De același autor
Scenariul alunecării în datorii este simplu: scad veniturile statului, se umflă deficitul şi ne penalizează agenţiile de evaluare financiară, tăindu-ne ratingul. Cu un rating mai mic, vom fi obligaţi să împrumutăm bani la costuri mai mari. Vom cheltui mai mult nu doar pentru a lua împrumuturi noi, dar şi pentru a le plăti pe cele scadente.
În jurul Codului Fiscal aprobat de parlament şi respins de preşedinte circulă, pe contrasens, cel puţin două curente de opinie. Primul, degajat, încărcat de optimism şi susţinut cu tupeu, sugerează lansarea unei perioade de bunăstare. Ei şi, ce dacă scad taxele, cresc salariile bugetariilor şi se majorează nişte pensii pentru niscaiva caste profesionale? Nu va fi o problemă majoră, deoarece creşte ea şi economia (ca din puşcă). Deficitul bugetar, acea diferenţă negativă între banii încasaţi şi cei cheltuiţi de stat, va părea mai mititel dacă-l aşezi, nu-i aşa, lângă o valoare mai mare a produsului intern brut (PIB).
Desigur, există posibilitatea ca economia să se relanseze spectaculos datorită scăderii taxelor şi a banilor în plus primiţi de bugetari şi de anumite categorii de pensionari, care vor stimula consumul. Scăderea cotei generale de TVA va lăsa şi ea bani în buzunarele oamenilor, posibil pentru consum, dar va uşura şi activitatea firmelor.
Majorarea salariilor din spaţiul public, spre nivele europene, este poate singura măsură capabilă să facă din serviciul public un spaţiu atractiv pentru profesioniştii valoroşi, curmând astfel asaltul mediocrilor către şpăgi. Totuşi, această mărire de salarii se va face cu un munte de bani, deoarece statul va trebui să finanţeze exerciţiul de seducţie a unei părţi interesante a electoratului.
Poate că, înainte de vântura vesel povestea salariilor ca-n Vest, cabinetul din Piaţa Victoriei ar fi trebuit să socotească, aşa, matematic, simplu, cât costă asta şi de unde vin banii. Deoarece veniturile scad şi, indiferent de unghiul din care sunt evaluate, toată lumea este de acord că va apărea un gol de finanţare rotund cât 3% din PIB. Deci, de unde vor veni banii pentru salarii mărite şi pentru pensiile castelor privilegiate? Vom proceda noi ca grecii, vom împrumuta noi bani cu găleata pentru a asigura bunăstarea unei anumite părţi a electoratului? Atenţie, avertizează profesorul Daniel Dăianu, datoria s-a triplat în criză şi se poate expanda foarte rapid de aici încolo, dacă nu suntem prudenţi.
Prudenţa este o calitate esenţială în actuala conjunctură, sugerează guvernatorul Mugur Isărescu, care atrage atenţia că această relaxare fiscală este inoportună, nefinanţabilă şi riscantă. Guvernatorul nu este inamicul noului Cod Fiscal, ci doar adeptul unui dozaj mai prudent al combinaţiei explozive între scăderea fiscalităţii şi creşterea veniturilor unei părţi a populaţiei. El se aşteaptă deci la o reevaluare a relaxării fiscale, probabil la o scădere în trepte, graduală, a TVA de la 24% până la 19%, în următorii ani. Rămâne de văzut în câţi ani se va petrece minunea.
Sigur, într-o Europă ideală, fără sechele ale crizei financiare, cu o Rusie preocupată strict de bunăstarea propriului popor, neagresivă deci şi cu o Grecie care să-şi fi rezolvat problemele economiei sale neperformante, un gest curajos de relaxare fiscală ar fi fost mai puţin riscant.
Din păcate, criza greacă va continua să zvâcnească, deoarece banii vor veni condiţionat, în tranşe şi cu zgomot de fond asurzitor. Nu e prea indicat să plagiem și modelul elen, mai cu seamă că noi nu avem şansa unei monede stabile şi nici oportunitatea ca Banca Centrală Europeană să ne finanţeze sistemul financiar, oricâte nebunii am face. Noi, când facem prostii, suntem penalizaţi nemilos şi instantaneu de finanţatorii internaţionali.
Spaima băncii centrale este provocată de aceste riscuri care se întrezăresc. Scenariul alunecării în datorii este simplu: scad veniturile statului, se umflă deficitul şi ne penalizează agenţiile de evaluare financiară, tăindu-ne ratingul. Cu un rating mai mic vom fi obligaţi să împrumutăm bani la costuri mai mari. Vom cheltui mai mult nu doar pentru a lua împrumuturi noi, dar şi pentru a le plăti pe cele scadente. Cine va finanţa aceste împrumuturi noi? Băncile din România au deja conturile doldora cu titluri şi obligaţiuni ale statului român. Aproape un sfert din banii lor sunt plasaţi deci în titlurile de stat şi s-a ajuns astfel la o anume saturaţie. România va fi deci nevoită să caute bani pentru a-şi finanţa deficitul bugetar în pieţele internaţionale. Dar anul viitor vom intra în epoca dolarului atractiv, cu dobânzi mai mari şi este de aşteptat ca investitorii să prefere să plaseze banii exclusiv în moneda americană. Pentru a atrage bani către vistieria României, va trebui să oferim câştiguri mari investitorilor, deci vom cheltui mult cu împrumuturile.
În plus, economia ar putea creşte viguros, dar, odată cu această creştere provocată de înviorarea consumului, se vor mări importurile. Să nu fim naivi, noi importăm aproape tot ce consumăm. Într-o primă fază, este posibil să asistăm la presiuni de întărire a leului, produse de valul de valută care ar intra în ţară via titluri de stat. Atunci exporturile ar suferi un recul. Va fi un curs volatil, cu schimbări bruşte şi brutale de direcţie, care pot provoca şi deprecieri majore, se tem exportatorii.
În esenţă, BNR ne îndeamnă să recalibrăm Codul Fiscal şi pomenile electorale cu măriri de pensii speciale şi de salarii bugetare. Pierdem 17 miliarde de lei din relaxarea fiscală şi cheltuim, în paralel, încă vreo 15 miliarde cu o parte din majorări de venituri. Sunt sume mari şi riscuri uriaşe, în contextul unei perspective ceţoase a spaţiului economic din regiune. Acest asalt nesăbuit de relaxare fiscală nu va produce bunăstare, deoarece aventura s-ar putea sufoca în propriile cifre pe traseul aplicării. Dar pentru politicieni se pare că populismul bate riscurile, mai ales atunci când simt miros de criză şi se adăpostesc prin opoziţie. Altfel nu se poate explica incapacitatea guvernanţilor de a înţelege mecanismele de funcţionare ale economiei şi nici apetitul lor pentru exerciţii de seducţie electorală riscante. //
