De același autor
Recunosc ca imi este usor sa comentez despre problemele societatii romanesti de tranzitie catre Uniunea Europeana de la o distanta de mii de kilometri, stand in fata computerului. Dar poate ca perspectiva distantei nu este inutila, asa ca incerc sa pun pe hartie, subiectiv, dar cu sincera empatie pentru problemele largi atinse, reactiile pe care le-am avut la articolele din numarul 839 al Revistei 22 (4-10 aprilie 2006), la adresa, sau pe marginea (pe alocuri) a comportamentului sexist al clasei politice din Romania. Buchetul la care ma refer este compus din articolele semnate de Catalin Avramescu, Andrei Cornea si Mihaela Miroiu, toate referindu-se in parte la remarcele facute recent de catre Ludovic Orban la Alba Iulia, dar si la problematica mai larga a perceptiei acestor remarce in presa, de catre intelectuali publici ai Romaniei, cat si de catre politicieni.
Dusul rece oferit de Andrei Cornea pe pagina de inceput este unul poate util din cand in cand. Trezirea la realitatea profunda a Romaniei este binevenita intr-un anumit sens. Dar ceea ce m-a frapat la acest articol a fost defetismul sau - daca realitatea este cea care este, ma intreb atunci care este rolul intelectualului public si al unei reviste precum 22? Numai de a pune o oglinda in fata publicului? Nu este posibil sa fim si critici in mod dur, si optimisti in acelasi timp? "Vazutul enorm" si "simtitul monstruos" (ca sa revin la ironic-descriptivul Caragiale) au sensul lor, dar unde mergi mai departe dupa aceea? Acestea sunt intrebari cu care ma confrunt in fiecare zi si in cadru public profesional, ca profesoara universitara, si in spatiul cultural mai intim, ca mama, si care sunt mai bine formulate intr-un mod nu numai filosofic, dar si pragmatic in acelasi timp.
Ceea ce ma duce la celelalte doua articole din acest grupaj. Atat discursul Mihaelei Miroiu, cat si cel al lui Catalin Avramescu sunt pragmatice, dar au o directie cu totul opusa in relatia pe care o creeaza intre principii si comportament politic/social, si mai ales in solutiile pe care le sugereaza la problemele concrete pe care le identifica. Articolul Mihaelei Miroiu prezinta cazul concret al lui Ludovic Orban ca pe un varf al icebergului sexismului din politica romaneasca. Exemplele pe care le ofera sugereaza atat raspandirea in patura politica, cat si limitarea in gandire asupra rolurilor de gen a aceleiasi clase politice. De ce sa le pese romanilor de aceste probleme? Foarte simplu, arata Mihaela Miroiu, pentru ca ele nu sunt probleme ale unor doamne, femei, muieri sau prostituate. Ele sunt problemele cetatenilor si ale cetatenelor tarii, ale contribuabililor si contribuabilelor. Acestea sunt chestiuni serioase, iar pozitia Mihaelei Miroiu ofera posibilitatea de a dezbate cu solutiile sale in mod serios, atat normativ, cat si in privinta solutiilor practice oferite. (1) Este sau nu este chestiunea reprezentarii intregului areal al problemelor cetateni(e)lor Romaniei una importanta pentru clasa politica? (2) Cat de bine o face clasa politica la ora actuala? (3) Cum ar putea fi imbunatatita performanta acestei clase? (4) Este cresterea reprezentarii arealului acestor probleme prin participarea femeilor in clasa politica o solutie adecvata? (5) Este proportia specifica propusa de Mihaela Miroiu adecvata, justificata?
Raspunsul lui Catalin Avramescu nu se ridica, din pacate, in nici un moment la nivelul unei perceperi adecvate a problemelor puse de Mihaela Miroiu si de discursul lui Ludovic Orban, ci ramane la limita inferioara de exprimare publica, constituind mai degraba un fel de strigat de invective la coltul strazii. Pentru cine scrie Catalin Avramescu? Cum intelege problemele clasei politice in Romania? Si cum vrea sa le rezolve? Intorsaturile de fraza ale articolului sau sunt menite, imi inchipui, sa puna o distanta ironica intre asa-zisul ridicol al criticii sexismului romanesc si abilitatea unui arbitru, cum este autorul insusi, de a diferentia intre substanta si aparente. Toate invectivele pe care le arunca cu dispret la adresa unor femei in politica, precum Raluca Turcan sau Mioara Mantale, sunt ceea ce in engleza se numeste "spin" - toate fapte, dar a caror relevanta sau semnificatie depind de portofoliul politic si alte predilectii subiective ale persoanei care se exprima. In felul acesta, fiecare dintre noi ne putem arata experti, judecatori, arbitri, stand pe marginea problemei si oferind cate un scuipat in vant, fara a incerca deloc sa propunem solutii reale in folosul publicului pentru care scriem.
Dar exemplele pe care le ofera Catalin Avramescu nu contrazic de fapt in nici un fel substanta criticii oferite de Mihaela Miroiu, ci o ocolesc cu grija. Toate exemplele de femei in politica pe care le insiruie Catalin Avramescu demonstreaza nu inutilitatea prezentei femeilor in politica, ci mai degraba modalitatea fundamental sexista in care institutiile politice din Romania sunt manipulate de catre si in folosul barbatilor care le conduc. Asa cum Condoleezza Rice poate fi instrumentul util al unei administratii care nu are o tinuta politica de respect fata de femei si minoritati etice (ca grupuri sociale), si anumite reprezentante ale partidelor politice din Romania pot fi si ele unelte ale unei politici misogine.
Cat despre corectitudinea politica si comisarii sai, si aceasta este o formula retorica pe care fiecare participant(a) in discursul politic o poate intoarce impotriva inamicilor sai. In definitia acceptata a acestui termen de comisar(a) a corectitudinii politice, numai persoana care are fraul puterii poate cu adevarat sa fie calificata ca atare. Daca nu ai autoritate institutionala, cum sa fii comisar(a)? Iar cei care au autoritate in aceasta privinta si se joaca grobian, suav, ironic sau in alte modalitati literare cu discursul politic, stabilind ce este corect, ce este kitsch, ce este sic, sunt nu feministele in special si suporterii egalitatii in sanse in general, ci liderii clasei politice actuale. Pe ei ii sprijina explicit ideologic acei intelectuali publici care sunt porta voce actuala a misoginismului in Romania. Pe ei ii sprijina implicit si femeile care nu reactioneaza solidar impotriva misoginismului si sexismului, cele care ignora interesele politice ale femeilor, mai ales cand au functii publice.
