Golful: clivaje istorice şi reforme

Tensiunile dramatice între şiiţi şi suniţi şi prăbuşirea preţului petrolului au puterea de a schimba modelul economic al statelor din Orientul Mijlociu.

Cotaţiile petrolului au alunecat către cel mai jos nivel al ultimilor 12 ani, în jurul a 36 de dolari pentru un baril. Se poate rezista? Cât timp te costă $6 barilul să-l extragi, probabil că traseul de la sondă la pompă produce, cât de cât, un profit. Dar majoritatea sta­te­lor din Golful Persic, de pildă, au acu­mulat în anii de euforie a pieţei pe­tro­lului rezerve valutare uriaşe, îm­prăş­tia­te, strategic, atât în vistieriile băn­ci­lor centrale, cât şi în fonduri su­ve­rane de investiţii, care le permit să re­zis­te şocului produs de deficitele mari.

De la excedent la deficit

Economiile ţărilor grupate în Con­si­liul de Cooperare al Golfului (GCC), ca­re reuneşte Arabia Saudită, Ba­hre­in, Emiratele Arabe Unite, Ku­weit, Oman și Qatar, au rulat ani buni cu un excedent viguros de va­lută care intra în ţară. Statisticile FMI arată că, în 2013, ţările GCC aveau un surplus al contului curent, care descrie dife­ren­ţa între valuta care intră în ţară şi cea care iese din ea, de peste 21% din Produsul Intern Brut (PIB) al regiunii. Dar, în anul viitor, FMI se aşteaptă la un deficit de cont curent de 2,5%. Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul nu au, deocamdată, o problemă a scur­ge­rii de valută din ţară, deoarece ex­por­turile masive au compensat im­por­tu­ri­le, iar anul viitor, estimează FMI, vor avea un surplus al contului curent de 11 miliarde de dolari (3,1% din PIB) şi, respectiv, 8,9 miliarde de dolari (7% din PIB). Arabia Saudită, li­derul ne­o­fi­cial al OPEC, ar putea afişa un deficit al contului curent de 3,5% din PIB în 2016, potrivit FMI, dar acesta nu va pu­ne vreo problemă unei ţări care are rezerve valutare de peste 600 de mi­liarde de dolari. De­fi­citul contului cu­rent, care descrie rea­litatea că dintr-o ţară iese mai multă valută decât aduc acasă exporturile, nu pune probleme, deocamdată, sta­telor Golfului.

Deficitele fiscale sunt însă o pro­ble­mă, deoarece bugetele statelor pro­du­cătoare de petrol depind masiv de în­casările din exporturile aurului ne­gru. Pe măsură ce scad veniturile bu­getare, creşterea economică înce­ti­neşte, ratele dobânzilor vor creşte şi da­toriile publice se vor mări. La toate acestea se adaugă incertitudinile pro­vocate de riscurile politice care sunt asociate conflictelor istorice din re­giu­ne, care cer cheltuieli militare de ma­re amplitudine.

Lumea economică a Islamului

Spaţiul de manevră al acestor state es­te limitat de rigorile impuse de Islam afacerilor financiare: nu se poate per­cepe dobândă şi nici impozit pe venit. Băncile islamice au propriul sistem de creditare, care exclude dobânda, une­ori deghizată în comisioane sau in­clusă în preţul proprietăţilor. Pentru lumea economică a Islamului, im­po­zitele ideale ar fi taxa pe valoarea adăugată şi, într-o mai mică măsură, ac­cizele care există deja. Criza petrolului ieftin a pus pe gânduri guvernele Golfului, dar as­ta într-un sens pozitiv: mai este încă timp să reformeze economia şi, mai ales, sursele de venit ale statului. Cel mai vioi model este Arabia Saudită, ca­re lucrează în acest moment la un set de reforme care include şi in­tro­ducerea taxei pe valoarea adăugată. De altfel, miniştrii de Finanţe ai sta­telor Consiliului Golfului au agreat să introducă o cotă minimală de TVA, un­deva între 3 şi 5%. O altă măsură lu­ată deja de unele state este re­du­ce­rea sau chiar tăierea subvenţiilor pe care guvernele le plăteau pentru a ți­ne costurile electricităţii, ale apei me­najere sau chiar ale carburanților la un nivel extrem de jos. Iranul, care es­te adversarul comun al momentului pentru statele Consiliului Golfului, are propriile probleme: încearcă să se repoziţioneze pe o piaţă a petrolului în care a avut un acces limitat de sanc­ţiuni. Iranul a afişat un surplus de 1,8 miliarde de dolari al balanţei sa­le de comerţ exterior: a exportat în primele 8 luni ale anului său fiscal bunuri în valoare de 32 de miliarde de dolari, care au compensat im­por­tu­rile de 30 de miliarde de dolari. To­tuşi, potrivit datelor afişate de banca centrală a Iranului, valoarea ex­por­tu­ri­lor a scăzut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în mare par­te din cauza preţurilor mai mici ale petrolului. Iranului nu îi este in­di­fe­ren­tă poziţia severă a Consiliului Gol­fului, deoarece Emiratele Arabe Uni­te, de pildă, sunt a treia sa destinaţie de export, care absoarbe mai bine de 10% din exporturile sale, şi al doilea partener pentru importuri. Tensiunile provocate de condamnarea la moarte a unui important lider şiit de către administraţia sunnită din Arabia Sau­di­tă nu vor duce la un război, dau asi­gurări oficialii saudiţi. Nici nu este ne­voie, armele războiului economic sunt mai subtile, dar pot deveni de­vas­tatoare. Iranul nu-şi permite, pro­ba­bil, o nouă perioadă de excludere din circuitul economic global.

Criză şi reforme

Marea lecţie a acestei crize a pe­tro­lului pentru statele Golfului a fost, se pare, lansarea unui set de reforme me­nite să calibreze viitorul econo­mii­lor intens dependente de veniturile din petrol. Statele Golfului au po­pu­laţii tinere, care vor avea nevoie de lo­curi de muncă şi, mai ales, de pers­pective pentru viitor. Un viitor în ca­re petrolul nu va mai susţine bugetele naţionale. Actuala criză a preţului pe­trolului pune intens problema re­for­melor. Diferenţa între statele Golfului şi restul exportatorilor de petrol, cum ar fi Venezuela, este aceea că au acu­mulat rezerve uriaşe de valută, iar cu re­zerve de valută consistente poţi face reforme. În plus, ţările Con­si­liu­lui Golfului, cu excepţia Kuweitului, au monedele legate de dolarul ame­ri­can şi, ca atare, au majorat şi ele do­bânzile odată cu Federal Reserves. Efectul imediat a fost pozitiv pentru bursele regiunii.