„Tribunalele poporului”, de la comuniștii staliniști la populiștii „suveraniști”

Atitudinea lui George Simion amintește de procesele comunist-staliniste, când erau invocate „Tribunalele Poporului”. Doar că acum este o retorică inversată.

Călin Georgescu nu este cercetat politic, cum mint susținătorii lui, ci pentru o infracțiune de drept comun, o înșelăciune, mai exact, cu un prejudiciu indicat de procurori DIICOT de peste un milion de euro. A făcut-o și la puțin timp după arestarea lui Călin Georgescu, a făcut-o și zilele trecute. „Să nu îl lăsăm singur! La acest sfârșit de săptămână, la Arestul Central, să fie iarăși puhoi de lume”, scria George Simion pe rețelele sociale, la sfârșitul săptămânii trecute. În plus, liderul AUR mințea, spunând că singura vină a lui Călin Georgescu este că a candidat pentru funcția de președinte și a câștigat, că e vinovat doar pentru „dragostea de neam și țară”.

Nu, Călin Georgescu nu este victimă politică. Victime politice sunt doar cei arestați ori condamnați pentru o formă de disidență politică ori pe criterii de clasă, de etnie, de religie, de rasă, nu cei arestați sau condamnați pentru acte de corupție ori pentru alte tipuri de infracțiuni de drept comun. Iar procese și condamnări politice se fac în dictaturi, în regimuri autoritare, nu în state de drept.

Nu, Călin Georgescu nu a câștigat alegeri, cum minte George Simion, mergând în siajul sintagmei „președinte ales”, intens folosită de Realitatea Plus până când CNA a sancționat postul cu amendă maximă, 200.000 de lei, pentru folosirea acestei expresii. Fostul candidat la președinție a obținut scorul cel mai mare în primul tur de scrutin al prezidențialelor din noiembrie 2024, anulat de CCR din cauza vicierii de către acesta a procesului electoral. Conform Constituției, președinte este declarat cel care, după primul tur al alegerilor, a obținut majoritatea voturilor alegătorilor înscriși în listele electorale sau, dacă nu se întâmplă acest lucru, cel care obține, după turul al doilea, cel mai mare număr de voturi și abia după ce i-a fost validat mandatul de către CCR și a depus jurământul în fața celor două Camere ale Parlamentului reunite în ședință comună. Or, nu e cazul lui Călin Georgescu.

Ceea ce face George Simion este, pe de o parte, imixtiune în actul de justiție, o subminare a principiului separării puterilor în stat. Pe de alta, este încercarea de politizare a unui dosar penal – care, repet, vizează o faptă de drept comun – pentru a obține capital politic și pentru a decredibiliza instituțiile statului, numindu-le în mod populist „aparat represiv”. Atitudinea lui amintește de procesele comunist-staliniste, din a doua parte a anilor ’40 și din anii ’50, când în actul de justiție erau invocate „Tribunalele Poporului”. Doar că acum este o retorică inversată.

Comuniștii invocau „vocea poporului” pentru a condamna (mobilizau în stradă „masele populare” care cereau, urlând, pedepsirea exemplară a „dușmanilor poporului”. Să ne amintim, de pildă, de procesul Adrianei Georgescu, fosta șefă de cabinet, în perioada decembrie 1944 – februarie 1945, a generalului Nicolae Rădescu, președinte al Consiliului de Miniștri: în timp ce la Curtea Marțială se judeca procesul, în fața tribunalului „poporul” striga „moarte teroriștilor, moarte lui Țețu, moarte Adrianei Georgescu, moarte lui Antim Boghea, moarte…” (scene menționate în volumul său de memorii La început a fost sfârșitul. Dictatura roșie la București).

Populiștii de azi, al căror exponent este și George Simion, folosesc această retorică, a „vocii poporului” în încercarea de a elibera un aliat politic. Mecanismul însă este același, construit pe ideea că strada are o legitimitate superioară legii și judecătorilor. Ceea ce este fals și în contradicție cu democrația.

În același registru se încadrează și etichetarea sistemului judiciar ca fiind un „aparat represiv”. Acest tip de discurs amintește de cel totalitar, care a avut ca scop anularea credibilității instituțiilor tradiționale democratice, pentru a le înlocui cu o logică de tipul „noi împotriva lor”.

Este un tip de discurs care nu doar că încearcă mutarea actului juridic din sala de judecată în stradă, ci reprezintă și un derapaj, un risc la adresa democrației.