Jandarmeria şi DIICOT, instrumente de propagandă pentru PSD

Ca să valideze scenariul fals al unei tentative de lovitură de stat, prin care să justifice violenţele Jandarmeriei, din 10 august, îndreptate împotriva a mii de oameni nevinovaţi, Liviu Dragnea dă tonul, din postura celui de al treilea om în stat, la minciuni şi manipulări.

Melania Cincea 14.09.2018

De același autor

 

 La care subscrie, docil, Jandarmeria, transformată în instrument de represiune şi propagandă pentru capii PSD. Şi e posibil să o facă şi DIICOT, dacă va intra în acest joc perfid şi va declanşa urmărirea penală în baza unui proces-verbal care reia „tezele” lui Liviu Dragnea.

 

 

6 septembrie. Parlamentul European anunţa că situaţia din 10 august, din România, va fi dezbătută într-o sesiune plenară, la începutul lunii octombrie, decizia fiind luată de şefii grupurilor politice din PE. Premierul Viorica Dăncilă este aşteptată să dea explicaţii despre situaţia din România şi, implicit despre violenţele la care a recurs Jandarmeria împotriva protestatarilor paşnici de la mitingul din 10 august. Sunt voci politice din PE care cer aducerea în discuţie şi a unei posibile activări a articolului 7 din Tratatul UE, aplicat în situaţia încălcării statului de drept şi care presupune o suspendare a anumitor drepturi, în special, al celui de vot în Consiliul UE, practic o izolare a respectivului stat membru.

 

Aceste lucruri se întâmplă cu câteva luni înainte ca România să preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE, când exact doamna Dăncilă – chemată în Parlamentul European pentru a explica derapajele propriului Guvern de la statul de drept – va avea pe mână deciziile majore din UE. Ingrată postură pentru Viorica Dăncilă, se presupune. E greu, totuşi, să mintă senin în faţa a sute de oameni care reprezintă toate statele Europei, deşi a făcut-o deja într-o scrisoare adresată conducerii Comisiei Europene, căreia i-a transmis că în România a fost o tentativă de lovitură de stat, că jandarmii au acționat legal, iar președintele Klaus Iohannis este un instigator la proteste. Cum  să justifice prim-ministrul Viorica Dăncilă represiunea la care a recurs Jandarmeria, împărţind bastoane şi gazând oameni nevinovaţi, după ce în prealabil şefii instituţiei au avut grijă să mascheze indicativele jandarmilor, pentru a nu putea fi recunoscuţi?

Cum să explice credibil şi argumentat faptul că Jandarmeria nu a putut să extragă din mulţime agresorii şi incitatorii la violenţe, agresând la grămadă mii de oameni nevinovaţi?

Ori faptul că nici acum Jandarmeria nu a identificat şi reţinut sau nu a făcut publice numele agresorilor şi instigatorilor.

Ce să spună când se va vorbi despre manipulările şi minciunile la care au recurs şefi ai Jandarmeriei şi ai Ministerului de Interne, adică propriii săi subordonaţi?

Cum să explice că nu au existat nici scuze, nici demisii, nici demiteri?

Cum să explice că ofiţerul care a coordonat acţiunea din 10 august – originar din acelaşi judeţ cu ea, cu ministrul de Interne şi cu şeful lor politic – a fost avansat, după 10 august, şi numit şef al Jandarmeriei Române?

Ce să spună despre neconcordanţele, de fapt despre minciunile oficiale care rezultă indubitabil din schimbul de replici publice între reprezentanţii Jandarmeriei şi ai Internelor, pe de o parte – echipa teleormăneană, apropiată de Liviu Dragnea, deci – şi, pe de alta, cei ai Prefecturii şi, respectiv, ai Primăriei Bucureşti, apropiată de Gabriela Firea? Minciuni care au dus la un război intrapartinic în PSD.

Ce explicaţii credibile să ofere pentru faptul că subordonaţii săi din Interne şi din Jandarmerie au ţinut, zile întregi, ascuns raportul privind evenimentele din 10 august, iar apoi au secretizat informaţii, obstrucţionând astfel ancheta deschisă pe acest subiect la Parchetul General?

Ce justificări să aducă pentru faptul că parlamentari din partidul său au refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi că senatori sociali-democraţi blochează audierile pe această temă, în Parlamentul României, boicotând şedinţele?

 

Oricum ar da-o, deci, e de aşteptat că va ieşi prost. Şi Viorica Dăncilă, şi Guvernul, şi România. Ceea ce nu îi cade bine conducerii PSD. Nu conştiinţei lor, ci calculelor politice: 2019 va fi an cu dublă miză electorală, una de importanţă majoră, iar derapajele de anul acesta s-ar putea să-i coste. Trebuia, deci, găsit un argument care să le susţină ideea loviturii de stat, care să justifice intevenţia în forţă în mulţimea de manifestanţi a jandarmilor.

 

 

9 septembrie. Liviu Dragnea, invitat la A3, declara că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior şi că există posibilitatea ca „săptămâna viitoare să fie făcute publice dovezi”. De când are informaţii, de ce nu le-a făcut publice şi de ce, până acum, nu a sesizat oficial instituţii ale statului nu a mai spus. La fel cum nu a explicat despre ce dovezi vorbeşte şi de ce, dacă le are, aşa cum lăsa de înţeles, nu le-a făcut publice măcar atunci, în emisiune. Nici detalii despre modul cum s-a făcut „finanţarea” nu a dat, deşi era interesant cum au fost plătiţi vreo sută de mii de oameni. Dar nici nu a insistat nimeni să afle aceste „detalii”... Asta, deşi sunt acuzaţii foarte grave, lansate din poziţia celui de-al treilea om în statul român. Ceea ce a contat şi ceea ce i-a interesat de fapt era ca Liviu Dragnea să arunce o petardă în direct, acreditând ideea că forţe din exterior au plătit protestatarii să dea o lovitură de stat.

 

 

10 septembrie. Alte canale media, din aceeaşi „familie”, au amplificat mesajul, rostogolind  în spaţiul public informaţia că, în 10 august, s-a încercat „o lovitură de stradă violentă, pentru răsturnarea ordinii constituţionale”.

 

 

12 septembrie. La o lună după proteste, şefii Jandarmeriei – instituţie condusă de un ofiţer care a coordonat intervenţia din 10 august, originar din Teleorman – au „revelaţia”, la fel ca Liviu Dragnea, că a fost o tentativă de lovitură de stat şi fac o sesizare la DIICOT. De fapt, depun un proces-verbal, după cum spune ministrul Carmen Dan. Pentru ei, nu contează că nimeni, din nicio instituţie din zona de securitate naţională, nu a avut şi nu are informaţia despre care vorbeşte Liviu Dragnea. Pentru ei va conta că există o plângere oficială în acest sens, făcută de o instituţie a statului. Cu care, dacă DIICOT va intra în acest joc polituc perfid şi va începe o anchetă, doamna Viorica Dăncilă va merge la Bruxelles. Pentru a valida astfel public tentativa de lovitură de stat, scenariul şefului său de partid şi, de fapt, şi de Guvern, Liviu Dragnea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22