Rezistența prin Facebook

Problema sancționării sau închiderii mizeriei mediatice se va rezolva de la sine, grație grupurilor de rezistență tip Facebook și a bloggerilor care reconstruiesc ceea ce media iresponsabile au distrus: o sferă publică rezonabilă.

Facebook este o sferă publică alternativă. Alternativă la mass-media. O alternativă la degradare, la lipsă de civilizație, de di­a­log, de respect, de empatie, de bun-simț. Joacă rolul pe care micile grupuri de afinități elective îl aveau, mai ales, în anii ‘80. Unele dintre acestea, știute sau neștiute, practicau mult ironizata rezistență prin cul­tură. Dar ce să fi făcut în­tr-o lume în care ma­si­fi­ca­rea, uniformizarea tâmpă, în ultimă instanță idio­ti­zarea, deveniseră politică de stat, iar costul opoziției era pierderea libertății, persecutarea fa­miliei și a prietenilor, uneori chiar viața? Ne adunam între noi, ne eliberam episodic de sila de regim exprimând-o, citeam ma­rile cărți, atâtea câte ne erau accesibile, ne citeam între noi, ne ironizam și cri­ti­cam, ne învățam unii pe alții, ne prețuiam unii pe alții, ne obligam moral să păstrăm minime standarde de umanitate într-o lu­me în care dezumanizarea era un im­pe­rativ omniprezent. Grupul din care fă­ceam parte avea un nume autoironic: Câr-Mâr, căci eram perfect conștienți de inutilitatea publică a libertății și curajului nostru cu cir­cuit închis. Trăiește și acum, dar cu alte rosturi, între care prietenia solidară este cel dintâi. Ne-am rătăcit însă de formula inițială, seduși de libertatea de exprimare, manifestare, protest, de provocările pro­fesionale, de învățări și dezvățări. Ne-am rătăcit din cauza câr-mârâitului „cu voie de la stăpânire“. Nu părăsesc acest termen pentru că iluzia că este altceva decât câr-mârâit a luat-o la vale, în ultima vreme, ca pe tobogan, odată cu toate formele ac­cep­tabile de respect pentru o minimă au­toritate epistemică, morală, culturală sau po­litică.

Este ușor să arătăm acu­za­tor spre politruci. Îmi pare rău, dar nu mai pot folosi termenul „politicieni“, oda­tă ce cei mai mulți și mai vocali nici măcar în treacăt nu mai mimează interes pen­tru politicile publice, ci doar pentru propagandă și putere. Dar nu pot arăta doar spre ei. Până la urmă, zicala bunicii „Nu-i nebun cine mânâncă șepte pite, mai nebun cine i le dă!“ are înțelepciunea și validitatea ei. Fără mass-media și fără alegători, po­li­tru­cii nu ar exista. Alegătorii au opțiuni foar­te limitate și adesea fără diferență de na­tură, între politruci de aceeași speță: Nei­ca Nimeni din partea USL contra Nimeni Neica din partea PDL, cărora li se adaugă o porție de Nime-n Lume de la PP-DD. Li­mitarea nu se datorează doar partidelor care, de regulă, și-au respins oamenii com­petenți și de bună-credință, spre ani­hilarea mioritică a termenului de com­pa­rație, sau faptului că își vând nucleul tare al valorilor politice cui dă mai mult (cazul recent al PNL cu Gigi Becali). Se datorează și mass-media, care, în exagerat de mare parte, s-au becalizat și otevizat ex­po­nen­țial. Ele nu sunt oglinda cetățenilor, așa cum pretind, nici a poporului, așa cum mint, ci oglinda nemerniciei și josniciei asi­duu cultivate de către patronii și ma­na­gerii de presă, probabil pentru că așa sunt ei și atunci, firesc, resping oamenii din al­tă specie morală și intelectuală. Alt­min­teri, bunele lor intuiții morale i-ar opri să fie ctitorii cultivării, în spațiul public, a gargaragiilor, borfașilor, hoților, leneșilor, cațelor și cocotelor.

Dadaismul mintal, absurdul și grotescul multor media românești sunt specii an­ti­estetice asortate perfect cu imoralitatea crasă a celor care dețin pâinea și cuțitul „informației“, „formării opiniei“ și ale „cul­turii politice“ în România. Înapoi la Câr-Mâr. Începând cu această vară, ac­ti­vitatea pe Facebook a crescut exponențial. Oamenii își caută semenii pe care nu îi gă­sesc nici în politică, nici în media. Caută să cunoască alte persoane rezonabile, cu bun-simț, caută dialogul civilizat, opinii inteligente, caută informație, nu de­zin­for­mare, bun-gust, nu kitschuri jegoase, cau­tă alternative la mono-dieta propagandist-politrucă. Vor să afle ce se produce în ști­ință, cultură, medicină, educație, in­dus­trie, cu alte cuvinte, în lumea ignorată de presă. Vor să spună și să audă o vorbă bu­nă. Caută cu lumânarea frumusețea și bu­nătatea și o împart cu ceilalți, adesea ne­cunoscuți în mod direct, dar la fel de avizi să simtă în jurul lor o umanitate caldă. Cu alte cuvinte, vor să rămână între oameni și să elimine sentimentul singurătății stin­ghere și rușinate în fața ecranelor de sea­ră, pe care, din ce în ce mai frecvent, da­că nu le închid, le dau pe „mute“. Di­mi­nea­ța, ritualul se reia. De ce și-ar pierde vremea, de regulă degeaba, răsfoind zia­rele în căutarea unei informații necesare sau a unei analize consistente? Imposibil ca cineva din cercul de prieteni de pe Fa­ce­book să nu împartă ceea ce este cu adevărat important și interesant. Cercurile sunt heterogene. Eu am prieteni politologi, artiști, filosofi, critici literari, scriitori, oa­meni de știință, juriști, jurnaliști, medici, profesori, gospodari, pensionari, studenți, mămici și tătici, copii, vârstnici, chiar și po­liticieni, e drept, mai ales politiciene. Unii dintre cei din urmă, loviți de tipul de campanie politrucă, au intrat într-o etapă pur narcisiacă. Să fie și ei în rând cu cei­lalți. Vorbesc numai despre sine: „Eu, îmi, mă, mie, mi“: „Lume, lume, uită-te la mi­ne!“. Cum dislike nu este o opțiune, ale­gem ignore și îi urmărim doar când sunt dispuși să ne spună ce vor să ne facă odată ajunși la locul râvnit sau atunci când răs­pund la comentarii. De regulă, doar fe­me­ile candidate intră în dialog cu muritorii. Dar ele sunt puține, dat fiind apetitul ro­mânesc pentru femei publice. Nu este de mirare. Respingerea lor ca reprezentante ale interesului politic al cetățenilor are chiar și „justificări“ culturale. Citez un frag­ment din Dicționarul de sinonime al limbii române, produs destinat luminării in­telectuale, care redă semnificațiile ter­me­nului generic femeie, după cum susțin autorii (sau autoarele)¹⁾: „Femeie publică: cocotă, curvă, femeie de stradă, pros­ti­tuată, târfă“²⁾.

Comunicarea publică se insularizează și se mută pe Facebook. Între semeni. Dez­ba­te­rile-vuvuzele vor pierde din audiență, vor pieri pe mâna lor. Amatorii de enter­tain­ment vulgar au deja destule debușee. Con­si­liul Național al Audiovizualului poate să doarmă liniștit în continuare. Problema sancționării sau închiderii mizeriei me­diatice se va rezolva de la sine, grație gru­purilor de rezistență tip Facebook și a blo­g­g­erilor care reconstruiesc ceea ce media iresponsabile au distrus: o sferă publică re­zonabilă. //

Note:

1. Termenul generic femeie înseamnă:Feméie s. 1. (pop.) muiere, nevastă, (fig. şi ir.) fustă. (O ~ cu un copil.) 2. femeie de serviciu v. servitoare. 3. femeie de stradă v. prostituată; Feméie s. v. familie, neam, nevastă, soţie, viţă.

2. Pentru întreaga tratare a termenului femeie și pentru comparație cu cel de bărbat, vezi www.dictionardesinonime.ro.