Frânarii reformelor

Era de anticipat că punerea în aplicare de către Guvernul Bolojan a unor măsuri de redresare financiară a țării nu va fi ușoară. Că Executivului i se va opune rezistență pe mai multe fronturi.

Melania Cincea 08.07.2025

De același autor

Rezistență din partea Opoziției „suveraniste”, zgomotoasă, dar sterilă din punctul de vedere al soluțiilor, care nu doar că va specula și cea mai mică eroare din actul de guvernare, ci îi va da dimensiuni apocaliptice, o va garnisi cu minciuni, pentru a institui în rândul populației o permanentă stare de confuzie, teamă, frustrare și furie, instigând la mișcări de stradă antisistem. AUR – partid care a sfidat prin refuzul de a participa la învestirea președintelui Nicușor Dan, care a refuzat să participe la negocierile pentru formarea Guvernului, care nu a participat la votarea noului Guvern – și-a scos deja o parte din susținători în stradă și a anunțat că o va ține tot așa.

Rezistență din partea sinecuriștilor din interiorul instituțiilor vizate de reformă – nu sunt puțini – care beneficiază de sprijinul unor politicieni datorită cărora au ajuns să beneficieze de acele sinecuri. Iar lor li se alătură angajați vizați de tăierea unor sporuri.

Rezistență din partea liderilor de sindicat. O falangă de caviar a PSD – aproape toți acești sindicaliști au venituri colosale –, cimentată în funcție de peste 30 de ani și care acum amenință cu greve generale contra măsurilor de austeritate. Sau recurg la șantaj la adresa Guvernului, cum a procedat Vasile Marica, liderul sindicatului Sed Lex, care reprezintă protestatarii ANAF și ai Ministerului Finanțelor, care a amenințat că poate bloca România, dacă Executivul nu renunță la măsurile de austeritate. Nu îmi amintesc însă ca domnul Marica să fi protestat față de faptul că unii angajați ai ANAF nu își fac treaba, ceea ce ne-a adus în situația în care prejudicii de zeci de milioane de euro sunt nerecuperate, deși ANAF avea obligația, prin sentințe judecătorești, să le recupereze, în situația în care colectarea datoriilor e foarte slabă – sunt firme private, dar și companii de stat cu datorii astronomice, vechi de ani și ani – și evaziunea fiscală este în floare, generând prejudicii imense la bugetul de stat.

Rezistență din partea Justiției, care nu pune frână oficial, în văzul lumii, ci, pentru a evita scăderea veniturilor prin tăierea unor sporuri, recurge la artificii birocratice. Printr-un ordin, Înalta Curte de Casație și Justiție a redus sporul pentru condiții grele/vătămătoare la 300 de lei și a majorat sporurile de risc și solicitare neuropsihică la 25%, la care se adaugă cel de păstrare a confidențialității, de 5%. Vom vedea la ce artificii vor recurge pentru protejarea pensiilor speciale, reforma acestora fiind pe lista măsurilor de redresare financiară asumate de Guvern.

O piedică suplimentară o reprezintă legislația, croită nu o dată strâmb, acesta fiind motivul pentru care una dintre măsurile de redresare financiară asumate de Guvern o reprezintă modificarea legislației generale care să permită reforme. Un exemplu: ieșirea la pensie a trei judecători CCR cu o indemnizație de 180.000 de lei fiecare stârnește – pe bună dreptate – indignare publică, mai ales în contextul în care Guvernul a recurs deja la măsuri nepopulare de austeritate. Banii însă, în opinia mea, vor trebui dați, iar asta nu dintr-o slăbiciune sau din dezinteresul Guvernului. Și nici din cauză că ar fi o măsură de recompensare a celor trei, cum susțin unii. Acordarea acestei sume, în cuantum de șase salarii nete, este prevăzută în legea de funcționare a CCR, Legea 47/1992, republicată, la art. 71 (5). Și cum aceasta este o lege organică, în fața ei nu poate prevala o ordonanță de urgență, respectiv OUG 156/2024, așa-numita „ordonanță trenuleț” aplicabilă de anul acesta, prin care Guvernul Ciolacu a decis oprirea acordării acestui tip de indemnizație. Surprinzător e faptul că nimeni, în atâția ani, nu a sesizat și nu a atacat, în Parlament, acest aspect din lege.

Criza bugetară în care a ajuns România este efectul multor ani de dezmăț financiar, de măsuri populiste, iraționale, suprapuse angajărilor fără număr și, mai grav, făcute pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritocrația. S-au dat sporuri nenumărate, nici nu le mai poți ține evidența – în mult prea multe cazuri, poate în majoritatea, nejustificate, unele chiar absurde – și, mai cu seamă, fără niciun criteriu de selecție. S-au dat vouchere de vacanță, prime justificate de nu se știe ce, gratuități peste gratuități. S-au dat burse de merit pentru elevi acordate în multe cazuri pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritocrația. Dacă lăsăm subiectivismul, parti-pris-ul, ipocrizia deoparte și privim realitatea în față, știm că nu putem avea o treime din elevii României în categoria „merituoși”, știm cum se dau notele în multe școli și dovada că, în foarte multe cazuri, ele nu concordă cu realitatea este nivelul de pregătire cu care unii ajung în facultăți, neștiind nici să scrie corect, sau rata analfabetismului funcțional, care e extrem de îngrijorătoare, depășind ani la rând 40 de procente. Toate acestea au fost măsuri populiste la care clasa politică – vinovatul principal este PSD – a recurs când a fost la putere pentru a-și satisface clientela din instituțiile publice sau pentru a câștiga electorat ori a și-l fideliza pe cel existent.

O reformă profundă a unui stat cangrenat de dezmățul bugetar populist nu se poate face nici prin măsuri nedureroase, nici peste noapte. Dacă Guvernul Bolojan va fi însă oprit de această conjurație de frânari să ducă la capăt reformele de redresare financiară, România se va prăbuși financiar. Și abia atunci urmează dezastrul.

Articol publicat și pe putereacincea.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22