O tăcere zgomotoasă a „patrioților”

În zilele în care ar fi trebuit să ne amintim, să vorbim despre nedreptatea uriașă pe care vecinul de la est, URSS, ne-a făcut-o în urmă cu peste 80 de ani, în iunie 1940, când ne-a luat prin rapt teritorial Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, „patrioții” aurari și șoșocari – cei care flutură demagogic harta României Mari la mitinguri, în încercarea de a crea tensiuni etnice româno-maghiare care să le justifice tezele ultranaționaliste, de apărare a gliei și neamului românești – nu au scos o vorbă pe acest subiect care nu e pe placul Moscovei.

Și cei din AUR, și Diana Șoșoacă – autodeclamați patrioți, cu discursuri fornăitoare despre glie, neam, tricolor, suveranitate (doar raportată la relația cu UE) – au tăcut mâlc, „uitând” să spună electoratului propriu și admiratorilor aplaudaci de pe rețelele de socializare că în 26 iunie 1940 România primea ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și ținutului Herța, că în 28 iunie același an, URSS dezmembra România, anexându-și teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, ca efect al Pactului încheiat în august 1939 între Stalin și Hitler. „Patrioții” aurari la unison cu cei șoșocari se luptă cu „oculta”, cu globaliștii, cu „Occidentul decadent”, cu alogenii. Nici unii, nici alții nu au scos un cuvânt însă despre confiscarea și sovietizarea acestui teritoriu românesc, un subiect care nu e pe placul Moscovei…

„Tăcere zgomotoasă” este o voită asociere oximoronică de termeni. Zgomot pe care AUR l-a făcut prin organizarea, la Târgu Mureș, zilele trecute, a unei manifestații provocatoare la adresa comunității maghiare, miting care a urmărit să redeschidă tensiuni etnice. La fel, circul la care s-a dedat senatoarea Diana Șoșoacă: îmbrăcată în ie decorată în culorile drapelului, acuza de la tribuna Parlamentului „dictatura din România”. Nu au fost altceva decât valuri de zgomot regizate. Au mascat, de fapt, trecerea sub tăcere a tragediei pe care România a trăit-o la finalul lui iunie 1940.

Ceea ce a făcut George Simion la Târgu Mureș a fost, fără dubii, o provocare la adresa etnicilor maghiari. Sub pretextul celebrării Zilei Drapelului național și a… Sânzienelor, fostul șef de galerie de fotbal, ajuns un cabotin președinte de partid extremist, și-a adus în zonă membri de partid din județele învecinate, scandând cu toții și cântând, în timp ce mărșăluiau pe străzile orașului cu harta României Mari, „Noi suntem români, pe veci aici stăpâni” și „Treceți batalioane române Carpații” – ca și cum acolo ar fi enclavă maghiară. Nu au lipsit din discursul lui George Simion trimiteri la „teroristul etnic UDMR” și la „forțele oculte” care conduc România. Ceea ce a făcut George Simion la Târgu Mureș este o ieșire în decor în încercarea de a reactiva un subiect nevralgic care dă apă la moară și creează tensiuni etnice între două tabere, din fericire minoritare, dar care pot genera o escaladare a conflictului; pe de o parte, românii „verzi”, „patrioți” cei care și-au luat ca reper retorica ultranaționalistă a Vetrei Românești, a PRM, a PUNR, iar acum a AUR și a sateliților lui crescuți din seva aceleiași ideologii, iar pe de alta, iredentiștii maghiari. Animozitățile între cele două tabere au fost și sunt create, întreținute, întețite de politicieni inepți sau politicieni cu agende dubioase. Să ne amintim cum au degenerat lucrurile, în martie 1990, la Târgu Mureș, într-un alt scandal cu iz etnic la care s-a ajuns pe fondul diversiunilor și al manipulărilor. Atunci, vârfurile Uniunii Vatra Românească, un partid ultranaționalist înțesat de foști membri ai Securității, și ale Uniunii Democratice Maghiare – încurajate în acest scandal al lor, scria presa vremii, de exponenți ai nou-instalatei puteri neocomuniste, cu legături indubitabile cu regimul de la Moscova – începuseră să se acuze reciproc, în mod public. Românii erau acuzați de intoleranță față de dorința maghiarilor de a avea școli și universități în limba maghiară. Ungurii, de profanarea unor statui-simbol ale românimii, de răspândirea de manifeste cu informații false și chiar de atacarea unor familii de români. Ce a urmat acestui schimb de replici la nivel politic se știe: două zile de bătăi și vandalisme, soldate cu cinci morți, cu mai mult de 270 de răniți, cu sedii de partide distruse și o biserică incendiată, precum și o lungă perioadă marcată de tensiuni interetnice în zonă. Ceea ce a făcut George Simion acum, la Târgu Mureș, numindu-l oraș în care e greu să trăiești ca român, este o ieșire în decor după același scenariu. El și cei din tabăra ultranaționalistă, suveranistă au nevoie de un dușman imaginar care să le  justifice tezele, „apărarea” gliei și neamului românești, puse, iată, în pericol. E un subiect și pe placul puterii de la Kremlin, interesată, de ani și ani, de conflictele interetnice din regiune, de escaladarea lor.

În tablou merită prinsă încă o secvență: cu doar câteva zile înainte de acest dat în stambă al „patrioților” aurari, ambasadorul rus Valery Kuzmin a rostit cuvinte de laudă la adresa AUR, despre care a afirmat că reprezintă „excepția” care se opune „noului hegemon neocolonial”, SUA. „Excepție” în care a inclus și câțiva parlamentari independenți, cu referire, după toate indiciile, la Diana Șoșoacă, de-a casei la Ambasada rusă, Francisc Tobă, ambii ajunși în Parlament pe listele AUR, ori la Dumitru Coarnă, ex-PSD, care, cu toții, promovează intens narațiunile propagandei ruse. Or, atunci când, ca partid ori ca politician, te laudă ambasadorul lui Putin, ambasadorul unui stat terorist – și, în plus, în ziua în care Rusia amenința că aruncă în aer podul care leagă România de Republica Moldova –, este limpede ce strategie ai pentru viitorul poporului căruia vrei să-i câștigi voturile. În 2024 vom avea de ales, de fapt, între rămânerea României în zona euroatlantică și o schimbare dramatică a liniei strategice a țării, cu costuri incalculabile la adresa democrației. //

Articol publicat pe putereaacincea.ro