Propagandiştii de doi lei

Mircea Cartarescu 19.06.2012

De același autor

Mi-e foarte greu să-nțeleg de ce, prin or­donanță de urgență, Institutul Cultural Român a fost scos de sub patronajul pre­ședintelui României și a fost subordonat parlamentului. Au dreptate cei care se-ntreabă: ce urgență mai e și asta? Din punctul de vedere al vieții normale, le­giferate, a unei națiuni, nu se poate găsi o explicație aces­tei grabe. Ministrul Cul­turii, Mircea Dia­conu, care are el însuși mari probleme zilele aces­tea cu un proces penal de trafic de influență, a motivat ordonanța prin starea de „ilegalitate“ în ca­­re ICR ar fi funcționat de un an. Aflăm că pretinsa stare de ile­ga­litate constă în numirea unui vi­ce­pre­șe­dinte. Pe lângă faptul că e greu de crezut să existe ilegalități într-una dintre cele mai controlate instituții ale României în ultimii ani, apelul la pro­blemele de cadre ale ICR, în afara oricărei discutări a efi­cienței sale ca instituție de management cultural, nu justifică în ni­ciun fel or­do­nanța. Una și alta n-au nicio legătură re­ală.

Dacă instituțional și legal lucrurile stau așa, putem apela la presă și la declarațiile oamenilor politici ca să aflăm niște mo­tivații mult mai reale. Domnul Crin An­tonescu s-a grăbit să comenteze că or­donanța e menită să în­lăture de la con­ducerea ICR „propagandiștii de doi lei“: „Da, asta era prioritatea țării. În mo­mentul în care pro­pa­gan­diști de doi lei au fost co­coțați în fruntea unor ins­tituţii, pentru a împroșca cu noroi, a face pro­pa­gan­dă, da“. Declarația dom­nului Antonescu s-a pro­dus la Antena 3 și e con­taminată de limbajul prac­ticat acolo. De ani de zile, fără nicio legătură, o spun iarăși, cu nicio analiză obiectivă a activității în afara țării a institutelor culturale românești, ICR e ținta tuturor atacurilor, insinuărilor, ex­ce­selor de lim­baj ale redactorilor și in­vi­taților acestui post TV. De ce președintele și vice­pre­ședinții ICR au fost „cocoțați“, și nu „numiți“ în posturile lor? De ce sunt ei „propagandiști de doi lei“? A citit oare d-l Antonescu, despre care nu știu să fi scris ceva sau să fi făcut ceva pe această lume (dacă mă-nșel, îi cer scuze), cărțile lui Patapievici, Mircea Mihăieș sau cro­nicile literare ale Taniei Radu? Și ar tre­bui întrebat d-l Antonescu când s-a-n­tâm­plat ca acești oameni, a căror muncă în ul­timii cinci ani a fost imensă, să îm­proaște cu noroi valorile pe care le-au promovat? Nu am știre de vreun cuvânt urât – ca să nu mai zic de discriminări pe criterii po­litice sau ideologice – pe care cei trei să-l fi pronunțat la adresa in­telectualilor și artiștilor României. Nu eu, probabil tot un propagandist de doi lei în viziunea d-lui Antonescu, o spun, ci in­contestabili oameni de cultură ca Andrei Șerban, Norman Manea, Cristian Mungiu, numele cele mai răsunătoare pe care le avem azi. Toți au beneficiat, împreună cu mii de alți artiști, mulți dintre ei votanți și susținători ai actualei USL, de pro­gra­mele ICR ale institutelor culturale ro­mânești din mai toate marile capitale ale lumii. Nu politica pumnului în gură, apli­cată de adevărata propagandă, cea de la Antenele aliate cu d-l Antonescu, ar tre­bui să fie metoda nouă de guvernare a „re­voluției bunului-simț“, ci obiec­ti­vi­tatea, cântărirea cantitativă și calitativă a activității instituțiilor românești. Apli­când această metodă, prezidiul bicefal al conducătorilor României de azi ar putea afla deodată adevărul, oricât de supărător ar fi: că, obiectiv, bazându-ne judecata pe mii de cifre și date sigure, verificabile, pe evenimente și rezultate, pe ecoul în presa mondială al acțiunilor ICR, această platformă de management cultural ori­entată spre lumea largă, nu spre amatorii de mititei și dansuri naționale, că îna­intea lor, este, de cinci ani încoace, cel mai important brand al României con­temporane.

Domnul Ponta s-a imaginat adesea în ipostaza de Che Guevara. Nu știe probabil că simpaticul personaj de pe tricouri și șepcuțe a ruinat cu desăvârșire Cuba cât a fost ministrul Economiei al acestei țări nefericite. Poate un alt amănunt să-i fi stârnit visarea: Guevara era de asemenea rudă cu dictatorul de dinaintea revoluției cubane. Începutul guvernării USL aduce într-adevăr cu o revoluție: epurări po­litice, acțiuni în forță, arbitrar și răz­bunări. Dar, din păcate, cu o revoluție bolșevică urmată de o restaurație. ICR și d-l Patapievici sunt printre primele vic­time. Nu mă-ndoiesc că vor urma și al­tele. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22