Tu ești Marius Oprea?

Înțeleg că numirea ta în Colegiul CNSAS este ca și aranjată. Prietenul și șeful tău Tăriceanu te susține, audierile în Parlament sunt o formalitate, deci nu are cine să te oprească.

Madalin Hodor 18.03.2018

De același autor

 

 

 

„Refuz să cred!”, scria Vladimir Tismăneanu în octombrie 2013 când a aflat că ai venit să-l aperi public pe securistul Nicolae Paraschiv într-un proces deschis împotriva lui de către CNSAS. „Prietenul disidentului Vasile Paraschiv îl apără pe securistul Nicolae Paraschiv? Refuz să cred. Se răsucește în mormânt Constantin Ticu Dumitrescu. Spuneți-mi, spuneți-ne, că nu este adevărat!” Ba era adevărat ! Era mai mult decât adevărat! Apărai un securist (de la USLA) împotriva instituției pentru înființarea căreia s-a luptat până s-a îmbolnăvit cel despre care ai afirmat că ți-a fost „părinte spiritual”. Onor.

 

Când revista 22 a publicat știrea ai cerut urgent un drept la replică și ai spus că s-a înțeles greșit. Ai fost obligat să te prezinți la proces deoarece „altfel primeam amendă”. Serios? Cum ai putut să minți în halul ăsta? Adică Paraschiv te-a citat ca martor în favoarea lui fără ca tu să vrei? Apoi, deși te-ai opus din toate puterile să vii la tribunal, te-a obligat instanța, că altfel trimitea poliția să te ia cu forța? A, da! „Proștilor” din societatea civilă, care au avut încredere în tine și te-au susținut ani de zile și care încă nu puteau să credă că „vânătorul de securiști” tocmai a devenit „sfântul protector al securiștilor”, trebuia să le servești o minciună. Dar puteai măcar să alegi una mai puțin penibilă. În acea zi ai venit de bună voie la instanță și ai plecat împreună cu Paraschiv, după ce l-ai elogiat în fața tuturor celor prezenți. Pe cine credeai că minți? Nu că ar fi folosit la ceva. Căci virajele tale amețitoare erau deja, la ora aia, vizibile de pe Lună. L-au lăsat mască chiar și pe judecatorul care a pronuntat sentința în cazul Paraschiv, trăgând concluzia, în pofida ta, că a făcut poliție politică: „Este inexplicabilă atitudinea martorului, ce pretinde o notorietate în domeniu, de a accepta să susțină apărarea unei persoane acuzate de poliție politică, întemeindu-se pe un sofism, acela că, din moment ce martorul nu a întâlnit numele reclamantului în dosarele de arhivă studiate, atunci acesta din urmă nu s-a ocupat de acțiuni represive.” (Vezi pag. 16 sentință)

 

Chiar dacă toți cei care se mai încăpățânau să îți rămână prieteni ți-au spus, te-au rugat și te-au sfătuit să nu insiști cu tâmpenia asta (spun tâmpenie și nu ticăloșie din respect pentru subiect) ai mers mai departe călcând țanțoș peste ei și peste orice decență. Tu erai Marius Oprea. „Specialistul în Securitate”. „Istoricul”. „Luptătorul”. „Justițiarul”. Ceilalți erau niște ranchiunoși și manevrați politic. Ca „băsistul” Tismăneanu și tot GDS-ul din care încă mai făceai atunci parte. Erai victima unei conspirații politice pusă la cale împotriva ta pentru a te opri din deconspirarea „Moștenitorilor Securității”. De mirare că ai aflat asta brusc, doar după ce ai pierdut funcția de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Și unde anume te-a dus acestă luptă formidabilă cu Securitatea?

 

La descoperirea abruptă că Voiculescu este o victimă a CNSAS-ului, care nu beneficia de expertiza unor specialiști de talia ta și nu înțelegea esența speței în discuție. Unde anume greșea CNSAS-ul? Nu vedea că „totul trebuie foarte bine contextualizat”. Cum ar fi trebuit să fie „contextualizat”? Hai să vorbim despre Voiculescu. „Exista o legislație întreagă care te obliga să faci asemenea note (note de relații n.n.)”, spui tu. Apoi dăi cu Băsescu și „camionul” lui de note.  Și, hopa!, din nou la Voiculescu și „operele” lui care erau, nu-i așa, ca și cele ale lui Băsescu (pe care nu le-a găsit nimeni, altă conspirație) simple note de serviciu. „Și, de fapt, fiecare om care mergea atunci în străinătate trebuia să dea o notă de relații”. Foarte adevărat, „specialistule”! De relații. Dar să știi că nu exista pe atunci, cum nu există nici astăzi, vreo lege care să te oblige să-ți torni verișoara dacă pleci în străinătate. Verișoară cu care, apropo, nu aveai „relații de serviciu”, ci de familie. Asta era și este turnătoria. Prefer să cred că asta ai spus-o pentru că habar nu aveai, de fapt, despre ce era vorba, decât varianta că ai făcut-o cu bună știință. (interviu „Ghimpele” minutul 7:39-8:30) Deși...

 

Deși tu și „expertiza” ta ați virat imediat, simultan cu această descoperire, spre brațele largi și darnice ale lui Voiculescu. Cum ai fi putut altfel să dezvălui țării întregi „Adevărata față a lui Traian Băsescu”, la prețul de 3,9 lei, cu doar câteva zile înainte de referendumul de suspendare al acestuia pus la cale de patronul tău (Voiculescu) împreună cu prietenul tău („El Crin”)? O carte „ultradocumentată”, pe care, potrivit declarațiilor tale, ai ezitat să o publici „ani de zile”, tocmai pentru că nu vroiai „să fiu acuzat că fac campanie electorală pentru vreun partid sau altul”. Sigur că da! Cum să mai fii acuzat de campanie electorală, când tu ai publicat-o ca să susții o campanie de suspendare ? Cât despre „anii” de „documentare” și „muncă” a scris puțin Mirela Corlățan. O lucrare „exemplară”, „documentată”, „istorică”. O putea scrie în cinci minute orice telespectator al Antenei 3 de la acea oră. Om de onoare, „domnul Dan” ți-a cumpărat tot tirajul „cu duba”, la fel cum avea ulterior să-și cumpere și propriile creații literare din închisoare. Tu cu banii și faima, el cu mai puțini ani de executat. Bănuiesc că nici faptul că banii cu care te-a plătit atunci proveneau fix din acele averi ale securiștilor împotriva cărora fulgerai la televizor nu ți-a provocat vreo apăsare. Tu erai Marius Oprea.

 

Poate ar fi cazul să se știe că mare parte din „expertiza” ta în problema Securității provine mai puțin din documente și mai mult din poveștile foștilor securiști, de tipul lui Arghir Mureșan, alias Simion Airinei, autor al „prestigioasei” cărți „Un sfert de veac de Securitate” (Ed. Transilvania Expres, Brașov, 2002) El, Paraschiv și ceilalți ți-au vândut, ca să zic așa, „brașoave”. Diferența este că ei pot să le debiteze liniștiți, tu însă le publici și îți treci numele pe copertă. Nu ți-ar fi stricat puțină prudență. Și, că veni vorba despre ceea ce-ți povestesc ei, să revenim la Nicolae Paraschiv.

 

Nu știu dacă în lungile voastre discuții în care te-a convins că „nu se poate susține acuza că Paraschiv ar fi savârșit acte grave de încălcare a drepturilor si libertăților omului, inclusiv prin natura atribuțiilor din cadrul Securității” ți-a spus și ce anume făcuse el concret și de ce era trimis în judecată de CNSAS. Sigur nu, pentru că tu însuți ai recunoscut în fața judecătorului că nu cunoști speța pentru care ai venit la tribunal. Dar o cunoștea instanța, care a inventariat „faptele de arme” ale prietenului tău, fapte care, ce să vezi, nu aveau neapărat de a face cu „antiterorismul”,  ci cu poliția politică: „obiectiva (cea urmărită de Nicolae Paraschiv n.n.) se situează pe poziții dușmănoase, are manifestări deosebit de grave la adresa politicii partidului și statului nostru, face comentarii denigratoare la adresa nivelului de trai din țara noastră comparativ cu alte țări și și-a exprimat convingerea că de anumite greutăți pasagere întâmpinate în țara noastră vinovată  ar fi conducerea superioară de partid și de stat apreciind că ar trebui schimbată”. Drept urmare, uslașul Paraschiv propune investigații la domiciliu, interceptarea corespondenței, deschiderea dosarului de urmărire, încadrarea cu informatori etc. Adică poliția aia politică, pură și simplă, pe care ai denunțat-o de atâtea ori public. Și pe care, iată, ai apărat-o la tribunal.(vezi sentința pag 5)

 

Puțini știu despre rolul uslașului Nicolae Paraschiv în evenimentele de după 22 decembrie 1989 din Brașov. Despre cum a plecat el acasă (pentru că „i se făcuse rău”) pe 22, deși chipurile toți securiștii erau consemnați în unitate, despre cum s-a întors la Consiliul Județean a doua zi dimineața ca „să se pună la dispoziția Revoluției”, despre cum a bântuit prin Brașov în 23 și 24 decembrie cu un ABI (Autovehicol Blindat de Intervenție n.n.) înarmat cu o mitralieră și luptându-se cu „teroriștii”. Așa s-a ales securistul Paraschiv cu un certificate de revoluționar care i-a asigurat ulterior puternica poziție publică de secretar al Primăriei Brașov din „cele mai vechi timpuri” (initial din partea PSD, ulterior PNL) și până în 2016, când cercetările DNA-ului în dosarul „Farmacia” i-au provocat un „atac cerebral” urmat de demisie.

 

Tot puțini știu și despre rolul tău în discuțiile purtate sub oblăduirea doamnei Zoe Petre privind elaborarea actualei legi de funcționare a CNSAS. O să trec peste faptul că datorită „expertizei” tale și a celorlalți care au participat, tragem și astăzi ponoasele. Tocmai tu ai uitat, de exemplu, că penitenciarele nu făceau parte din Securitate, motiv pentru care astăzi CNSAS-ul nu-i poate verifica și trimite în instanță pe toți torționarii de tipul lui Vișinescu (pentru că au lucrat la penitenciare) și trebuie să se bazeze pe Parchetul Militar și pe „crimele împotriva umanității”.

 

Te-ai dovedit însă un aprig luptător pentru includerea în rândul celor supuși verificării a persoanelor care la data recrutării ca și colaboratori erau minore. Când ți s-a atras atenția că nu copiii ăia de 12-13 ani erau vinovați că au fost recrutați de Securitate și că asta ar fi o prevedere total neconstituțională (și care ar fi atras o nouă desființare a instituției) replica ta a fost: „Voi știți cât rău au făcut copiii ăia?”. Chiar așa Marius, cât rău au făcut? Mai mult rău decât Nicolae Paraschiv? Dar nici atunci nu trebuia să răspunzi la întrebări de bun simț. Tu erai Marius Oprea. „Salvai” CNSAS-ul după ce actualul tău susținător Voiculescu îl desființase.

 

Înțeleg că numirea ta în Colegiul CNSAS este ca și aranjată. Prietenul și șeful tău Tăriceanu te susține, audierile în Parlament sunt o formalitate, deci nu are cine să te oprească. Poate ne vom întâlni înainte să încerci să mă concediezi. Poate nu. Nu trebuie să te superi prea tare. Să nu crezi că toți cei care lucrează la CNSAS sunt la fel ca mine și că au aceleași păreri. Un etaj mai sus de locul unde lucrez (Direcția Investigații) vei găsi niște „istorici CNSAS” (la Direcția Cercetare) care îți împărtășesc opiniile despre existența a două tipuri de Securitate (una „bună” și una „rea”), scriu cot la cot cu securiști precum Mălureanu și Filip Teodorescu la revista Vitralii și îl plâng pe Iulian Vlad. Actuala conducere a CNSAS-ului ridică de ani buni din umeri în privința asta și se face că nu vede. O va face și în continuare. Te vei înțelege de minune cu ei, iar CNSAS-ul va deveni în sfârșit instituția la care visează toți foștii securiști, cu excepția celor care au lucrat la Direcția a VI-a. Cu ăștia nu știu exact ce ai, din moment ce îi consideri singurii care făceau poliție politică. Poate te răzgândești și în privința lor.

 

Bineînțeles că poți să interpretezi textul meu în orice cheie dorești, deși te asigur că mai am o vagă speranță că vei înțelege ce vreau să spun și vei renunța la numirea în Colegiu. Poate că vei prefera să nu distrugi ultimul lucru care ți-a mai rămas și anume amintirea a ceea ce ai fost cândva. În privința calității tale profesionale, a moralității și a credibilității necesare ocupării acestei funcții, îi las cuvântul judecătorului Ionuț Militaru de la Curtea de Apel București, cel care a pronunțat la 21.10.2016 sentința civilă nr. 3178 privind „soluționarea cererii /…/ formulate de reclamantul Paraschiv Nicolae în contradictoriu cu CNSAS”:

 

„/…/ De asemenea, este neconcludentă și declarația martorului Oprea Marius, ce se prezintă instanței drept (fost) șef al Biroului de investigații speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, respectiv de specialist în istoria Securității (consilier al președintelui Emil Constantinescu) etc. În ciuda pretinsei expertize rezultate din studiile doctorale referitoare la activitatea Securității, concluzia martorului că reclamantul nu a desfășurat activități de poliție politică este formulată în limitele propriei cunoașteri, a propriilor documentări ale martorului, fără legătură cu prezentul dosar. Este inexplicabilă atitudinea martorului, ce pretinde o notorietate în domeniu, de a accepta să susțină apărarea unei persoane acuzate de poliție politică, întemeindu-se pe un sofism, acela că, din moment ce martorul nu a întâlnit numele reclamantului în dosarele de arhivă studiate, atunci acesta din urmă nu s-a ocupat de acțiuni represive. Martorul a recunoscut că nu cunoaște conținutul deciziei atacate în cauză, însă a fost dispus să se pună într-o situație delicată (vezi minciuna de la începutul textului n.n.)pentru a susține că reclamantul a avut, cel puțin, circumstanțe atenuante (fosta Securitate nu a fost o mânăstire de maici și raportat la atribuțiile pe care le avea, reclamantul ar fi putut face mult mai rău, dar nu a făcut din câte știu) Or, prezentarea de către martor a reclamantului drept securistul bun, în oglindă cu securiștii care au dat dovadă de exces de zel, ajungându-se la cazuri grave în care unii oameni au fost uciși, nu este de natură a minimalize gravitatea faptelor constatate în prezenta cauză, de existența cărora martorul declară că nu a avut cunoștință.” 

 

Poate că nu o să conteze pentru tine ceea ce a scris Vladimir Tismăneanu în 2013, ceea ce a pronunțat judecătorul Ionuț Militaru în 2016 sau ceea ce spun eu astăzi. Dar ar trebui să conteze întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui singur după toate astea: „Tu ești Marius Oprea?”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22