De același autor
În urma cu peste 35 de ani, cand summit-ul de la Stockholm (iunie 1972) inaugura oficial "era ecologica", o parte dintre razvratitii impotriva conformismului si binefacerilor "societatii de consum" (în frunte cu cei ce se aflasera pe baricadele lui mai ‘68 in Franta si Germania) isi asumau rolul de a fi si prima generatie ecologista (o miscare civico-politica franceza se autointitula chiar Génération Ecologie). Prin nastere, decantata treptat din miscarile protestatare antinucleare aferente anilor 1950, manifestarile de strada contra distrugerii mediului urban ori protestele fata de defrisarile masive, ploile acide sau aerul irespirabil din anii ‘60-’70, ecologia politica da expresia unei revolte profunde impotriva practicilor a zeci de mii de ani de civilizatie umana agresiva sau, in cel mai bun caz, indiferenta mediului. Responsabilitatea, radicalitatea si generalitatea implicate de problemele ecologice au marcat astfel actiunea formatiunilor "verzi", care au "explodat" in deceniile 8 si 9 ale veacului trecut.
Lansati in lumea politica, ecologistii aveau sa cunoasca rapid experienta guvernarii, sa patrunda in parlamentele nationale si in Parlamentul European, nume de lideri ca: J. Fischer, D. Cohn-Bendit, A. Lipietz s.a. devenind de referinta in politica europeana si internationala.
Victoria mondializarii economice si construirea unei noi ordini politice internationale post-1990, alaturi de afirmarea unor probleme ecologice globale precum: incalzirea globala si schimbarile climatice, desertificarea, diminuarea stratului de ozon, saracirea biodiversitatii s.a. au repus in discutie reactia socio-politica environmentala. Intre timp, preocuparea ecologica se generalizase la nivelul tarilor dezvoltate, in sens utilitarist, un mediu de calitate devenind o dimensiune inseparabila a nivelului de trai, lupta impotriva poluarii si asigurarea unei naturi curate fiind asumate ca prioritati de toate fortele politice. Ecologia politica nu mai apartine stangii sau dreptei, ci tinde sa se situeze deasupra clivajului politic traditional, ca o problema a tuturor. Parasind politica in 2004, J. Fischer declara profetic ca episodul rosu-verde al generatiei sale se inchidea definitiv. Iar spusele lui erau confirmate de evolutiile imediate ulterioare.
În acelasi timp, gravitatea cu orizonturi catastrofice a problemelor ecologice globale, care transforma problematica de mediu dintr-una de calitate a vietii intr-una a supravietuirii planetare, este perceputa inca precum ceva prea indepartat, exagerat teoretizat si interesat mediatizat.
O generatie noua de ecologisti, cea a anilor 2000, cu prioritati precum cele ecoclimatice si o responsabilitate de tip planetar si de supravietuire este astfel asteptata sa apara. Isi poate gasi ea locul in cadrul "generatiei centriste", pe cale a se instala in Occident, prin dislocarea copiilor lui Marx si ai Coca-Cola de catre productele tehnologiei informatiei si ale ecomarketingului?
Sloganul fluturat acum este cel al "dezvoltarii durabile" (complet convertit de la sensul sau originar, autentic), avand ca protagonist emblematic "cool"-ul student al scolii de comert care face ecomarketing. "Generatia noastra este centrista. Peace & love, este O.K, dar noi nu ne putem permite asemenea simplisme, suntem «pragmatici»" afirma unul din liderii noului val (G. Kapestin, Le Monde, 22/23 iulie a.c.). Comunismul fiind inlaturat, capitalismul moralizat si ecolabelizat, devine dificil a se asuma o lupta impotriva liberalismului; vrei totusi sa te revolti? Deschide-ti un blog si nemultumirile totale vor sfarsi in SkyBlog, Skyrock... Tinerii "moderati" lupta pentru alternative moderate, nu combat "sistemul", ci i se integreaza, valorile lor definitorii devin: dezvoltarea durabila (în sensul propriu acestora), comertul echitabil sub bagheta OMC si comuniunea libera. O generatie pentru care e "cool" a fi rezonabil si a te conforma structurilor ca formula a succesului.
Ce ar insemna specimenul sau "ecologist"? O grupare fasonata in compartimentele de ecomarketing ale marilor societati transnationale, adaptata "ecologiei de piata", in care prejudiciile aduse mediului se exprima in bani si, ca atare, pot fi reparate ori indemnizate. Valorile sunt deja vizibile si in expansiune: blugii bio, alimente organice, ecoturism, produse ecoetichetate... Daca latura mercantila a problemei environmentale ar putea fi astfel satisfacuta, ce ne facem, insa cu global warming si schimbarile climatice? Intr-o perioada in care efectele lor devin tot mai insuportabile, miza este prea generala si decisiva pentru insasi existenta speciei, pentru a fi lasata exclusiv pe seama legilor oarbe ale pietei. Ea presupune o responsabilizare maxima, o mobilizare a tuturor si un nou tip de actiune, inclusiv civico-politica, pentru atingerea obiectivelor devenite prioritar ecoclimatice.
Daca pana acum lupta s-a dus in cadrul contradictoriu al jocului politic traditional, abordarea problematicii ecologiei globale presupune un veritabil pact incheiat la nivelul intregii societati (extins eventual la nivel regional si planetar), cu obiective negociate si asumate de catre toti actorii socio-economici, politici, civici si culturali, bine definite, a caror indeplinire sa fie urmarita, prin mecanismele proprii democratiei participative, in deplina transparenta si responsabilitate.
Primele experimente, ca de exemplu proiectul Le Grenelle de l’environnement (conventia convocata pentru toamna acestui an, conceputa ca o "consultare care ar trebui sa refondeze politica dezvoltarii durabile in Franta"), par promitatoare.
Noua generatie ecologista, cea a problematicii ecoclimatice, reclama un nou tip de solidaritate, inter si intre generatii, planetara, responsabila si o integrare cat mai deplina, intr-o viziune cu adevarat "durabila", cu aspiratiile comune ale omenirii de a supravietui pe o planeta in criza.
