De același autor
Pieţele financiare au trăit intens vara aceasta fierbinte. După un armistiţiu temporar semnalizat către Grecia şi moneda ei captivă, euro, investitorii s-au enervat şi au intrat în panică în China.
Valurile de panică au pornit din piaţa bursieră din Shanghai, create de publicarea, la mijlocul lunii august, a unui indicator care descrie evoluţia sub aşteptări a producţiei industriale. Indicatorul arăta creştere, dar aceasta dezamăgea prin amplitudinea joasă. Investitorii au penalizat cu brutalitate dezamăgirea. Între 19 şi 26 august, indicele principal al bursei din Shanghai, care descrie evoluţia preţurilor acţiunilor listate, a scăzut cu 26%. Sentimentul că piaţa se prăbuşeşte, indus de panica investitorilor, a impulsionat banca centrală a Chinei să relaxeze condiţiile monetare. Pentru a contracara efectele panicii, Banca Populară a Chinei a tăiat dobânda cheie cu 0,25%, până la 4,6%, în încercarea de a coborî apoi costurile creditelor şi ale împrumuturilor în moneda naţională. Nu s-a oprit aici şi a injectat sume uriaşe în piaţă pentru a calma panica provocată de încetinirea economiei chineze. Efectul imediat a fost deprecierea monedei naţionale, yuanul.
Un război al monedelor?
Deprecierea yuanului este o liberalizare a pieţei sau o bătălie a unui război al monedelor?, se întreabă retoric economiştii de la Raiffeisen International, Judith Galter şi Stefan Memmer. „O depreciere cu 3% faţă de dolarul american nu este vreun semnal al unui război al monedelor. Cursul efectiv al yuanului, aşa cum a fost el calculat de JP Morgan, a crescut între iunie 2014 şi august 2015 cu 15%, aşa încât moneda chineză este relativ puternică faţă de dolarul american“, spun analiştii Raiffeisen. Ei nu întrezăresc însă o devalorizare continuă a yuanului şi constată că, de fapt, companiile chinezeşti au performanţe mai bune decât piaţa bursieră din Hong Kong. E drept însă că profiturile companiilor chinezeşti afişează şi ele creşteri mai modeste, inferioare ritmurilor din anii anteriori.
Însă comparativ cu alte pieţe, plasamentele în piaţa financiară chineză şi în cea bursieră dau randamente mult peste media lumii. Într-o epocă a dobânzilor joase, când băncile elveţiene percep dobândă negativă, adică penalizează depunătorii pentru privilegiul de a plasa banii acolo, China rămâne tentantă. Panica şi zgomotul din ultimele zile poate fi însă şi un exerciţiu al investitorilor de a verifica reacţia Chinei în faţa unei crize globale. Necunoscuta cea mai mare, care de altfel a tensionat pieţele, a fost răspunsul la întrebarea dacă autorităţile chineze vor interveni sau nu. Au intervenit şi au împuşcat cel puţin doi iepuri: exportatorii sunt favorizaţi şi yuanul se apropie de coşul FMI.
Bursa din Shanghai
Influenţa Chinei în economia lumii
China este un jucător global important, care produce aproximativ 15% din economia lumii. Pieţele financiare s-au obişnuit însă cu un ritm anual de creştere robust, care, în ultimul sfert de veac, depăşea 10%. De câţiva ani însă, liderii Chinei au schimbat oarecum traiectoria strategiei de dezvoltare a economiei. Nu mai contează atât pe ritmuri înalte de creştere, pe care le consideră desuete şi chiar riscante, ci mizează pe o altă filosofie economică, centrată pe creşterea consumului intern, ceea ce a presupus şi majorarea salariilor şi, evident, creşterea nivelului de trai. În plus, la un anumit nivel de dezvoltare a unei economii nu mai contează atât procentele, cât banii care se mişcă în aceasta. Este un joc ipocrit al procentelor, care pot ascunde mari discrepanţe. O economie de dimensiuni uriaşe, a doua din lume, cum este cea a Chinei, care a depăşit 10,3 trilioane de dolari în 2014, deşi a încetinit motoarele, adică a crescut cu un ritm anual sub clasicul 10%, a reuşit totuşi să adâncească masiv diferenţa dintre ea şi restul competitorilor. De pildă, dacă, în 2012, economia Chinei o depăşea cu 4 trilioane de dolari pe cea japoneză, anul trecut diferenţa s-a adâncit spre 6 trilioane de dolari.
Cu alte cuvinte, pieţele financiare nu ar trebui să se îngrijoreze de această frânare a ritmului de creştere, sugerează Paul Donovan, economistul care conduce divizia de investiţii a băncii elveţiene UBS. De altfel, pesimismul pieţelor financiare cu privire la evoluţia economiei chinezeşti este exagerat, sugerează şi Andrew Colquhoun, director în agenţia de rating Fitch. Exerciţiile recente ale băncii centrale de relaxare a politicii monetare „scot în evidenţă politicile flexibile ale autorităţilor în privinţa susţinerii economiei. Relaxările monetare au fost relativ modeste, în ciuda încetinirii pieţelor în acest an şi a persistenţei unei inflaţii joase“, a explicat Colquhoun într-un comunicat al agenţiei de rating.
Banca centrală are încă muniţii
Banca centrală a Chinei nu şi-a epuizat muniţiile, cum ar spune guvernatorul Isărescu. Cu o rată a dobânzii cheie de 4,5%, de altfel una dintre cele mai mari din lume, într-un moment al dobânzilor mici, şi cu rezerve minime obligatorii care capturează temporar 18% din banii atraşi în depozite de băncile mari, banca centrală a Chinei are încă spaţiu larg de manevră, a observat Colquhoun.
Guvernul are, la rândul său, un arsenal neutilizat pe partea fiscală, adaugă Fitch Ratings. Până la jumătatea acestui an, guvernul a avut o atitudine restrictivă faţă de autorităţile locale, cărora le-a înăbuşit tentaţia de a se împrumuta excesiv. „În acest moment, restricţiile sunt mai flexibile, ceea ce va avea ca efect o creştere a cererii interne care se va simţi în următoarele luni“, a adăugat Colquhoun.
Cererea internă şi indicatorii economiei nu semnalizează vreo dezordine excepţională, provocată de o încetinire abruptă a economiei, mai notează Fitch Ratings în ultima sa analiză despre China. „Dar este important să înțelegem că politica economică a Chinei se îndepărtează deliberat de la accentul pe investiţii şi exporturi către consumul intern.“ Totuşi, pe termen lung, analiştii de la Fitch estimează că perioada de temperare a creşterii economiei va continua, iar ritmuri anuale de creştere sub 7% vor constitui noua normalitate.
Pieţe dezavantajate
Din perspectiva psihologiei pieţelor însă, încetinirea ritmului de creştere a economiei Chinei, chiar dacă răspunde unei logici economice proprii, afectează puternic preţurile materiilor prime. De pildă, piaţa metalelor este dependentă de cererea economiei Chinei. De altfel, China acoperă 47% din totalul cererii globale. Când aproape jumătate din consumul global de materii prime depinde de apetitul pentru investiţii al unei singure economii, atunci o încetinire a acesteia, sau o scădere a consumului provocată de reducerea investiţiilor, sau de o stagnare a pieţei imobiliare mişcă toate pieţele. Preţurile minereului de fier, de pildă, care oferă o perspectivă destul de clară asupra cererii din China, s-au înjumătăţit în ultimul an, urmând în mare parte aceeaşi traiectorie a cotaţiilor petrolului. Aşa se explică nervozitatea excesivă în piaţa financiară mondială, începând din ziua când China a publicat evoluţia indicatorului care măsura evoluţia producţiei sale industriale, care dezamăgise cu o creştere sub aşteptări. Panica investitorilor s-a răspândit rapid în toate pieţele bursiere ale planetei, punând la pământ mai ales acţiunile riscante.
Yuanul, monedă de rezervă a lumii
Cu rezerve valutare aproape cât economia Japoniei, de peste 4.000 de miliarde de dolari, banca centrală a Chinei îşi poate susţine fără probleme moneda. China mai vrea însă şi altceva: să impună yuanul ca monedă de rezervă a lumii. Asta se va întâmpla când yuanul va fi parte a unui coş de valute care compun Drepturile Speciale de Tragere, moneda virtuală a FMI, alături de dolarul american, euro, lira sterlină şi yenul japonez. Atunci yuanul va fi o monedă care va fi folosită fără probleme în tranzacţiile comerciale internaţionale, iar influenţa BPC va spori. Exerciţiul de devalorizare a yuanului, lăsat la mâna pieţei, dar cu o libertate controlată, face parte din strategia de impunere a yuanului în coşul FMI, atrage atenţia Paul Donovan. Banca centrală a Chinei are încă resurse pentru a susţine economia în tranziţia ei de la industrializare şi export la consum intern şi bunăstare. Investitorii din pieţele financiare trebuie însă să înţeleagă o realitate: nu toate măsurile îi vor avantaja, avertizează analiştii economici. Deocamdată, banca centrală a Chinei a transformat o criză în avantaj: devalorizarea yuanului este simultan un pas către impunerea lui ca monedă de rezervă a lumii şi un respiro pentru exportatori. Ei pot alege să ieftinească mărfurile, pentru a cuceri cotă de piaţă, sau să încaseze profituri mai mari. Donovan pariază pe a doua alegere, care are şi rolul de a susţine cotaţiile exportatorilor listaţi la bursă, deoarece, mărind profitul, urci dividendul.
Efectul asupra dolarului
Aproximativ 2,8% din produsele consumate în SUA sunt importuri din China, dar nu toate sunt tocmai „made in China“, spune Paul Donovan. „Un Apple iPad, de pildă, este made in China, cel puţin aşa scrie pe cutie, însă aproximativ 5% din preţul plătit pe un Apple iPad este de fapt plătit pentru o activitate economică din China. Circa 45% din bani merg către Apple în Statele Unite, Coreea de Sud, iar în jur de 8% pentru componente şi aşa mai departe. China trebuie să importe toate acele lucruri, să le asambleze şi apoi să exporte produsul finit“, spune Donovan. UBS şi-a creat astfel un algoritm complex de evaluare a influenţei mişcărilor din piaţa chineză asupra economiei americane, care semnalizează, de pildă, că efectul unei eventuale ieftiniri a mărfurilor chinezeşti asupra inflaţiei din SUA va fi imperceptibil. „Doar 1,6% din cheltuielile americanilor se fac pentru cumpărarea unor produse care reflectă activitatea economică a Chinei“, arată Donovan.
Aşa încât evoluţia yuanului nu ar trebui să afecteze decizia Federal Reserves de majorare a ratelor de dobânzi, sugerează Donovan. Şi totuşi... probabil că americanii se vor coordona mai degrabă cu Banca Centrală Europeană şi vor folosi zgomotul produs de pieţele Chinei pentru a amâna majorarea dobânzilor. Nici lor nu le convine, deoarece efectul măsurii ar fi întărirea dolarului, ceea ce ar putea chiar târî economia americană în recesiune. În esenţă, este greu de spus că economia lumii încă vâsleşte prin furtunile unei crize financiare care nu s-a terminat. Este însă clar că această criză a provocat schimbări majore în economia globală şi, într-un final, pieţele se vor corecta singure, chiar dacă nu neapărat în avantajul investitorilor. Deocamdată, liderii economiei globale sunt bancherii centrali, singurii care pot gestiona valurile de criză.