Negarea Holocaustului sub cupola Academiei Române

Liviu Beris 19.02.2013

De același autor

La 14 februarie, în Aula mare a Academiei Române, în prezenţa conducerii acestui for, cu prilejul lansării volumului II din Enciclopedia regimului comunist din România, prof. Vladimir Iliescu, Universitatea din Aachen (Germania), a afirmat: „În România au fost persecuţii împotriva evreilor. Academicianul [Nicolae] Cajal spunea acelaşi lucru. Au fost persecutaţi..., 100 până la 120.000 de evrei au murit, dar nu a fost Holocaust, dovadă cei peste 300.000 care au supravieţuit în Regat. Au murit mare parte din prostie. Sigur 20-30.000 au fost împuşcaţi pe drum. [Pe] bătrânii care cădeau îi împuşcau, dar majoritatea au murit că au fost băgaţi în colhozuri şi au venit primele epidemii... Românii răspund de asta, dar ăsta nu este Holocaust. (...) România este declasată şi criticată în mod inutil pentru un lucru care nu a avut loc. Holocaustul nu a avut loc decât în Ungaria când Horthy [Miklós], Regentul, a dat ordin şi honvezii i-au băgat începând cu Transilvania şi i-au trimis [pe evrei] direct la Auschwitz. (...) Germania a făcut Holocaust, Ungaria a făcut Holocaust, România numai persecuţii. E o mare deosebire. Eu ca român trăitor în Germania ştiu importanţa acestui lucru“. Cu mai puţin de un deceniu în urmă, la Bucureşti a fost adoptat Raportul Wiesel, care condamnă oficial Holocaustul din România. Din 2002, legislaţia românească stabileşte faptul că „negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune“.

Publicăm în continuare fragmente din scrisoarea lui Liviu Beris, supravieţuitor al Holocaustului şi preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului, adresată prof. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

 

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Preşedinte Ionel Haiduc,

Am primit pe ziua de 15 februarie 2013, tocmai din Ca­na­da, o înregistrare a şedinţei desfăşurate în aula mare a Academiei Române, purtând un titlu incitant, Bomba de la Academie. Vizionarea înregistrării mi-a dovedit că titlul dat de media este pe deplin justificat.

În faţa plenului Academiei, a conducerii acestui înalt for ştiinţific, un profesor invitat din Germania comunică „o mare descoperire ştiinţifică“. În România nu a existat Ho­locaust!

Aplauzele prelungite care au marcat încheierea expunerii şi lipsa oricărei obiecţii la comunicare au evidenţiat acor­dul deplin al asistenţei.

Cred că nicio descoperire ştiinţifică comunicată până acum în această aulă nu a făcut ca numele Academiei Române să facă atât de rapid înconjurul lumii.

La timpul când s-au desfăşurat evenimentele la care s-a făcut referire, aveam doar 13 ani. Şi doar pentru că m-am născut evreu, am trecut prin pericolul împuşcării în tim­pul execuţiilor efectuate fără nici un fel de judecată, de că­tre armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941), am trecut prin grozăvia convoaielor morţii pe dru­mu­rile Basarabiei, în care dacă rămâneai în urmă erai îm­puşcat, şi prin foame, frig şi tifos exantematic în timpul deportării în Transnistria.

Şi mă întreb acum, după această „descoperire“, eu, care mă consideram până acum supravieţuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment i-am supravieţuit? (...) Cum poate fi numită această politică de exterminare pro­gra­mată şi aplicată de un stat suveran asupra unor oameni vinovaţi doar pentru că s-au născut din anumiţi părinţi?

Unii istorici au folosit termenul de Holocaust. România, prin oficialităţile reprezentative ale statului, a adoptat acest termen şi a stabilit ziua de 9 octombrie ca Zi Na­ţio­nală de Comemorare a Holocaustului. (...)

În exterminarea evreilor din România nu au fost utilizate camere de gazare. Au fost folosite tehnologii învechite pre­cum glonţul (la intrarea trupelor în Basarabia şi în Bu­co­vi­na de Nord), moartea prin asfixiere (în vagoanele în­chise etanş ale trenurile morţii de la Iaşi), incendierea şi arun­carea în aer prin dinamitare a unor magazii pline cu oa­meni (Odessa), spânzurători (Odessa) şi moartea lentă (prin înfometare, frig şi condiţii de mizerie care au dus la izbuc­nirea epidemiilor de tifos exantematic şi febră tifoi­dă). Şi dacă exterminarea efectuată de Germania, pe care Hitler nu a reuşit s-o desăvârşească din cauza înfrângerii în răz­boi, este denumită Holocaust, exterminarea săvâr­şi­tă de Guvernul Antonescu (pe care nici acesta nu a reuşit s-o desăvârşească din aceleaşi cauze) cum să fie denu­mi­tă?

În calitatea dumneavostră de Preşedinte al Academiei, un­de a fost făcută comunicarea acestei „descoperiri ştiin­ţi­fice“, din respect pentru opinia publică din ţară şi din stră­inătate, consider că aveţi datoria de onoare de a-mi răs­punde la următoarele întrebări:

Dacă nu sunt supravieţuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment am supravieţuit?

Evreii şi romii care au murit în urma acţiunilor Guvernului Antonescu, în teritoriile aflate atunci sub autoritate ro­mâ­nească, ce fel de victime sunt, dacă nu victime ale Holo­caustului românesc?

 

În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,

Cu respect,

LIVIU BERIS

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22