„Ce zice decidentul?”

Cu mulți ani în urmă, la una dintre lansările primei mele cărți, am avut bucuria de a-l avea alături pe un distins intelectual, care predă în alte țări, dar care – considerându-se român – a făcut și face enorm pentru cultura română, deopotrivă în țară și în străinătate. Profesorul a răsfoit cartea mea, s-a uitat la un lucru și la altul, a închis-o și mi-a spus: „Sunt multe probleme aici și e interesant ce zici de una sau alta. Dar decidentul ce zice?”. Uimit de întrebarea dânsului, am vrut să înțeleg și eu: „Care decident?”. „Păi, ministrul; cine răspunde de treburile astea?!” – a clarificat dânsul. Pe moment mi s-a părut straniu ca un ministru să se ocupe – tocmai – de cartea mea. Dar, mai apoi, mi-am dat seama că respectatul cărturar avusese dreptate: la ce servea problematizarea pe care o încercam în paginile ei, dacă nu-i era de folos unui decident? Dacă nu aducea puțină claritate asupra unor lucruri care ar fi putut fi gândite și – mai ales – făcute altfel.

Discuția aceasta mi-a revenit în minte recent, în speță săptămâna trecută, când am avut bucuria de a fi câteva zile invitat al Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR). În ceea ce mă privește, am petrecut o săptămână (între 14 și 20 august) la Râșnov, dar – deși localitatea menționată e centrul de greutate al festivalului – acesta începe cu încă o săptămână mai devreme și parcurge încă trei orașe: Brașov, Feldioara și Codlea. Anul acesta a avut loc a 18-a ediție a Festivalului, ceea ce confirmă pe de-o parte faptul că el (s-)a sedimentat într-o memorie culturală care leagă – pe verticala timpului – oameni, teme și evenimente, pe de alta, că o asemenea reușită (în vremurile noastre sărace) e cu totul remarcabilă. Le-o datorăm câtorva oameni dedicați, care știu să adune în jurul lor echipe pasionate și – împreună – să construiască ceva remarcabil. Mai înainte de toate, Mihai Dragomir, care e organizatorul și factotumul festivalului. Domnul Dragomir e unul dintre acei oameni discreți și eficienți care se pricep să realizeze textura de conexiuni care adună la un loc sponsori, locații, invitați, participanți și structurează lucrurile în serii de evenimente cu o logică clară și cu o succesiune precis ordonată. Dânsul aparține rarei categorii de antreprenori culturali pe care-i avem – l-aș mai aminti aici pe domnul Gavril Țărmure de la Bistrița – și care nu se lasă descurajați nici de opacitatea instituțională, nici de minoratul în care e lecturată cultura, nici de infinitul de impedimente care vin neîncetat peste cei care (mai) încearcă să facă una, alta. Domnul Dragomir (la fel ca domnul Țărmure) construiește cu tenacitate și pasiune un cadru în care gândirea, arta și dialogul să se poată exprima în toată plenitudinea lor. Să nu uităm, i-am avut în acest spațiu al antreprenoriatului cultural și pe domnul Horia Roman Patapievici, și pe doamna Corina Șuteu, și, până de curând, pe soții Daciana și Doru Branea. Am putea să ne întrebăm cu toții ce ar însemna ca asemenea oameni să coordoneze proiectele culturale ale țării. Fiecare dintre ei – și toți împreună – ar aduce un efect de multiplicare a sumelor ridicol de mici care sunt investite de stat în cultură. Și ar reuși să facă, cu foarte puțin, ceea ce oameni fără har și fără vocație nu reușesc nici cu foarte mult. Nu „ziua sarmalei” și cea a „iei” ne vor poziționa în rândul țărilor al căror mesaj e receptat de comunitatea internațională, ci veritabile acte de cultură, care au nevoie nu doar de personalități, ci și de acești oameni – creatori și ei – capabili să le orchestreze și să le promoveze. Și altceva: oricare dintre ei ar putea susține, la superlativ, cursuri de organizare a evenimentelor culturale și de diplomație culturală. Asta, ca să depășim trist-ironica situație a facultăților pline de „specialiști în comunicare” care n-au redactat în viața lor niciun comunicat de presă și a celor de „jurnalism” umplute de oameni care n-au scris niciodată un articol.

Alături de domnul Mihai Dragomir, alți câțiva oameni dedicați alcătuiesc „structura de rezistență” a festivalului. În primul și în primul rând, Doamna Ana Blandiana. O cunoaștem cu toții ca poetă și scriitoare, dar Doamna Blandiana e, în egală măsură, o gânditoare a democrației și a rosturilor ei în contemporaneitate. Alături de regretatul dumneaei soț, domnul Romulus Rusan, a stat la originea a două inițiative care au marcat desprinderea noastră de trecut: Alianța Civică și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Instituțiile pe care le-a creat Doamna Blandiana nu sunt simple asociații sau clădiri cu un scop muzeal, ci spații ale meditației, dialogului și dezbaterii animate de un spirit reflexiv și deschis. Pentru Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Doamna Blandiana e un spiritus rector care reușește – de fiecare dată – să centreze probleme aflate în dezbatere și să le dea amplitudinea menită a rezona dincolo de contextul în care sunt formulate. De pildă, anul acesta, le-a vorbit tinerilor aflați la școala de vară ce-a însoțit festivalul despre condiția lor, deopotrivă unică și atât de dificilă în peisajul generațiilor ce s-au succedat în lumea noastră. Căci, spre deosebire de oamenii altor timpuri, care – mereu – au avut niște repere stabile (de ordin politic, etic, valoric, artistic), cei de acum au nimerit într-o lume în care, sincron, totul e pus la îndoială și nu mai e nimic pe care să se poată baza. Ceea ce face ca alegerile lor să fie nedrept de grave, precedate de multe îndoieli și însoțite de multă nesiguranță. Și n-am putut decât să rămân uimit de acuitatea și de disponibilitatea cu care Marea Doamnă a literaturii noastre îi înțelege pe cei care i-ar putea fi nepoți.

Un alt reper al festivalului e domnul Ioan Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu”. Fiu și nepot de deținuți politic (bunicul său matern a fost liderul țărănist Ilie Lazăr), format la Institut d’Etudes Politiques din Grenoble, cu o carieră în varii domenii, care, toate, s-au constituit în orizonturi de înțelegere ce-i articulează personalitatea, domnul Gherasim e – mai înainte de toate – cel care reușește proiecția în timp a prezenței și a gândirii celui care l-a format: Corneliu Coposu. În orice discuție – mai ales în cele cu tinerii – și dezbatere, domnul Gherasim îl evocă pe cel care i-a fost mentor (și, în egală măsură, pe mentorul mentorului său: Iuliu Maniu) nu ca pe niște venerabile figuri ale istoriei, ci ca pe gânditori ai democrației în lumea românească, deschizători de drumuri și inițiatori de proiecte care sunt departe de-a se fi epuizat odată cu purtătorii lor. Actualizarea unor asemenea deschideri, adecvată vremurilor în care trăim, ne-ar feri de multe dintre derivele în care din reactivitate, încăpățânare sau neștiință ne-am adâncit în ultimele decenii. Împreună cu dânsul e redactorul-șef al Revistei Memoria, domnul Cosmin Budeancă. Istoric din generația tânără, dar cu un palmares impresionant, domnul Budeancă e cel care se ocupă de tinerii care au șansa unei școli de vară pe durata festivalului (bună parte dintre ei fiind selectați pe baza concursului de eseuri al Fundației „Corneliu Coposu”). Prezența domnului Gherasim și a domnului Budeancă (și dialogul dânșilor cu tinerii) e importantă, dat fiind că marchează o prezență vie și deschisă a memoriei – deopotrivă a suferinței și a idealului democratic – care continuă să iradieze în societatea noastră, dincolo de ipostazierea „sfinților închisorilor” și a „martirajului legionar”. Dânșii ne amintesc mereu componenta democratică a rezistenței anticomuniste – deopotrivă din timpurile de prigoană, cât și din cele de după 1989 – care, în ciuda marginalizării ei din ultima vreme, continuă să aibă potențial și poate contribui atât la refacerea încrederii în societate, cât și la redimensionarea europeană a României.

Anul acesta am beneficiat de o retrospectivă Andrzej Wajda, cu marile filme – dar și cu mici bijuterii – ale uriașului regizor polonez. În mod cert, în selecția filmelor și în structurarea programului un rol major îl va fi avut doamna Irina Margareta Nistor. Vocea inconfundabilă a filmelor tinereții noastre e o prezență plină de căldură și de umor; un om pasionat nu doar de ecran, ci și de publicul din sală pe care filmul e chemat să-l îmbogățească și să-l formeze. Alături de dânsa, festivalul beneficiază constant de prezența unui strălucit regizor de documentar: domnul Șerban Georgescu. De astă dată, dânsul ne-a oferit, în avanpremieră, un film – impresionant, din toate punctele de vedere – despre „căpitanul Mirea”. E vorba de povestea – marcată în carnea personajului în zilele Revoluției – a ofițerului Costinel Mirea, rănit și invalid în urma „evenimentelor” pe care justiția românească nu le-a clarificat până astăzi (asemenea celei a lui Gheorghe Ursu – subiect al unui alt documentar al domnului Georgescu). Regizorul nu ne-a spus doar povestea personajului, ci ni i-a și adus alături pe domnul Mirea și pe cei doi martori ai rănirii sale, pentru a ne reaminti tuturor – și mai ales tinerilor – speranțele acelui decembrie și distanța ce ne separă (deopotrivă în bine și în rău) de el. Nu pot încheia această prezentare a organizatorilor fără a o menționa pe doamna Claudia Indreica, psiholog de formație, organizator remarcabil și moderatoare a mai multor dezbateri.

Alături de filme și de muzică (o parte în Cetatea Râșnovului, o parte la Biserica Luterană), dezbaterile sunt evenimentele cele mai prizate ale festivalului. Și au de ce. Doamna Alina Pavelescu și domnul Adrian Cioroianu au pus în evidență moștenirea speranței și avatarurile schimbării într-un secol și șapte decenii de istorie românească. Doamna Ana Blandiana, domnul Ludovic Orban și domnul Ioan Andrei Gherasim ne‑au reamintit optimismul, bucuria și speranța, dar și tensiunile primelor luni postrevoluționare. Împreună cu domnul Victor Giosan și domnul Marius Cosmeanu, am încercat să vedem care sunt liniile de continuitate și cele de fractură ale lumii noastre. Doamna Adina Măglan, domnul Cosmin Râță și domnul Bogdan Ivănel ne-au introdus în peisajul – familiar în diversitatea lui – al diasporei. Mihai Stoica, Mihnea Cătuți, Laura Nazare și Otilia Nuțu ne-au vorbit de făcutele și nefăcutele sistemului nostru energetic. Domnul Ioan Stanomir ne-a vorbit de problemele Constituției și al constituționalismului nostru, iar domnul Cosmin Popa ne-a pus în față oglinda deficiențelor politice și societale care, cumulate, amenință să bulverseze lumea noastră, așa cum o știm. Acestea au fost dezbaterile la care am participat eu, dar numărul lor în festival e mult mai mare.

La finele lor revin la întrebarea de la început: ce zice decidentul? Sau, mai exact: unde e decidentul? În mediul acestor oameni pasionați, al tinerilor implicați și al tensiunii dezbaterilor pe teme actuale, orice decident – sau viitor decident – ar fi avut multe de învățat și, probabil, câte ceva de spus. Cu alte cuvinte, ar fi beneficiat – gratuit! – de expertiză de cea mai bună calitate. Și totuși nimeni din lumea atât de agitată a politicii noastre nu a găsit răgazul câtorva zile de dreaptă judecată la Râșnov.