Rostul artei este de a vorbi in numele lucrurilor trecute sub tacere

Michael Finkenthal 30.06.2004

De același autor

Acesta fiind un an electoral - si deci numarul problemelor de discutat fiind mare, in timp ce pagina ramane, in continuare, mica - va trebui sa reducem dimensiunile "tabletei" la cele ale unei... "pilule". Sper ca, in acest proces, ea sa nu devina si putin... amara.

Ceea ce insa voi refuza sa fac este sa ma incadrez normei de a scrie despre America jeremiade, in care - considerand ultimele stiri din Irak - actele de acuzare se imbina cu cutremurarea (de multe ori ipocrita), repulsia si condamnarea (uneori doar implicita, suntem prudenti totusi!) patetica si indiscriminata. Ca fotografiile pe care le-am vazut sunt dezgustatoare, ca tineri sadici sau pur si simplu imorali, ajunsi in armata doar pentru a castiga un ban (da, in America se poate si asta), s-au purtat in mod barbar cu prizonierii lor, nu incape nici o indoiala. Ca ei nu au actionat intr-un vid, ca a existat, dupa 9 septembrie 2001, un climat propice pentru asemenea activitati este, de asemenea, adevarat. Insa ca aceasta este "fata adevarata a Americii", cum sustin pseudo-moralistii de toate culorile, nu este un ne-adevar, ci un non-sens. De ce? Fiindca America nu este nici o propozitie care este adevarata sau falsa, nici un fapt care este sau nu este, nici o gramada de castraveti care sunt sau proaspeti, sau buni de aruncat la gunoi. America este o entitate complexa, eterogena si gigantica in toate dimensiunile ei si care, ca orice structura cu adevarat complexa, nu se preteaza la interpretari simpliste.

Bine, dar atunci - va replica un tribun revoltat - de ce n-am fi putut invoca acest pretext pentru a scuza excesele comuniste sau naziste? Atat Uniunea Sovietica a lui Stalin, cat si Germania lui Hitler erau societati "complexe". Intr-o anumita acceptie a cuvantului, erau intr-adevar; asa cum orice societate umana este o structura complexa. Daca vom considera insa principiile politice care organizeaza societatea, care ii fac functionarea posibila in conditii istorice diverse, introducem nuantari care permit diferentieri in sanul complexitatii: societatea democratica este generatoare de principii si de legi auto-corective, pe cand cea totalitara, prin tendintele sale simplificatoare, incearca sa reduca complexitatea creatoare la reguli existentiale si sociale simple. Complexitatea creatoare - acesta este punctul esential al argumentului meu: cu cat sistemul este mai complex si mai liber de a deveni complex, cu atat sansele de a dezvolta in interiorul sau mecanisme de auto-corectare, de schimbare si de ajustare la noi imperative morale, economice sau politice, este mai mare. In America (sau in numele ei) se pot produce lucruri abominabile - sa nu uitam asasinatele politice, segregatia sau masacrele din scoli sau in colonii religioase, precum Columbine sau Waco, Texas. America insa poate sa se corecteze "in mers", tocmai fiindca are ca principiu calauzitor acest nemaipomenit generator de complexitate care este dreptul fiecarui individ de a-si pastra libertatea asa cum o intelege el.

America nu are o fata; are multe fete si se straduieste din greu sa si le schimbe de cum vede in oglinda urma unui rid. Asa a facut dupa crahul economic din anii treizeci, dupa maccartismul anilor cincizeci, dupa Vietnam si Watergate. Oglinda ei este aceeasi traditie iudeo-crestina topita intr-un iluminism sui generis. Intr-o mica galerie de arta din Denver, Colorado, un trecator de ocazie ar fi putut sa intrezareasca, in aceste zile in care ecranele televizoarelor si paginile ziarelor sunt inundate de imaginile din Irak, umbra unei alte fete a Americii. O tanara pictorita isi expunea tablourile incercand sa promoveze prin vanzarea lor o actiune de binefacere. Motto-ul expozitiei era "Don’t just be an artist. Be an artist with a voice". Intr-un scurt manifest batut la masina, care-l primea pe vizitator la intrare, tanara de varsta majoritatii soldatilor din Irak scria: "Adevarat, multe se intampla in zilele acestea. Politica, razboi, terorism, SIDA si cancer, oameni fara un adapost, exces de droguri si de sex, homofobie, rasism si sexism; lista se poate continua fara sfarsit, si iata-ma pe mine stand aici, (pre)ocupata cu arta. Atatia oameni lipsiti de posibilitatea de a se face auziti: ce parere are o fata tanara in Irak despre terorism? Ce-ar vrea sa ne spuna un om de 55 de ani infectat cu HIV, undeva in Asia? Cum reactioneaza o femeie care traieste pe strazi, cand afla ca are cancer la san?". Putin patetic, putin sentimental? Poate, dar raspunsul ei e de o sinceritate care cucereste si - sper - da de gandit: "Nu voi putea schimba lumea, dar pot sa ma schimb pe mine insami si pot sa incerc sa-i schimb pe cei din jurul meu." Si incheie cu propozitia pe care am ales-o drept titlu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22