Cum legăm punţile între români şi români?

Cum să reparăm ceea ce a demolat, cu tenacitate, ani întregi, o agresivă propagandă politico-mediatică antioccidentală care a dezbinat şi a săpat la temelia democraţiei şi a alianțelor fundamentale ale României, NATO și UE?

Am sperat poate mulţi dintre noi că, odată încheiată competiţia electorală pentru Preşedinţia României, odată cu ajungerea la Cotroceni a lui Nicuşor Dan, un politician proeuropean şi moderat, se va ieşi din zona discursului contondent în care am fost împinşi de politicienii şi propaganda din zona „suveranistă”, iar situaţia din societate se va domoli. După primele indicii, sunt speranţe deşarte.

Imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Nicuşor Dan, propaganda „suveranistă” (antioccidentală/prorusă) a scos din nou artileria grea, împrăştiind minciuni pentru a distruge încrederea populaţiei în instituţii ale statului şi pentru a întreţine ura. Pentru că fără ură, fără a-şi construi duşmani imaginari, nu îşi pot bifa agenda, nu pot exista. Pentru că ei nu construiesc, ei dărâmă, pentru a poza apoi, demagogic, în salvatori. Una dintre minciunile postelectorale este fraudarea alegerilor. Nicio dovadă în acest sens, desigur, dar cine mai are nevoie de dovezi în acest sistem de informare pe care l-au creat şi în care au prins ca într-un malaxor milioane de naivi?
„Fraudarea” votului le va fi însă marotă luni întregi. Aşa cum, după decizia CCR, din decembrie 2024, de anulare a alegerilor prezidenţiale pe motiv de viciere a lor prin campania candidatului prorus Călin Georgescu, spaţiul public a fost invadat de o serie de naraţiuni false. Printre cele mai populare au fost „lovitura de stat”, „Călin Georgescu preşedintele ales” şi „victime politice” ale unui stat care nu mai este democratic. O propagandă deşănţată care a otrăvit spațiul public prin minciuni intenţionate, repetitive şi care au avut ca scop şi ca efect fanatizarea și radicalizarea unui segment de populație (nu mic, s-a văzut şi la acest vot pentru prezidenţiale).

Fanatizarea multor, îngrijorător de multor oameni, este un efect al politicii pumnului ridicat și al răcnetului, al politicii urii și intoleranței, al politicii care face din legionari și criminali de război eroi și modele de urmat – politică dusă de AUR, SOS şi POT – şi, în egală măsură, un efect al veninului, al urii picurate zi de zi în societate prin comunicare de tip „Marș!”. Mesajele transmise de această toxică propagandă politico-mediatică, ani la rând – înteţită în timpul pandemiei de COVID prin teorii ale conspiraţiei –, exacerbând frustrarea şi dorinţa de răzbunare pentru propriile neîmpliniri, deziluzii, au dezbinat societatea, încercând, de fapt, să destabilizeze ţara. Acesta este, de fapt, un obiectiv urmărit de Rusia, prin războiul hibrid pe care îl duce.

Cinci ani, cât va dura mandatul prezidenţial al lui Nicuşor Dan, vom avea siguranţa că România rămâne pe linia occidentală. Dar după aceea? Problemele care au generat acest val masiv antieuropean, creditat la aceste alegeri prezidenţiale cu peste cinci milioane de voturi, au rămas. Sunt tot aici politicienii extremişti antieuropeni din zona aşa-zis „suveranistă”. Sunt tot aici clericii şi monahii din Biserica Ortodoxă Română, prea mulţi, pentru care apărarea credinţiei şi a tradiţiilor echivalează cu intoleranţa şi ostracizarea celor care sunt diferiţi, pentru care legionarismul este anticomunism, care fac politică în favoarea politicienilor ultranaţionalişti, antioccidentali, săpând, alături de ei, la temelia valorilor creştine pe care se întemeiază însăşi construcţia Uniunii Europene. Propaganda prorusă şi ea este tot aici, la fel de agresivă. Regimul de la Kremlin nu dă semne că şi-ar schimba politica imperialistă şi criminală, nici că ar renunţa la războiul hibrid, înteţit după invazia din Crimeea, în 2014. De incultura multora, de necunoaşterea istoriei şi, implicit, a răului făcut omenirii de regimuri dictatoriale (unele, ajunse la putere prin vot democratic, ca salvaţioniste), a răului făcut de Rusia, zeci de ani, României ne lovim în continuare. Iar educaţia precară a unui segment larg de populaţie, care face ca manipularea să prindă foarte bine, nu e o problemă care se va vindeca de la sine, şi în niciun caz de azi pe mâine. Avem, aşadar, un cumul de factori care vor contribui şi în viitor la un proces de demolare a democraţiei occidentale.

Alegerea lui Nicuşor Dan ca preşedinte al României a fost o victorie – chiar nesperată – a milioane de români care se raportează la valorile democraţiei occidentale, dar o victorie de etapă. Democraţia va trebui apărată pe mai departe, nu doar de locatarul de la Cotroceni care ne reprezintă. Autoritățile statului au obligaţia să facă ceva pentru descurajarea extremismului, pentru combaterea dezinformării, a manipulării, aplicând legea cu fermitate și fără clemență. Şi va fi nevoie de strategii naţionale pentru a combate propaganda şi a-i diminua efectele deja produse, prin educaţie, doar că acestea îşi vor simţi efectele pe termen lung. Altfel, dezinteresul, neglijența, complicitatea ameninţă să distrugă democraţia.