Cum a transformat China o criză în avantaj

Pieţele financiare au trăit intens vara aceasta fierbinte. După un armistiţiu temporar semnalizat către Grecia şi moneda ei captivă, euro, investitorii s-au enervat şi au intrat în panică în China.

Valurile de panică au pornit din piaţa bur­sieră din Shanghai, create de publicarea, la mijlocul lunii august, a unui indicator ca­­re descrie evoluţia sub aşteptări a pro­duc­ţiei industriale. Indi­ca­torul arăta creştere, dar aceas­ta dezamăgea prin am­plitudinea joasă. Investitorii au penalizat cu brutalitate dezamăgirea. Între 19 şi 26 august, indicele principal al bursei din Shanghai, ca­re descrie evoluţia pre­ţu­ri­lor acţiunilor listate, a scă­zut cu 26%. Sentimentul că piaţa se prăbuşeşte, in­dus de panica investitorilor, a impulsionat banca centrală a Chinei să relaxeze con­di­ţiile monetare. Pentru a contracara efec­tele panicii, Banca Populară a Chinei a tă­iat dobânda cheie cu 0,25%, până la 4,6%, în încercarea de a coborî apoi cos­tu­rile creditelor şi ale împrumuturilor în mo­neda naţională. Nu s-a oprit aici şi a in­jectat sume uriaşe în piaţă pentru a calma panica provocată de încetinirea economiei chineze. Efectul imediat a fost deprecierea monedei naţionale, yuanul.

Un război al monedelor?

Deprecierea yuanului este o liberalizare a pieţei sau o bătălie a unui război al mo­ne­delor?, se întreabă retoric economiştii de la Raiffeisen International, Judith Galter şi Stefan Memmer. „O depreciere cu 3% faţ­ă de dolarul american nu este vreun sem­nal al unui război al monedelor. Cursul efectiv al yuanului, aşa cum a fost el calculat de JP Morgan, a crescut în­tre iunie 2014 şi august 2015 cu 15%, aşa încât moneda chineză este relativ pu­ternică faţă de dolarul american“, spun analiştii Raiffeisen. Ei nu întrezăresc însă o devalorizare continuă a yuanului şi cons­tată că, de fapt, companiile chinezeşti au per­formanţe mai bune decât piaţa bur­sie­ră din Hong Kong. E drept însă că pro­fi­tu­rile companiilor chinezeşti afişează şi ele creşteri mai modeste, inferioare ritmurilor din anii anteriori.

Însă comparativ cu alte pieţe, pla­sa­men­tele în piaţa financiară chineză şi în cea bursieră dau randamente mult peste me­dia lumii. Într-o epocă a dobânzilor joase, când băncile elveţiene percep dobândă ne­gativă, adică penalizează depunătorii pen­tru privilegiul de a plasa banii acolo, Chi­na rămâne tentantă. Panica şi zgomotul din ultimele zile poate fi însă şi un exer­ciţiu al investitorilor de a verifica reacţia Chinei în faţa unei crize globale. Necu­nos­cuta cea mai mare, care de altfel a ten­sio­nat pieţele, a fost răspunsul la întrebarea dacă autorităţile chineze vor interveni sau nu. Au intervenit şi au împuşcat cel puţin doi iepuri: exportatorii sunt favorizaţi şi yu­anul se apropie de coşul FMI.

Bursa din Shanghai

Influenţa Chinei în economia lumii

China este un jucător global important, ca­re produce aproximativ 15% din economia lumii. Pieţele financiare s-au obişnuit însă cu un ritm anual de creştere robust, care, în ultimul sfert de veac, depăşea 10%. De câţiva ani însă, liderii Chinei au schimbat oa­recum traiectoria strategiei de dez­vol­ta­re a economiei. Nu mai contează atât pe rit­muri înalte de creştere, pe care le con­si­deră desuete şi chiar ris­cante, ci mizează pe o altă filosofie economică, cen­tra­tă pe creşterea con­su­mu­lui intern, ceea ce a presupus şi majorarea salariilor şi, evident, creşterea nivelului de trai. În plus, la un anu­mit nivel de dezvoltare a unei economii nu mai con­tează atât procentele, cât ba­nii care se mişcă în aceasta. Este un joc ipocrit al procentelor, ca­re pot ascunde mari discrepanţe. O eco­no­mie de dimensiuni uriaşe, a doua din lu­me, cum este cea a Chinei, care a depăşit 10,3 trilioane de dolari în 2014, deşi a în­ce­tinit motoarele, adică a crescut cu un ritm anual sub clasicul 10%, a reuşit totuşi să adâncească masiv diferenţa dintre ea şi restul competitorilor. De pildă, dacă, în 2012, economia Chinei o depăşea cu 4 tri­lioane de dolari pe cea japoneză, anul tre­cut diferenţa s-a adâncit spre 6 trilioane de dolari.

Cu alte cuvinte, pieţele financiare nu ar trebui să se îngrijoreze de această frânare a ritmului de creştere, sugerează Paul Do­novan, economistul care conduce divizia de investiţii a băncii elveţiene UBS. De altfel, pesimismul pieţelor financiare cu privire la evoluţia economiei chinezeşti es­te exagerat, sugerează şi Andrew Col­qu­houn, director în agenţia de rating Fitch. Exerciţiile recente ale băncii centrale de relaxare a politicii monetare „scot în evi­denţă politicile flexibile ale autorităţilor în privinţa susţinerii economiei. Rela­xă­rile monetare au fost relativ modeste, în ciuda încetinirii pieţelor în acest an şi a persistenţei unei inflaţii joase“, a ex­pli­cat Colquhoun într-un comunicat al agenţiei de rating.

Banca centrală are încă muniţii

Banca centrală a Chinei nu şi-a epuizat muniţiile, cum ar spune guvernatorul Isă­rescu. Cu o rată a dobânzii cheie de 4,5%, de altfel una dintre cele mai mari din lu­me, într-un moment al dobânzilor mici, şi cu rezerve minime obligatorii care cap­turează temporar 18% din banii atraşi în depozite de băncile mari, banca centrală a Chinei are încă spaţiu larg de manevră, a observat Colquhoun.

Guvernul are, la rândul său, un arsenal neu­tilizat pe partea fiscală, adaugă Fitch Ratings. Până la jumătatea acestui an, gu­vernul a avut o atitudine restrictivă faţă de autorităţile locale, cărora le-a înăbuşit tentaţia de a se împrumuta excesiv. „În acest moment, restricţiile sunt mai fle­xi­bi­le, ceea ce va avea ca efect o creştere a cererii interne care se va simţi în ur­mă­toarele luni“, a adăugat Colquhoun.

Cererea internă şi indicatorii economiei nu semnalizează vreo dezordine ex­cep­ţională, provocată de o încetinire abruptă a economiei, mai notează Fitch Ratings în ultima sa analiză despre China. „Dar este important să înțelegem că politica eco­nomică a Chinei se îndepărtează deli­be­rat de la accentul pe investiţii şi ex­por­turi către consumul intern.“ Totuşi, pe termen lung, analiştii de la Fitch es­ti­mea­ză că perioada de temperare a creşterii eco­nomiei va continua, iar ritmuri anuale de creştere sub 7% vor constitui noua nor­malitate.

Pieţe dezavantajate

Din perspectiva psihologiei pieţelor însă, încetinirea ritmului de creştere a eco­no­miei Chinei, chiar dacă răspunde unei lo­gici economice proprii, afectează puternic preţurile materiilor prime. De pildă, piaţa metalelor este dependentă de cererea eco­no­miei Chinei. De altfel, China acoperă 47% din totalul cererii globale. Când aproape jumătate din consumul global de materii prime depinde de apetitul pentru investiţii al unei singure economii, atunci o încetinire a acesteia, sau o scădere a con­sumului provocată de reducerea inves­ti­ţiilor, sau de o stagnare a pieţei imobiliare mişcă toate pieţele. Preţurile minereului de fier, de pildă, care oferă o perspectivă des­tul de clară asupra cererii din China, s-au înjumătăţit în ultimul an, urmând în mare parte aceeaşi traiectorie a cotaţiilor petrolului. Aşa se explică nervozitatea ex­cesivă în piaţa financiară mondială, în­ce­pând din ziua când China a publicat evo­luţia indicatorului care măsura evoluţia pro­ducţiei sale industriale, care deza­mă­gi­se cu o creştere sub aşteptări. Panica in­ves­titorilor s-a răspândit rapid în toate pie­ţele bursiere ale planetei, punând la pământ mai ales acţiunile riscante.

Yuanul, monedă de rezervă a lumii

Cu rezerve valutare aproape cât economia Japoniei, de peste 4.000 de miliarde de do­lari, banca centrală a Chinei îşi poate sus­ţine fără probleme moneda. China mai vrea însă şi altceva: să impună yuanul ca mo­nedă de rezervă a lumii. Asta se va în­tâmpla când yuanul va fi parte a unui coş de valute care compun Drepturile Spe­cia­le de Tragere, moneda virtuală a FMI, alături de dolarul american, euro, lira ster­lină şi yenul japonez. Atunci yuanul va fi o monedă care va fi folosită fără probleme în tranzacţiile comerciale internaţionale, iar influenţa BPC va spori. Exerciţiul de de­valorizare a yuanului, lăsat la mâna pie­ţei, dar cu o libertate controlată, face par­te din strategia de impunere a yuanului în coşul FMI, atrage atenţia Paul Donovan. Ban­ca centrală a Chinei are încă resurse pentru a susţine economia în tranziţia ei de la industrializare şi export la consum intern şi bunăstare. Investitorii din pieţele financiare trebuie însă să înţeleagă o rea­li­tate: nu toate măsurile îi vor avantaja, aver­tizează analiştii economici. Deo­cam­dată, banca centrală a Chinei a trans­for­mat o criză în avantaj: devalorizarea yu­a­nului este simultan un pas către impu­ne­rea lui ca monedă de rezervă a lumii şi un respiro pentru exportatori. Ei pot alege să ieftinească mărfurile, pentru a cuceri cotă de piaţă, sau să încaseze profituri mai mari. Donovan pariază pe a doua alegere, ca­re are şi rolul de a susţine cotaţiile ex­por­tatorilor listaţi la bursă, deoarece, mă­rind profitul, urci dividendul.

Efectul asupra dolarului

Aproximativ 2,8% din produsele con­su­mate în SUA sunt importuri din China, dar nu toate sunt tocmai „made in Chi­na“, spune Paul Donovan. „Un Apple iPad, de pildă, este made in China, cel puţin aşa scrie pe cutie, însă apro­ximativ 5% din preţul plătit pe un Apple iPad este de fapt plătit pentru o activitate economică din China. Circa 45% din bani merg către Apple în Statele Unite, Coreea de Sud, iar în jur de 8% pentru componente şi aşa mai departe. China trebuie să importe toate acele lucruri, să le asambleze şi apoi să exporte produsul finit“, spune Donovan. UBS şi-a creat astfel un algoritm complex de evaluare a influenţei mişcărilor din piaţa chineză asu­pra economiei americane, care semna­li­zează, de pildă, că efectul unei eventuale ieftiniri a mărfurilor chinezeşti asupra in­flaţiei din SUA va fi imperceptibil. „Doar 1,6% din cheltuielile americanilor se fac pentru cumpărarea unor produse care re­flectă activitatea economică a Chinei“, ara­tă Donovan.

Aşa încât evoluţia yuanului nu ar trebui să afecteze decizia Federal Reserves de ma­jorare a ratelor de dobânzi, sugerează Do­novan. Şi totuşi... probabil că ameri­ca­nii se vor coordona mai degrabă cu Banca Centrală Europeană şi vor folosi zgomotul produs de pieţele Chinei pentru a amâna ma­jorarea dobânzilor. Nici lor nu le con­vi­ne, deoarece efectul măsurii ar fi întărirea dolarului, ceea ce ar putea chiar târî eco­nomia americană în recesiune. În esenţă, este greu de spus că economia lumii încă vâsleşte prin furtunile unei crize finan­ciare care nu s-a terminat. Este însă clar că această criză a provocat schimbări ma­jo­re în economia globală şi, într-un final, pieţele se vor corecta singure, chiar dacă nu neapărat în avantajul investitorilor. Deo­camdată, liderii economiei globale sunt bancherii centrali, singurii care pot ges­tiona valurile de criză.