De același autor
O sentinţă de condamnare la moarte pronunţată de justiţia lui Ceauşescu, în anul 1974, este menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 25 ianuarie 2009.
Un absolvent eminent, şantajat de Securitate
Constantin Răuţă a absolvit Facultatea de Electronică şi Construcţii în anul 1966. Fusese un student eminent.
Lucrează ca proiectant la IPROCHIM Bucureşti, apoi la Centrul de Calcul al Ministerului Chimiei.
În 1968, prin concurs organizat de UNESCO, obţine o bursă de 6 luni în Italia şi o altă bursă în Franţa. Nu i se aprobă paşaportul. Este chemat la Ministerul Chimiei la o întrevedere cu Nicolae Călin Ceauşescu, fratele preşedintelui, care era atunci şeful Serviciului de Personal al DIE.
I se propune, la schimb, bursa, dacă acceptă să lucreze pentru Serviciul de Spionaj. Răuţă condiţionează încadrarea sa de plecarea la specializare. Crede că, odată ajuns în Italia, va putea renunţa la această nouă calitate. Acceptă. Nu fusese până atunci nici informator, nici colaborator, nu avusese nicio legătură cu Securitatea. Avea 28 de ani.
Este transferat într-o clădire pe care scria Arhiva Consiliului de Miniştri, care era de fapt Direcţia Tehnică a DIE, condusă de colonelul Vasile Goga. Este locotenent maior de Securitate în funcţia de inginer principal la UM 0920/M-500. Acesta era indicativul DGIE şi al Serviciului Tehnic care aveau atribuţii în pregătirea şi asigurarea cu materiale pentru operaţii de ascultare (TO), fotografierea documentelor, scrisului simpatic.
Cum în acel timp nu existau poziţii de angajat civil la DIE, primeşte un grad militar şi un nume conspirativ. Nu urmează nicio şcoală militară sau de intelligence. Gradul militar era necesar pentru că, în cazul dezertării, ajungeai la Tribunalul Militar şi erai condamnat la moarte.
La 1 iunie 1971 este cooptat în rândul cadrelor active ale Ministerului de Interne şi repartizat la M-500 în calitate de şef problemă la compartimentul Depistări, pază, alarmă. Este instruit în „arta“ spionajului tehnic.
Construieşte sistemul de alarmă pentru DIE, pentru reşedinţa lui Ceauşescu, apreciate atunci ca fiind cele mai moderne şi mai performante din Europa.
Este trimis, în 1972, cu bursă ONUDI la specializare în Italia.
După numai 40 de zile de la sosirea lui Răuţă la Roma, se constată că acesta „nu respectase instructajul făcut în ţară“ şi este rechemat imediat; adus sub escortă şi anchetat pentru suspiciunea de a fi pactizat cu duşmanul. Duşmanul era NATO, din care România face azi parte.
După multe interogatorii, nu se găseşte nimic compromiţător în declaraţiile pe care le-a dat. Nu este implicat în activităţi de spionaj, dar este trimis să verifice tehnicile de ascultare din diferite ambasade. Sunt misiuni de încercare, pe tot parcursul fiind urmărit pas cu pas.
Ca urmare a celor întâmplate în Italia, se ordonă scoaterea lui Răuţă dintre cadrele active ale UM 0920, dar acest lucru se tergiversează.
Generalul Ion Mihai Pacepa, care îl cunoştea şi-l aprecia, îl include în echipa DIE, care pregătea vizita oficială a lui Ceauşescu la Washington.
Aşa se face că, la 24 noiembrie 1973, este trimis în misiune în cadrul grupei care avea sarcina să efectueze controlul TO şi revizia tehnică a aparaturii din dotarea „lectoratelor“ (titlu codificat pentru rezidenţe) din Washington şi New York.
Învăţând din lecţia Italia, nu mai aşteaptă sfârşitul misiunii şi cere imediat azil politic. Ajuns pe aeroportul din New York, se prezintă la prima secţie de poliţie. Are cu el, se spune în documentele DIE, o „servietă diplomatică“.
La 26 noiembrie 1973, organele administraţiei americane de la New York restituie plicul diplomatic cu menţiunea că „nu a fost deschis“. Mai târziu, la proces, i se va reproşa violarea servietei diplomatice. Arhivele CNSAS contrazic această variantă.
Predarea intactă a plicului s-a făcut deoarece administraţia americană nu dorea să compromită vizita lui Ceauşescu în SUA.
După 1973, Răuţă organizează numeroase proteste împotriva regimului comunist în faţa Casei Albe şi a Ambasadei României la Washington, depune mărturie în faţa Congresului, vorbeşte la Vocea Americii şi Europa Liberă, dă interviuri având asupra sa documentarea unor cazuri grave de încălcare a drepturilor omului în România lui Ceauşescu.
Direcţia de Informaţii Externe hotărâşte lichidarea „trădătorului“. Prin sursa externă „Felix“ se alcătuieşte planul răpirii şi apoi al executării sentinţei.
În ultimul moment, la intervenţia lui Pacepa, Ceauşescu opreşte acţiunea de lichidare. Ştia din alte experienţe cât de uşor se poate afla adevărul.
Constantin Răuţă este condamnat la moarte prin sentinţa din 2 septembrie 1974.
La NASA timp de trei decenii
După primirea azilului politic şi a dreptului de muncă în Statele Unite, Constantin Răuţă este angajat prin concurs la cel mai mare centru de cercetări NASA, Goodard Space Flight Center din Maryland, unde lucrează timp de 30 de ani în proiecte de anvergură naţională, legate de apărarea şi securitatea Statelor Unite.
Fie că este vorba de proiectele spaţiale Hubble, Eos, Lansat sau Kobe, fie de marele sistem SM-3 NAVY, Răuţă devine un cercetător de prim rang, răsplătit cu distincţii ştiinţifice de statul american.
Este membru al prestigiosului Institut de Inginerie Electrică şi Electronică (IEEE) şi ia parte cu importante comunicări la sesiunile de dezvoltare tehnologică din SUA şi Europa.
Este invitat la trei conferinţe ale Oamenilor de Ştiinţă Români de Pretutindeni, organizate de UNESCO şi prezidate de preşedinţii României în 1994, 1997 şi în anul 2001. Are paşaport de cetăţean român, dar nu e cetăţean român.
De altfel, în februarie 1990, Constantin Răuţă se întoarce acasă să-şi revadă părinţii, prietenii. Casa din Drumul Taberei îi este confiscată. Se afla acum în proprietatea unui ofiţer de la Interne.
Venise în 1990 cu paşaport de cetăţean român, domiciliat în străinătate. Circulase cu acest document, votase. În anul 1995, paşaportul este prelungit până în anul 2000 de Ambasada României din Washington. Sosit în ţară în 1994, depune la Serviciul Paşapoarte o cerere pentru reînnoirea documentelor. Aşa descoperă că nu mai este cetăţean român din martie 1990, prin decret semnat de Ion Iliescu. Motivaţia? În epoca Ceauşescu, renunţase la cetăţenia RSR (nu a României), în semn de protest pentru abuzurile şi crimele săvârşite de regimul comunist.
Era o primă recunoaştere a actelor emise de regimul comunist.
România a trecut de la dictatură la democraţie?
Avocatul Cătălin Dancu cere în anul 2007, anul în care România a fost primită în UE, revizuirea sentinţei nr. 133, dată în anul 1974, care prevedea pedeapsa cu moartea pentru Constantin Răuţă, confiscarea totală a averii şi degradarea militară. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti procedează, în ianuarie 2008, ca o instanţă a anilor ’50. Nici Răuţă, nici avocatul nu sunt informaţi de proces, nu sunt citaţi legal. Deşi se ştia din faza de urmărire penală unde se află Casa de Avocatură „Cătălin Dancu“ şi orice schimbare a adresei era menţionată electronic, în locul avocatului ales se numeşte un avocat din oficiu. Acesta nu cunoaşte cauza, nu l-a văzut în viaţa lui pe Răuţă, cel care făcuse cererea de reparaţie.
Procedura e simplă. Instanţei nu-i pasă de fondul procesului. E un caz grav pentru democraţia din România. Mai mult, instanţa ţine secretă sentinţa din ianuarie 2008; necomunicând-o prin poştă, timp de 6 luni, până o declară definitivă. Acesta a şi fost scopul ocultării ei.
Preşedintele şedinţei TMB din ianuarie 2008 este colonel Mihai Hondor. Părerea judecătorului col. Mihai Hondor este că justiţia lui Ceauşescu, justiţia unui regim declarat oficial ilegitim şi ilegal, a deliberat „concret şi complet“ şi de aceea se confirmă condamnarea la moarte ca definitivă şi irevocabilă.
Să menţionăm că România, devenind membru al Uniunii Europene, a abolit condamnarea la moarte. Cum se poate explica recidiva instanţelor militare ca mentalitate şi ca poziţie procesuală?
La rândul ei, justiţia statului democratic România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respinge la 30 ianuarie 2009, printr-o decizie definitivă, acţiunea de revizuire a sentinţei înaintate de Constantin Răuţă.
Aceeaşi justiţie ce perpetuează, în 2009, în cazul Răuţă, condamnarea din 2 septembrie 1974, dar, în acelaşi timp, îl absolvă pe generalul Nicolae Pleşiţă de orice culpă penală. Colonelul magistrat Cezarian Buga, preşedintele Curţii de Apel Militar, nici nu a vrut să audă despre neregulile de procedură invocate de Constantin Răuţă şi de Cătălin Dancu.
Sentinţa pronunţată în cazul Răuţă este ca o bombă cu ceas care poate exploda dintr-o clipă în alta.
Deja se simt primele semnale.
Practicile dictatoriale, ceauşiste din justiţia română nu mai pot fi tăinuite.
Justiţia din România pusă la zid
O sută de personalităţi din lumea dreptului internaţional au luat parte la Florida Coastal Schooll of Law în Jacksonville, la conferinţa pe tema Un om de ştiinţă american, condamnat la moarte în Uniunea Europeană.
Prof. David Pimentel a vorbit despre experienţa sa în domeniul modernizării justiţiei în rândul statelor care au trecut de la dictatură la democraţie. Ministerul Justiţiei din România, după opinia sa, a depus rezistenţă în a se reforma şi a lăsa în urmă practicile dictatoriale. Mai mult, prof. Morse Tan a comparat violenţa regimului comunist din Coreea de Nord cu regimul comunist patronat de Ceauşescu în trecut şi ale cărui influenţe se simt şi azi.
Dar poate una dintre cele mai dure poziţii a fost a prof. John Kenechtle, care a analizat metoda de notificare practicată în România la audierea unui caz.
Este posibilă o audiere publică fără ca partea care a depus cererea să fie anunţată sau să afle de decizia luată? În Statele Unite aşa o practică este exclusă deoarece legea prevede fiecare pas al notificării. În schimb, în România este posibilă o asemenea procedură demnă de tribunalele poporului.
În dezbaterile conferinţei s-a vorbit de modul misterios, ascuns în care cetăţenia lui Răuţă a fost retrasă şi de arbitrariul în care se ţine seama de drepturile omului într-o ţară europeană.
Generalul Ion Mihai Pacepa, într-o scrisoare adresată conferinţei, aminteşte că dosarul Constantin Răuţă nu e din păcate singurul care nu beneficiază de o justiţie liberă, corectă.
În ultimii 5 ani, 6.284 de persoane condamnate de puterea comunistă pentru că au contribuit la prăbuşirea imperiului comunist aşteaptă ca justiţia să le anuleze sentinţele.
Doar 3 au reuşit să înfrângă mentalităţile şi practicile sistemului judiciar.
Generalul Pacepa adresează un apel preşedintelui Traian Băsescu, cerându-i să-i reabiliteze printr-o lege pe toţi cei care au luptat împotriva unui regim ilegitim şi criminal şi sunt artizanii libertăţii. Cei pe care ar trebui să-i recunoaştem drept eroi, drept martiri, şi nu să-i târâm în tribunale.
Ultimul român condamnat la moarte aşteaptă nu un act de clemenţă din partea statului român, ci un act de dreptate.
