De același autor
Sunt multe altele de remarcat despre pozitiile nu numai eronate din punct de vedere stiintific, dar si profund neetice si iresponsabile, ale unui cadru inalt de asistenta sociala si ale unui cadru didactic universitar. Domnul Adrian Cioflanca de la Ziarul de Iasi a scris deja un editorial remarcabil de lucid si sofisticat (22 martie a.c.) in aceasta directie. As vrea sa completez remarcele sale cu cateva alte puncte legate de istoria eugeniei in Romania si in alte tari, dar si de problemele ale caror simptome au fost aceste iesiri radicale de dreapta.
Dezvoltarea miscarii eugenice in Romania in perioada interbelica a fost legata de cativa factori stiintifici, sociali si politici, care merita revizitati pentru a evidentia diferentele si similaritatile dintre perioada de atunci si cea de acum. In primul rand, teoriile eugeniste erau atunci in voga si prezentau o viziune "respectabila" asupra evolutiei umane, si in cercuri naziste, dar si in cercuri moderate si chiar socialiste. In Romania, multi dintre liderii miscarii se identificau cu Partidul National Taranesc, si nu numai cu miscari de genul LANC sau Garda de Fier. Dar, in general, impulsul acestor teorii si al suporterilor lor avea ca obiect de atac formele liberale de parlamentarism, pluralismul politic si, in general, ceea ce am identifica azi cu societatea civila democrata. Liderii acestei miscari, cum ar fi Iuliu Moldovan, doreau sa-si asume ei puterea, sa devina tehnocrati totali(tari). Manuind legile "universale" ale evolutiei in sprijinul "capitalului uman", ei doreau sa devina mici Dumnezei - totul pentru binele natiunii (cea etnica romana, evident!) -, dar, in ultima instanta, pentru binele lor. (nota red.: M. Bucur este autoarea cartii Eugenics and Modernization in Interwar Romania, Pittsburgh University Press, 2002, care va aparea si la Polirom, sub titlul Eugenie si modernizare in Romania interbelica). Desi teoriile eugeniste despre relatia dintre materialul genetic si comportamentul social au fost discreditate, mai ales prin abuzurile regimului nazist, impulsurile care au stat la baza acestei miscari sunt, din pacate, inca prezente peste tot in lume. Clonarea face parte din aceasta continuitate, o alta obsesie de a ne juca cu viata in mod demiurgic. Practica avorturilor in India, unde ecografiile sunt utilizate nu pentru ca parintii sa se asigure de sanatatea fatului, ci pentru a afla daca fatul este fata si a o avorta, face si ea parte din acest impuls. Iar in tara aceasta a tuturor posibilitatilor, in care traiesc acum, exista inca legi in vigoare, in statul Colorado, care incurajeaza sterilizarea voluntara la anumiti criminali, pentru a scapa din inchisoare mai devreme. Deci, intr-un fel, de ce sa ne miram de conferentiarul universitar Mircea Nicoara si de sefa de la Protectia Copilului din Vrancea, Bianca Cercel?
Intrebarea cea mai importanta care se pune actualmente este daca iesirile acestea profund antidemocratice si care arata o lipsa elementara de educatie in materie de teorii biologice si etica sunt numai cazuri izolate sau fac parte dintr-un areal mai mare de probleme politice si de educatie. Vestea buna este ca mobilizarea imediata in spatiul public a societatii civile - prin jurnalistii de la Iasi si prin diferite ONG-uri - a fortat aceasta discutie la nivel national si, dupa cate pot sa vad, are sanse sa produca si anumite reactii in institutiile vizate de cele doua proteste. Este un exemplu bun de democratie in actiune la nivel local.
Intrebarea care se pune este daca reactia va ramane doar la nivelul izolarii celor doua cazuri sau daca forurile superioare vor incerca sa determine nu numai simptomele, dar si cauza acestor iesiri inadmisibile. In cazul lui Nicoara, reactia initiala a decanului de la Biologie da mult de gandit: tipul de discurs semidoct al conferentiarului de la Biologie este periculos si profund iresponsabil. Iar daca acest cadru didactic nu isi intelege responsabilitatile intelectuale si etice fata de studenti (nu neaparat de a adera la o anumita teorie sau alta despre evolutie si selectie biologica, ci de a-si recunoaste lungul nasului in privinta priceperii - clar eronate in acest caz - a teoriilor si politicilor eugeniste), institutia sa are o responsabilitate fata de studenti si, fiind o universitate de stat, fata de publicul Romaniei, in general, si ar trebui sa ia masuri pentru a-si mentine reputatia academica. O astfel de iesire nu poate fi vazuta ca o greseala personala, ci ar trebui investigata cu grija de catre universitate. Nu stiu curicula Facultatii de Biologie, dar ma intreb daca un astfel de conferentiar nu este in parte produsul unui sistem de invatamant care nu coordoneaza bine relatia dintre stiinta "pura" si etica discursului stiintific pe care il preda. Daca anumite cursuri de etica a discursului stiintific exista deja in curicula, poate ca ar fi cazul de a le revizita si revizui; daca ele nu exista, cred ca acest caz sugereaza foarte clar necesitatea abordarii din perspectiva etica si a studiului stiintei si al pedagogiei predarii in universitate.
Iar in privinta Biancai Cercel, problema este, din nou, partial una de educatie (si in privinta adevarurilor stiintifice despre HIV/SIDA, si in privinta unor norme etice de baza legate de drepturile omului), dar si una economica. Dupa cum remarca un amic acum cateva zile, daca salariile platite acestor functionari sunt mici, sa nu ne miram daca cei mai straluciti absolventi de la studiile de asistenta sociala, cu tot entuziasmul, deschiderea, spiritul etic si optimismul lor in privinta politicilor de asistenta sociala, vor opta pentru slujbe in alte branse ale economiei. Optiunile ramase in serviciile de stat sunt cate o Bianca Cercel, cate un Mircea Nicoara.
Cea mai spinoasa intrebare care se pune despre aceste doua cazuri, care au facilitat aceste iesiri, pe care le calific ca fiind antidemocratice, de o dreapta radicala, este insa cea legata de discursul politic si, in general, in viata publica. Aici continuitatile sunt nu cu Germania nazista, ci cu fauna politica locala, cu Romania Mare la loc de frunte, dar si cu multe alte specii prezente in arealul larg al spatiului public. Nu sunt politolog si cred ca altii sunt mai in masura sa discute acest aspect. Dar merita sa ne punem intrebarea - este numai prostie si lipsa de educatie in joc, in cazul acestor doua persoane, ori exista si o siguranta de sine legata de cultura politica in care traiesc?
* John W. Hill Chair in East European History, Associate Editor, American Historical Review, Bloomington, Indiana 23 martie 2005
