De același autor
Nimeni nu poate contrazice cu argumente solide faptul ca avantajele aderarii la UE pentru Romania, in ansamblu, sunt mai mari decat costurile integrarii. Este insa posibil ca, pe termen scurt, in 2007 mai ales, unele costuri sa devina mai vizibile. Trebuie sa lamurim insa cateva aspecte legate de costuri si beneficii.
In primul rand, momentul actual nu este un moment zero de la care sa incepem sa calculam costuri si beneficii ale integrarii. Integrarea si-a produs efectele, traduse prin beneficii sau costuri, inca de la semnarea Tratatului de Asociere la UE, cu mai bine de 10 ani in urma. De exemplu, liberalizarea comerciala intre Romania si UE a produs deja castigatori si perdanti, atat la nivel de firme, cat si de ramuri industriale. Volumul total al comertului Romaniei cu UE s-a triplat in ultimii 10 ani, iar doua treimi din investitiile straine din Romania provin din tari ale UE.
Costurile si beneficiile nu se suprapun perfect in timp. Intensitatea costurilor difera de intensitatea beneficiilor. De exemplu, costurile adaptarii la legislatia europeana de concurenta vor fi resimtite mai acut in primii ani de limitare a practicii ajutoarelor de stat, dar beneficiile unei piete mai concurentiale vor fi resimtite in timp. In plus, unele costuri pe termen scurt si mediu se transforma, pe termen mediu si lung, in beneficii. De exemplu, refacerea sistemelor de canalizare sau refacerea infrastructurii rutiere reprezinta costuri importante, care insa, odata finalizate, vor incepe sa produca si efecte pozitive. Mai mult, unele costuri trebuia oricum avute in vedere, chiar daca nu am fi intrat in UE. De exemplu, daca nu indeplineau o serie de standarde de calitate (inclusiv de mediu), produsele romanesti nu mai puteau fi vandute pe piata europeana.
Multi romani cred ca principalul avantaj al aderarii la UE este reprezentat de fondurile structurale. Desigur, fondurile structurale (care pot ajunge la peste 17 miliarde de euro in intervalul 2007-2013, plus alte 12 miliarde de euro pentru agricultura, prin alte instrumente financiare) sunt binevenite, dar ele se confrunta cu doua probleme - capacitatea de absorbtie si efectul de antrenare. Capacitatea de absorbtie s-a dovedit a fi limitata chiar si in statele care au aderat la UE in 2004, si este pe undeva normal sa apara o inertie. Chiar daca au fost create noi institutii sau a fost schimbata menirea altora pentru a se ocupa de fonduri structurale (va trebui sa ne obisnuim cu autoritatile de management si cu organismele intermediare, cu programele operationale sectoriale), intarzierile administrative vor amana foarte mult (poate chiar pana in trimestrul IV al anului 2007) primele alocari de fonduri structurale. Nu este fezabila o rata de absorbtie mai mare de 20-30% in primul an, in pofida unor asteptari supraoptimiste ale Ministerului de Finante. Iar o rata de absorbtie sub 40% ne va face net contributori la bugetul Uniunii - o ironie pe care s-ar putea sa o aprecieze si scepticii din Marea Britanie sau Germania, si anume aceea ca Romania va ajunge involuntar sa finanteze tari mult mai bogate. Va fi insa o chestiune temporara si cred ca, pana la sfarsitul acestui exercitiu bugetar de sapte ani, rata de absorbtie va ajunge sa fie una rezonabila. O problema mult mai grava si mult mai putin constientizata decat rata de absorbtie este efectul de antrenare al banilor europeni. Nu este suficient sa absorbim fondurile europene (care sunt, pana la urma, si fondurile noastre, pentru ca platim taxe la UE), dar este esential ca acesti bani sa creeze la randul lor alti bani, sa se multiplice. Nu este suficient sa fim ca un burete care absoarbe fondurile structurale, ar trebui sa ne propunem sa semanam mai mult cu un sistem de irigatii care absoarbe in scopul de a refolosi pentru comunitate, de a sustine obiectivele strategice de crestere sustinuta si de locuri de munca mai multe si mai bune.
O problema mult invocata legata de aderare este cea a emigratiei. Mie mi se pare insa o problema ipocrita - nu doar pentru ca una dintre libertatile fundamentale ale UE, inscrisa ca atare in tratatul constitutiv, este libera circulatie a fortei de munca; ci si pentru ca emigratia nu este o strada cu sens unic. Sigur ca emigrantii obtin venituri mai mari in tarile de destinatie, iar Romania primeste un volum mare de bani de la romanii din strainatate, care ajuta la finantarea deficitului comercial. Dar tarile de destinatie beneficiaza, la randul lor, pentru ca exista o cerere acolo pentru forta de munca ieftina care ajuta la cresterea competitivitatii economiilor gazda. Capitalul se muta din economiile intensive in capital catre cele intensive in munca, pentru ca poate obtine un randament mai mare. Forta de munca se deplaseaza din economiile intensive in forta de munca inspre cele intensive in capital, pentru ca poate obtine venituri mai mari. Dar, pe termen mediu, fluxurile de capital si de forta de munca tind sa se echilibreze. In Romania, de exemplu, ne vom confrunta, si deja simtim aceste tendinte in unele sectoare de activitate, cu intrari masive de capital si cu o criza de forta de munca; acestea vor conduce la venituri mai mari pentru forta de munca si la randamente mai mici pentru capital.
La nivel macroeconomic, integrarea nu garanteaza si convergenta. Nici macar cresterea economica de 8% pe an nu duce automat la reducerea decalajelor fata de UE, daca ea nu se reflecta si in cresterea nivelului de trai si a competitivitatii. Acest lucru nu s-a intamplat in 2006, cand salariul real pe primele 9 luni a scazut cu 2%, iar deficitul comercial a crescut cu 50%. Un bun exemplu al compromisului dintre convergenta nominala (a indicatorilor macroeconomici) si cea reala (a veniturilor si structurilor de productie) este discrepanta dintre preturi si salarii. Astfel, la sfarsitul anului 2006, Romania se afla la 60% din media preturilor europene (fata de 43% in 2004) si la numai 15% din media salariilor europene (fata de 12% in 2004).
Integrarea nu garanteaza automat nici cresterea bunastarii. Boom-ul creditului nu este un factor de crestere a veniturilor, ci un factor de diminuare pe termen mediu a venitului disponibil al gospodariilor.
Mai mult, integrarea nu garanteaza nici afluenta investitiilor straine directe. In 2006, jumatate din volumul investitiilor straine au fost imprumuturi intrafirma, care reprezinta, de fapt, datorie externa privata.
Restrangand focusul discutiei, suntem preocupati inevitabil de impactul integrarii asupra catorva sectoare economice sensibile.
Ce se va intampla cu intreprinderile mici si mijlocii? Rata natalitatii pentru IMM-uri (sporul de noi firme) in ultimii doi ani a fost mare, de aproximativ 30%, dar probabil ca, din 2007, vom avea si o rata a mortalitatii (rata desfiintarii de firme) destul de ridicata. Pe ansam blu, cred ca vom avea o reasezare a structurii de IMM-uri - probabil tot mai putine, dar mai semnificative in industrie si tot mai multe in servicii. In industrie, pentru a supravietui concurentei externe, cred ca va urma un val de fuziuni si achizitii, chiar intre firmele romanesti. Avand in vedere ca multi factori au afectat negativ competitivitatea in ultimul timp - si aici includem aprecierea cursului de schimb si asteptarile privind cresterea veniturilor -, va fi nevoie de o reducere a fiscalitatii pe forta de munca (in special o reducere puternica a CAS-ului).
Ce se va intampla cu agricultura? Ponderea populatiei ocupate in agricultura va continua sa scada chiar dramatic, in pofida fondurilor europene destinate agriculturii. De fapt, multi din acesti bani vor veni tocmai pentru a stopa productia sau a trece la ocupatii alternative in mediul rural. Productivitatea agriculturii va creste, dar suprafetele cultivate vor scadea. Dezvoltarea rurala va deveni treptat mai importanta decat agricultura propriu-zisa si se va dezvolta sectorul de servicii in mediul rural.
Ce se va intampla cu sistemul de asigurari sociale? Din pacate, acesta nu are mare legatura cu integrarea europeana - la nivel european exista o diversitate de sisteme si situatii. Avem un sistem pagubos de asigurari de sanatate si un sistem ineficient de pensii (chiar si dupa intrarea in vigoare a pilonului doi de pensii, pensiile private obligatorii). O reforma va fi necesara aici, independent insa de integrarea europeana. Singurul lucru care ne uneste de Europa aici este sporul negativ al populatiei si tendinta de imbatranire - lucruri care agraveaza problemele sistemului de asigurari sociale.
Principalul avantaj al integrarii este, dupa parerea mea, faptul ca, de acum inainte, suntem creatori de acquis comunitar, nu doar executanti. Putem contribui la formularea politicilor europene. Desigur, este necesar sa stim ce ne propunem ca membri UE. Strategia postaderare supusa in prezent dezbaterii publice este un eseu de bune intentii si atat. O strategie trebuie sa aiba tinte, obiective masurabile si termeni de comparatie (benchmarks). Pe plan european, exista deja Agenda Lisabona, principala strategie de dezvoltare a UE, bazata pe crestere economica si locuri de munca. Nu trebuie sa inventam acum o noua strategie, ci doar sa contribuim la imbunatatirea si implementarea strategiei existente - Agenda Lisabona.
