De același autor
In ultimul numar al revistei 22 (7-13 august 2007) am putut citi un text bizar. Bantuit mai curand de nostalgii voltairiene decat de melancolii platonice, d-l Andrei Cornea isi intituleaza articolul sec: Teocratia. Departe de Socrate si impotriva lui Kierkegaard, profesorul de filozofie cauta pesemne ironia. Articolul incepe cu o prima observatie naucitoare: "Romania este un stat teocratic." Cat de teocratic? Juristii recitesc legislatia, sociologii parcurg statisticile, iar antropologii ies pe teren. Din pacate, nu doar titlul, ci intregul argumentatiei pierde nu doar proprietatea termenilor, ci si ratiunea judecatii.
D-l Cornea deplange amenintarea conditiei seculare a statului roman modern plecand de la o banala iritare personala: televizoarele au vorbit prea mult de moartea Patriarhului Teoctist. Am fost vitregiti trei zile de spectacolul marilor vedete ale ecranului. Prea putine meciuri de fotbal, inundatii sau canicule. Ne-am intoxicat in schimb cu vorbe pioase, barbi preotesti, inchinaciuni, cadelnite, icoane si cruci. Tarisoara - sugereaza d-l Cornea - este in pericol. Nu suntem oare victimele "republicii taranilor" si prea departe de standardele Bruxelles?
Sa le luam pe rand. Intre institutiile unui stat liberal si piata care guverneaza regulile mass-media nu exista nici un pact de neagresiune sau complicitate. In Occident, moartea Papei Ioan Paul al II-lea a bulversat pana si agenda seculara a BBC. La noi, religia primeste un tratament mereu mai prost decat cel de care se bucura politichia, gazonul sau muzica etno. Tabloidele fac din Adrian Mutu un personaj mai respectabil decat orice sfintit mitropolit. Ziarele tintesc arareori educatia, foarte greu informarea si intotdeauna pragul necesar de "rating".
Teocratie, asadar: pe retina noastra sau pe "sticla" lor? BOR nu emite in eternul eter, iar CNA n-a debitat inca interdictia de-a folosi telecomanda dupa bunul plac. In ziua mortii Patriarhului, bibliotecile erau deschise, The Times dezbatea situatia din Orientul Mijlociu, iar Euronews transmitea - pe banii nostri, ai contribuabililor - imagini de la ultima parada "gay". Daca dorea sa comenteze cu adevarat sensul politic al ideii de teocratie, d-l Cornea ar fi ales un program din oferta History Channel sau Discovery Civilisation. O va face pana la decesul Papei Benedict XVI? Daca vroia sa avanseze comparatia intre Iranul islamic si Romania ortodoxa, d-l Cornea putea prefera compania unui istoric al religiilor - de ce nu H.-G. Kippenberg? - in locul eminentei cenusii Cristian Tudor Popescu. O va face pana la instaurarea urmatorului Patriarh?
Isi propunea oare d-l Cornea sa deplanga religiozitatea excesiva a societatii romanesti? A gasit momentul ideal pentru a fi taxat drept necuviincios si antipatic. Ameninta oare dealul Mitropoliei principiile constitutionalismului clasic? Poate doar in istoria Rusiei tariste. Vroia editorialistul revistei 22 sa discute doar calitatea emisiunilor televizate, compromise adesea prin invitati mediocri, inculti sau precari? N-ar fi cazut atunci in banala invectiva anti-Teoctist ("se pare ca a participat la incendierea unei sinagogi").
Da: este revoltator sa-l vezi pe Ion Iliescu vorbind despre cultul Sf. Parascheva la Iasi. Da: este grotesc sa redescoperi graba cu care politicienii si garzile SPP se strecoara prin multimile de pelerini pentru a marca nu atat un legamant de fidelitate, ci startul unui nou ciclu electoral. Sarbatorile nationale si riturile de trecere au insa aceasta vocatie: nu cauta sa dezbine, ci sa uneasca chiar si acele parti care, indeobste, nu isi vorbesc.
D-l Cornea n-a scris un text despre dictatura religioasa din Romania, ci o parabola despre auto-limitarea prin sictir. Nu trebuie sa iubesti un om pentru ca, la decesul acestuia - ma gandesc la rabinul Moses Rosen - sa incerci un elementar exercitiu de clementa. Nu trebuie sa crezi in Dumnezeu pentru ca sa respecti doliul unei comunitati religioase. Nu trebuie, in fine, sa fii un erudit pentru a scrie un articol cinstit despre "teocratie".
