactiei)
