De același autor
Cele două mari alianţe politice care au intrat în competiţie pentru voturile alegătorilor, Uniunea Social Liberală şi Alianţa România Dreaptă, vor să seducă electoratul cu taxe mai mici şi creşteri salariale modeste.
Mesajele cele mai puternice ale celor două armate politice se concentrează pe tema scăderii birurilor. USL le reduce pentru cei cu venituri mici, mizând pe statisticile care arată cât de adânc e bazinul alegătorilor cu lefuri modeste, iar ARD împrăştie nişte bani egal, la toată suflarea.
În esenţă, programul pe care USL îl numeşte Pentru o Românie puternică oferă promisiunea menţinerii plafonului maxim de 16% şi adaugă cote diferenţiate de 8% şi 12% pentru veniturile mici. La acest capitol, oferta ARD promite păstrarea sistemului cotei unice, dar reducerea acesteia la 12%, atât la impozitul pe venit, cât şi la cel aplicat profitului companiilor. Adriean Videanu, arhitectul noii viziuni fiscale a dreptei, a estimat costurile acestei relaxări în jurul a 2,5 miliarde de lei, cam 600 de milioane de euro, şi a ţinut să reamintească faptul că reducerea poverii fiscale ar putea scoate la suprafaţă mai multe salarii plătite la negru şi ar putea stimula firmele să afişeze profit, ceea ce ar mări încasările. El a evocat experienţa introducerii cotei unice, când reculul veniturilor statului a fost de scurtă durată şi a fost compensat apoi de încasări mai mari.
USL nu a evocat cifre în ajutorul propunerii de relaxare a fiscalităţii, mulţumindu-se să comenteze într-un registru oarecum populist. Ambele tabere ştiu însă că încasările din impozitul pe venit aduc doar vreo 10% din veniturile statului, deci nu reprezintă vreun tabu semnificativ pentru buget.
Frâna la TVA
Grosul banilor intraţi în buget din fiscalitate vin din taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi din accize, care împreună construiesc aproximativ 37% din încasările statului.
Aici este, de altfel, capcana aventurii electorale fiscale. USL o evită şi atacă doar ideea reducerii TVA la 9% pentru producătorii agricoli, cu scopul de a stimula domeniul şi afacerile lui. Deşi anul trecut contribuţia agriculturii la produsul intern brut a fost de 8%, este greu de cuantificat care a fost ponderea veniturilor pe care această activitate le-a livrat bugetului.
Nimeni nu îndrăzneşte să promită revenirea imediată la cota de 19% de TVA. USL promite o scădere graduală, până în 2016. ARD tace mâlc în chestiunea TVA, deoarece, probabil, a consumat spaţiul fiscal cu tăierea cotei unice.
Ambele tabere sunt însă prudente. Avântul creator al USL a fost domolit de privirea vulturească a lui Florin Georgescu şi de prudenţa logică a lui Daniel Dăianu. În tot cazul, atât USL, cât şi ARD şi-au expus propunerile electorale sub privirile echipei mixte a finanţatorilor internaţionali. Anul viitor începe rambursarea datoriei externe în paşi destul de consistenţi, exerciţiu care va lăsa mai puţină valută pentru eventuale intervenţii de susţinere a leului. Este, deci, esenţială asigurarea unui flux de încasări bugetare care să menţină un echilibru, cât de fragil ar fi el, între încasările şi cheltuielile statului.
Pensiile vor creşte |
---|
Ambele tabere riscă o promisiune: vor mări pensiile cu rata inflaţiei. ARD plusează, ca să seducă electoratul retras la pensie: va adăuga şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial nominal mediu brut lunar. De unde?! O privire aruncată în conturile CAS dezvăluie realitatea momentului: anul trecut statul a încasat 50,6 miliarde de lei din CAS şi a cheltuit pentru asistenţă socială 68,6 miliarde de lei. O diferenţă de vreo 4 miliarde de euro. |
Scădere modestă a CAS
O altă bătălie pentru voturi se duce în chestiunea cotei de contribuţii pentru asigurări sociale. Acum fiscalitatea pe muncă este o povară care apasă atât pe umerii firmelor mici şi mijlocii, cât şi pe buzunarele angajaţilor. Nu ştim dacă e mare sau mică, însă ea pare de neplătit, dacă ne uităm la uriaşele liste de datornici către bugetele sociale ale statului. Aici este, de altfel, şi o cheie a creării de noi locuri de muncă. Până la profit, un întreprinzător care are o afacere mică trebuie să achite factura de contribuţii sociale. Şi alege, de multe ori, să nu o facă. Suferă şi puşculiţa statului, şi piaţa financiară, deoarece, odată cu banii viraţi bugetului de asigurări, se duc şi cotele pentru sistemul obligatoriu de pensii private. Stânga promite aici o reducere treptată, în următorii 4 ani, cu 5% a cotei de contribuţii pentru asigurări sociale (CAS) datorată de angajator. Dar, ca să şteargă efectul favorabil asupra angajatorilor, USL pocneşte din degete populist şi promite creşterea salariului minim până la 1.200 de lei, asta în 2016.
Dreapta, epuizată de efortul de a reduce cota unică, propune, prudent, o reducere a ratei totale a contribuţiilor sociale tot cu 5%, tot la angajator, dar cu începere din 2015. Până una-alta, ARD se zbate şi ea pentru majorarea salariului minim, în trepte mai clare, până la 850 de lei anul viitor - urmând ca acesta să ajungă la 1.000 de lei în 2015.
Taxele pe muncă, noncombat
Ambele tabere ignoră dezinvolt problema poverii fiscale care apasă asupra forţei de muncă, întreţinând iluzia că vor încasa nişte bani şi, de ce nu, ipocrizia că mediul de afaceri rezistă. Probabil rezistă afacerile mari. În lista de datornici găsim o mulţime de companii de stat care nu şi-au achitat de ani buni obligaţiile faţă de bugetele sociale ale statului. O analiză istorică a încasărilor statului din contribuţii sociale ar fi relevat inconsistenţa menţinerii acestor biruri semeţe. Evident, stânga are o factură socială mai mare şi se leagănă în iluzia că o poate plăti. Dreapta însă a ignorat o propunere a vicepreşedintelui Forţei Civice, Gabriel Biriş, care presupunea un exerciţiu, e drept curajos, de tăiere masivă a nivelului contribuţiilor sociale. Argumentele lui Biriş erau puternice: scădem evaziunea în domeniu, aducem la suprafaţă locuri de muncă plătite pe şest şi dăm posibilitatea firmelor să facă angajări.
Ambele tabere sunt însă victimele aritmeticii fiscale, care dă un verdict de noncombat în chestiunea taxelor pe muncă. Deja nu mai are importanţă logica economică.
Cu ochiul la bănci |
---|
Băncile rămân o obsesie pentru politicieni. USL vrea să facă din CEC o bancă a afacerilor mici, eventual a fermierilor, iar din Eximbank o bancă a industriei şi a exporturilor. ARD visează o Bancă Publică pentru Investiţii, fără a dezvălui sursa banilor, dar lăsând să se înţeleagă că ar veni de la bursă. Nimeni n-are soluţii clare pentru atragerea finanţărilor de la BERD sau BEI. Bani ar fi, afacerile lipsesc. |
Cu aşa puţini bani la dispoziţie, te întrebi de unde se vor găsi finanţări pentru diversele fonduri pe care cele două alianţe visează să le construiască. Nu mai vorbeşte nimeni de eventuale taxe de tip Robin Hood, de pildă, după modelul ungar. USL aminteşte ceva de taxarea tranzacţiilor financiare, dar o face în context european. Dacă ăia o fac, noi ne aliniem. Este, mai degrabă, o strategie de apropiere de Uniune, gest necesar în urma unor sfidări repetate a acesteia. ARD visează la un Fond Român pentru Infrastructură, pe care-l vede finanţându-se la bursă. O idee interesantă, dar împlinirea ei depinde de însăşi dezvoltarea bursei de valori. La acest capitol, oferta ARD este modestă, vagă şi plină de stereotipii banale. Că-şi propune „creşterea volumului tranzacţiilor financiare pe piaţa de capital“ e un şablon aşa de plictisitor, încât putea fi abandonat în favoarea unor chestiuni concrete. Singura propunere concretă e ideea de a vinde la bursă pachetele minoritare de acţiuni pe care statul le mai deţine la diverse companii.
USL promite crearea unor fonduri de investiţii de risc, fără a dezvălui maniera în care le va finanţa. Sună bine, elegant, liberal. Tot USL promite privatizarea companiilor din energie, dar nu suflă o vorbă de bursă sau, mă rog, de piaţa de capital. Probabil visează licitaţii cu strigare în care investitorii strategici să iasă învingători.
Promisiuni cu sacul
La capitolul infrastructură, USL punctează laborios şi aiuritor. Finalizează trei austostrăzi, începe construcţia la încă două, termină toate proiectele existente, inclusiv pe cele industriale, însă nu există vreun calcul estimativ, ca să înţelegem efortul financiar şi sursa. Probabil esenţa liberală a alianţei şi-a spus cuvântul şi putem întrezări o înviorare a parteneriatului între stat şi lumea afacerilor. Lista lungă a proiectelor nu trebuie să ne emoţioneze, deoarece nu este altceva decât expresia efortului pe care l-au făcut diversele departamente din ministerele Economiei şi Transporturilor de a înşira toate proiectele de pe agendă. Vechi sau noi. E oarecum mai avantajos să faci un program economic atunci când eşti la butoanele din Palatul Victoria.
În ciuda listării unor intenţii interesante, ambele programe sunt prezentări laconice, goale de conţinutul cifrelor şi proiecţiilor de viitor. USL aglomerează aproape 200 de propuneri, fără a pune pe masă calcule economice simple: cât costă, de unde finanţăm? ARD îşi consumă energia în chestiunea cotei unice şi promite, bizar, să ţină leul la un curs de 4,40 pentru un euro. Cum face asta şi de ce nu 3,80, cât costa moneda unică înainte de criză? În euforia promisiunilor sub reflectorul alegerilor, ambele tabere ignoră avertismentul Comisiei Europene: economia României va avea o creştere modestă în următorii 2 ani. //