Secretul e omul

Dincolo de alte evaluări, victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale aduce o schimbare de paradigmă, până mai ieri utopică. Este pentru prima dată când un candidat independent intră în turul doi al competiției pentru Cotroceni și tot pentru prima dată când un asemenea competitor netraseist, ieșit în linie dreaptă din societatea civilă, câștigă cursa fără drept de apel. Nu doar faptul în sine pare din alt film, cât modul în care popularul activist civic și-a croit calea până aici, de 20 de ani încoace. E de remarcat că neafilierea sa partinică, așa cum a profesat-o până acum, nu pornește dintr-o aversiune față de politica românească sau din vreun dispreț față de electoratul partidelor. Nu i-ar sta în fire.  Ceea ce  pare a-l fi  preocupat constant (atât înainte de fondarea USR cât și după demisia din această formațiune) a fost armonizarea cât mai multor categorii de oameni din societate, pe platforma binelui comun – economic, social, instituțional, moral; de pe o poziție de centru-dreapta, pe care nu ezită să o afirme. Optând să rămână independent, Nicușor Dan și-a asigurat două paliere complementare: libertatea de conștiință și spațiul de manevră pentru misiunea de negociator – care îi vine mănușă. Pe principiul șahistului, antrenat pentru orice partidă.

 Deși multe voci pun izbânda lui Nicușor Dan exclusiv pe seama votului util împotriva cuplului Simion/Georgescu, să ne amintim că doar între lunile mai 2024 și mai 2025  fostul edil a contabilizat, fără a-și da aere de vedetă, trei victorii electorale categorice: al doilea mandat la Primăria Generală, Referendumul pentru București și, iată, Cotroceniul. Să fie chiar întâmplător? Sau nu cumva avem de a face cu o persoană care ne revelează un întreg potențial nemanifestat până acum, camuflat sub o discreție deloc la modă? Merg pe această ipoteză, admițând însă că nici cei mai vechi admiratori ai lui Nicușor Dan, printre care mă număr, nu  bănuiau, în 16 decembrie, când își anunța candidatura, că are șanse reale în fața mașinăriei de partid și de stat care se pregătea să-l mănânce cu fulgi cu tot, spre a ne arăta nouă cum se rămâne la putere, în pofida a tot. Asemenea personajului din basme, Nicușor s-a supus în ultimele șase luni tuturor „probelor” specifice vremurilor actuale: fake news-uri grotești, mânării pe rețelele sociale, manipulări tv., zvonuri, jigniri,  minimalizări oportuniste. Important este că mijloacele alternative din dotarea lui ne-au lăsat mască: în loc de vorbe goale – vorbe de conținut. În loc de frazare agresivă, discurs de bun simț.  În loc de replici cinice, răspunsuri aplicate.  În loc de vindictă, serenitate. În loc de grobianism, civism.  În loc de incoerență, rațiune. În loc de calomnie, calm și conștiința împăcată.  În loc de improvizații,fapte. În loc de impostură, valoare testată. Dacă la toate acestea adăugăm tabloul de viață privată pe care familia Dan ni l-a făcut accesibil cu bunăvoință și fără ostentare, înțelegem că noul președinte și-a convins alegătorii, în mare măsură … „pe persoană fizică”.   

 O tipologie a denigrărilor la adresa lui Nicușor Dan e sugestivă, mai cu seamă că multe formulări vin din tabăra așa zicând proeuropeană. Dacă extremiștii îl făceau securist vândut, dictator și autist, dinspre establishment s-a practicat de-a lungul campaniei un soi de scepticism minimalizator pe care, în cele din urmă, explozia populară de entuziasm de după anunțarea rezultatelor l-a dejucat exemplar. Dar ce calificativ nu a primit?„Neexcepțional”, „necarismatic”, „răul cel mai mic”, „soluția de moment”. Comentarii de tipul: „În lipsă de ceva mai bun, ca să nu ne încalțe extremiștii, mergem cu N.D.”  Însăși Ioana Ene Dogioiu enumera într-un editorial din campanie, cam tot ce se poate: ”impostor moral, misecuvinist șiret, arogant, duplicitar, oportunist, ipocrit”. Cât despre Crin Antonescu, s-a întrecut pe sine în resentiment lingvistic, calificându-l  într-o postare pe Facebook de după victorie, drept „non-entitate”.  (Zău așa, domnule Antonescu!)  Să nu uităm și altceva. De ani buni, Nicușor Dan poartă pe umeri una din cele mai nemeritate și nejustificate porecle, adjudecată mecanic chiar și de lume bună: „Plicușor Ban.”  A fost el auzit exprimându-se mitocănește? Făcând spume la gură în fața unui atac? Nu cred. Și  vă închipuiți că oamenii obișnuiți nu au remarcat și acest lucru?  Ba da! Din toate aceste motive reunite, euforia străzii din seara de 18 mai, a avut aerul unui imens oftat colectiv de ușurare, generat de un președinte nou-ales care își făcea prima declarație de presă în parc, împrejmuit de voluntarii din echipă. Nu spun că, în contextul veritabilei amenințări extremiste, votul împotriva lui Simion nu s-a dus către Dan. Dar am convingerea că, spre deosebire de episodul Lasconi, de astă dată votul util s-a convertit într-un vot din convingere. Le propun celor care l-au tot numit „răul cel mai mic” să-și pună azi problema în termeni contrafactuali: Cum ar fi fost dacă Nicușor Dan nu se aventura să candideze, în momentul critic post-Georgescu, din decembrie 2024? Cel mai probabil, Antonescu pierdea acum în fața lui Simion. Și putem lesne imagina ce cârdășie ar fi urmat.

 În ultimii 35 de ani, societatea românească a mai trăit două momente de frenezie  a „schimbării de paradigmă”, pe care o aștepta cu ardoare: în 1996, victoria lui Emil Constantinescu în fața lui Ion Iliescu, iar în 2014, prima victorie a lui Klaus Iohannis, în fața lui Victor Ponta. Mulți ne amintim chiotele de bucurie și sticlele de șampanie deschise în respectivele ocazii, convinși că PDSR-ismul, respectiv PSD-ismul, poate fi fracturat de o schimbare reală. Ne amintim însă și dureroasa deziluzionare care a urmat în ambele cazuri – din pricini diferite, pe care nu le recapitulez aici. Breșa multașteptată la care asistăm azi promite nu doar o resetare a vieții politice, ci și una comportamentală, din care, încet-încet, să dispără acele excese necivilizate care ne-au făcut de râs de atâtea ori. Orice postură publică, indiferent de domeniu, implică gestionarea raportului delicat între persoană și persona. Ce ești și ceea ce pari. Ceea ce gândești și ceea ce faci. Cu cât discrepanța între cele două planuri este mai pronunțată, își fac loc falsitatea, demagogia, lipsa de onestitate. Există premisele ca noul președinte să aibă inteligența de a propune un model de echilibru între cele două ipostaze. Dacă va izbuti și dacă timpul va confirma bunele auspicii care se prezintă azi, Nicușor Dan are toate șansele să devină cel dintâi președinte ..iubit, al românilor. Dar e limpede că acest lucru va depinde numai de el.