Programul de guvernare între reforme, taxe și testul piețelor

Noul guvern condus de Luca Niculescu va fi obligat să dea rapid câteva teste de credibilitate și eficiență: rectificarea bugetară, dar, mai ales, proiectul de buget pentru 2027.

Cel mai dificil test va fi bugetul pentru anul viitor, care nu va putea evita majorarea pensiilor, finanțarea datoriei și redresarea economiei. Toate aceste obiective au nevoie de finanțare. Întrebarea „de unde bani?” are răspunsuri complicate. România ar putea fi pusă în situația de a împrumuta bani la costuri mai mari în actuala conjunctură globală, în care state cu economii puternice plătesc mai scump împrumuturile. O altă soluție ar putea fi majorarea unor taxe, idee care nu a fost respinsă de ministrul de Finanțe. Și, din păcate, realitatea ar putea confirma ipoteza fantezistă că Guvernul ar putea crește cheltuielile sociale fără a majora taxele.

Dar problema majorării taxelor este delicată, deoarece România are cel mai mare nivel al fiscalității pe muncă din toată Europa. Particularitatea României este că nu are impozit pe venit foarte mare, însă are contribuții sociale foarte ridicate, concentrate asupra salariului brut.

 Bugetul pentru 2027 rămâne un mister

 Proiectul de buget pentru 2027 rămâne încă un mister, lămurit parțial de un program de guvernare care promite simultan consolidare fiscală, reducerea deficitului, stimulente pentru economie, indexarea pensiilor și investiții mari, însă nu clarifică problema spațiului fiscal necesar.

Interesant, programul nu anunță o strategie de austeritate și am putea spune că urmărește să stimuleze competitivitatea, investițiile și producția. Însă programul cabinetului Niculescu evită să lămurească punctul nevralgic al redresării economice: reformele pe care PSD le-a blocat permanent.

Cum strategia programului pare a fi inspirată de modelul OCDE, foarte familiar premierului Luca Niculescu, ne așteptăm la o reformă a companiilor statului, asupra căreia Grindeanu vrea asumarea răspunderii Guvernului.

Dar programul anunță o inventariere a companiilor publice și aplicarea regulilor de guvernanță corporativă, exercițiu deja declanșat de fostul guvern, dar respins exact de politicienii social-democrați.

În plus, documentul anunță posibilitatea listării unor pachete minoritare de acțiuni ale companiilor de stat la Bursa de Valori. Cât de realizabilă este însă această reformă, în contextul prezenței în guvern a unui ministru care a susținut și a promovat legislația care a blocat temporar listarea companiilor profitabile ale statului, cu argumentul că statul nu ar trebui să vândă acțiuni din ceea ce el numește „perlele coroanei”, precum Hidroelectrica sau Romgaz? Daniel Zamfir, acum noul ministru al Economiei, a impus o lege care interzice până la 31 decembrie 2027 vânzarea participațiilor statului la companiile profitabile, în care există și excepții, pentru societățile aflate de ani pe pierderi. De altfel, Zamfir a declarat recent că „listarea la bursă va fi excepția, nu regula” și că nu se vor lista participații ale statului la companiile profitabile, cel puțin până la expirarea perioadei prevăzute de lege. Totuși, Zamfir nu exclude eventuale listări în situații justificate economic. Iar când ești ministru și constați că ai nevoie de bani pentru măsuri sociale care ți-ar aduce voturi, nevoia de bani îți poate schimba perspectiva privind listările la bursă.

 Diagnostic corect, tratament incert

În esență, programul cabinetului Niculescu oferă un diagnostic corect al situației economice, în care ajustarea fiscală era inevitabilă, deficitul trebuie redus în continuare, iar modelul de creștere bazat pe consum, importuri și îndatorare și-a atins limitele. Documentul vorbește despre trecerea către o economie bazată pe producție internă, inovare, tehnologie, investiții și competitivitate. De asemenea, propune o consolidare fiscală „calitativă”, bazată pe eficiență și reforme, nu doar pe creșteri de taxe.

Însă, în pofida diagnosticului corect, măsurile pe care le va putea lua în scopul stabilizării economiei s-ar putea să fie tratamente incerte, deja refuzate de partidul care domină acum în Guvernul Luca Niculescu.

În acest moment, economia este sub apăsarea unor constrângeri: trebuie să finanțeze deficite încă mari, să suporte o factură a dobânzilor aflată la maxime istorice, să recâștige încrederea investitorilor și să evite degradarea ratingului suveran. În același timp, economia încetinește, industria pierde teren, iar investițiile străine directe s-au redus brutal și nu mai acoperă finanțarea deficitului de cont curent, caz în care riscăm să vedem o presiune pe leu.

Un lucru e clar: economia nu mai poate evolua ajutată de fonduri europene, consum stimulat artificial și datorie publică în creștere. Cu alte cuvinte, modelul economic preferat al PSD-ului, de creștere stimulată de consum asigurat de majorări de salarii, care a amânat reformele dificile și a consumat spațiul fiscal.

De altfel, agenția de evaluare financiară Moody’s a avertizat recent că principala vulnerabilitate rămâne capacitatea de implementare a consolidării fiscale și menținerea sprijinului politic pentru reforme. Agenția Standard & Poor’s (S&P) a insistat și asupra fragilității finanțării externe, dinamicii datoriei totale și necesității elaborării nu doar a unui buget credibil pentru anul 2027, dar și pentru 2028. Cu alte cuvinte, agențiile de rating avertizează că, deși reducerea deficitului bugetar este obligatorie, piețele financiare monitorizează atent capacitatea guvernelor României de a genera creștere economică suficientă pentru a-și plăti datoria în următorul deceniu.

 Bătălia reformelor și testele ei

 Adevărata bătălie economică pe care o va purta Guvernul în următorii doi ani nu va fi cea cu deficitul bugetar. Va fi cea privind reformele.

Și primul test va fi cel al companiilor de stat. Fără companii de stat mai eficiente, România va continua să piardă productivitate, investiții și credibilitate.

Al doilea test este salarizarea în spațiul public. O lege coerentă a salarizării a devenit o problemă fiscală, din cauza unui sistem impredictibil, dominat de excepții, litigii și privilegii.

Al treilea test este stimularea investițiilor în economia românească, iar aici politicienii ar trebui să citească lucrările laureaților Nobel pentru economie din 2025, Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt. Ar înțelege că nu poți avea creștere economică robustă dacă protejezi permanent structurile neperformante și nu poți produce prosperitate prin conservarea privilegiilor.

Și mai există un pericol în anii următori: reducerea finanțării europene. Guvernul va trebui să înțeleagă că noua logică a atribuirii fondurilor europene va impune reforme pentru finanțare.

Iar aceasta este întrebarea pe care cabinetul Niculescu va trebui să o lămurească în următorii doi ani: dacă are voința politică de a reforma statul înainte ca piețele, agențiile de rating și realitatea economică să o facă în locul său. Dacă răspunsul va fi negativ, România nu va plăti doar prin dobânzi mai mari sau prin fonduri europene mai puține. Va plăti prin încă un deceniu pierdut, în care a confundat administrarea crizei cu dezvoltarea economică.

Deocamdată, programul de guvernare și pozițiile politicienilor din PSD transmit semnale contradictorii. Pe de o parte, programul de guvernare include consolidare fiscală, competitivitate și investiții. Pe de altă parte, politicienii PSD tolerează caste profesionale privilegiate, susțin o birocrație care produce costuri și corupție și evită confruntarea cu reforme care afectează interesele unor caste.

Însă istoria ne arată că nicio economie nu poate deveni competitivă atunci când resursele sunt distribuite pe baza influenței, și nu a performanței. Nicio economie nu poate atrage capital masiv dacă investitorii văd reguli schimbate permanent, excepții negociate politic și instituții incapabile să aplice aceleași standarde pentru toți.

În fond, lecția laureaților premiilor Nobel din acest an, Hall și Woodford, pentru România este că stabilitatea economică nu înseamnă conservarea privilegiilor. Stabilitatea înseamnă existența unor instituții puternice care pot evita crizele. E un mesaj pe care-l regăsim atât la agențiile de rating, cât și în viitorul buget european.

În esență, programul de guvernare este realist, dar are și ambiguități. Investitorii, agențiile de rating și partenerii europeni așteaptă proiectul de buget pentru a înțelege câte dintre ideile programului vor fi aplicate. Proiectul de buget va influența costurile de finanțare ale statului, viitorul fondurilor europene, al investițiilor private și al creșterii economice.

De aceea, adevărata amenințare pentru România nu este că are un deficit de 6% sau 7% din PIB. Adevărata amenințare este că încearcă să finanțeze un model economic construit pe excepții, privilegii și amânări, într-o lume care recompensează competitivitatea, disciplina și reforma. Iar piețele au un avantaj pe care niciun guvern nu îl poate ignora: nu votează promisiuni, dau bani dacă există credibilitate.