Controlul civil al sistemului de securitate. De ce este România altfel?

Păcatul originar al decomunizării incomplete, legislația învechită și expirarea contractului fondator obligă la negocierea unui nou contract social, care să stipuleze mai clar locul și atribuțiile serviciilor într-un stat democratic.

Deși, aparent, exista un bloc comunist unitar, țările Europei de Est au plecat în tranziție de pe poziții diferite. Anul 1989 a declanșat schim­barea de regim fie prin negociere („me­se rotunde“), fie prin revoluții sângeroase. Pornind de la pre­mise diferite, avem azi si­tua­ții diferite, de la democrații consolidate, în țări precum Ce­hia sau Polonia, la de­mo­crații „neliberale“, ca în Un­garia, sau „în curs de con­solidare“, ca în România sau Bulgaria, până la regimuri au­toritare, unde serviciile de in­formații sunt vioara întâi în stat (siloviki), precum în Rusia.

În România, decomunizarea s-a produs cu în­târziere, abia în 2006, când a avut loc con­damnarea comunismului și s-a asigurat trans­ferul complet al dosarelor. Trebuie menționat faptul că, în decembrie 1989, Securitatea a in­trat sub controlul Armatei, apoi, în martie 1990, a fost înființat SRI. După un an a fost ela­borată Legea siguranței naționale și au fost create alte servicii departamentale.

De-a lungul acestei tranziții au avut loc mai multe scandaluri legate de ofițeri acoperiți, controlați de servicii. Au fost aduse acuzații de colaborare cu serviciile de informații atât fostului președinte bulgar Par­vanov, celui polonez, Ale­xan­der Kwaśniewski, dar și prim-ministrului maghiar, Péter Med­gyessy. Chiar și Lech Wałęsa, liderul Solidarității, a fost acu­zat că ar fi colaborat cu po­liția politică.

După căderea comunismului și dezmembrarea URSS, sta­tele Europei de Est și-au ex­primat dorința de a intra în clu­bul țărilor democratice, în NATO și UE. Ad­miterea în „club“ a fost condiționată de rea­lizarea controlului civil asupra militarilor, un contract social între militari și elita politică, care ar fi trebuit să-l înlocuiască pe cel stabilit în decembrie 1989, între Securitate și eșa­loa­nele inferioare ale nomenklaturii comuniste. Astfel, controlul civil al armatei și serviciilor de informații a devenit o direcție principală de reformă, monitorizată internațional de că­tre NATO și UE. Admiterea în valuri a arătat cât de pregătite erau țările respective, din pers­pectiva reformei structurale, dar au pus în evidență și importanța geopolitică. Eve­ni­mentele din septembrie 2001 au schimbat prio­ritățile, reforma structurală trecând în plan secundar. Situația geopolitică în Europa de Est de după războiul din Georgia, august 2008, sau lupta împotriva corupției, în care serviciile de informații joacă un rol important, au fost fenomene care au dus la „înghețarea“ vigilenței societății civile, oferind o fereastră de oportunitate pentru sistem să se re­for­me­ze din interior.

Deși rapoartele șefilor de servicii adresate par­lamentului arată că instituțiile s-au reformat, că media de vârstă a angajaților SRI a scăzut la 35 de ani, cum afirmă directorul George Ma­ior, că serviciile au fost apreciate și decorate de către partenerii transatlantici, reforma sis­te­mului nu este încheiată, iar practica de­mo­cratică este chestionată chiar în aceste zile.

Mass-media semnalează probleme legate de controlul parlamentar, de numărul prea mare de angajați, implicarea în viața politică, prin ofi­țeri sub acoperire, sau implicarea în jus­tiție. În plus, s-au acutizat probleme ce țin de le­gislația învechită, eșecul planificării stra­te­gice, suprapunerea unor misiuni și sfere de ac­țiune a serviciilor, seriose dubii privind acor­darea de către ORNISS și CNSAS a „cer­ti­fi­ca­telor de bună purtare“. Concret, există foști mi­niștri, îndrituiți să exercite controlul civil, ca­re au primit certificat de necolaborare cu Securitatea, deși Mircea Răceanu* îi indică în memoriile sale ca agenți acoperiți. În aceeași or­dine de idei, avem cazul, ipotetic deo­cam­da­tă, în care președintele României încearcă să semnaleze o ilegalitate, aceea a infiltrării jus­tiției și partidelor politice cu ofițeri aco­pe­riți, intrând într-o situație tip „catch 22“. Ci­ne poa­te atunci demonstra legal faptul că a fost încălcată legea sau Constituția, în cazul Pon­ta, în perioada 1997-2001? Nu ar trebui să exis­te garanții și pedepse penale pentru în­călcarea legislației de către serviciul care ar in­filtra un ofițer acoperit în justiție sau po­li­tică?

Concluzia mea este că a expirat contractul din­tre elita politică și militari, că există o ne­în­credere a serviciilor de a oferi informații po­li­ticienilor, câtă vreme aceștia acționează ca un cartel de crimă organizată și utilizează par­lamentul ca scut de protejare a penalilor. De partea cealaltă, există suspiciuni că serviciile de informații infiltrează sfera politică și jus­ti­ția, ilegal, cu ofițeri acoperiți. Păcatul originar al decomunizării incomplete, legislația în­ve­chită și expirarea contractului fondator obligă la negocierea unui nou contract social, care să stipuleze mai clar locul și atribuțiile ser­vi­ciilor într-un stat democratic. //

CITIȚI ȘI

• Implicarea iresponsabilă a serviciilor de securitate în jocul de putere al lui Victor Ponta
• Despre reeducarea de la Piteşti cu documentele pe masă