De același autor
Ceea ce s-a intamplat candidatei Verzilor, D. Voynet, in cadrul alegerilor prezidentiale din Franta, de la 22 aprilie, care a obtinut cel mai slab scor electoral al prezentei ecologistilor la un asemenea scrutin, 1,57% din voturi, este semnificativ din mai multe puncte de vedere si ofera o lectie aspra pentru ecologia politica.
Mai intai, suntem in fata unui adevarat "paradox verde": in urma unei campanii in care s-a vorbit de ecologie mai mult ca niciodata, concurentul ecologist nu a reusit sa obtina decat adeziunea a 576.758 dintre francezi.
Si aceasta in situatia in care, la alegerile anterioare, din 2002, candidatul ecologist Noël Mamére a obtinut 5,25% din voturi, iar in conditiile evolutiilor ecoclimatice din ultimii ani se spera intr-un trend ascendent, inclusiv in plan electoral. Intr-adevar, in urma caniculei din vara anului 2003 (cand au murit zeci de mii de persoane) si a secetei din anii ulteriori, Franta se numara printre tarile europene cele mai afectate de incalzirea globala, iar opinia publica este deosebit de sensibila la problematica schimbarilor climatice. De altfel, conform estimarilor sociologice, peste 60% dintre francezi considera global warming drept o problema importanta. Totodata, pilula este cu atat mai amara, iar situatia (aparent) bizara cu cat, inainte de retragerea sa din cursa pentru Elysée, in ianuarie a.c., militantul ecologist si teleastul N. Hulot era deja creditat cu nu mai putin de 11% din intentiile de vot ale francezilor! "Les Verts suscitent un désamour complet", o concluzie ingrijoratoare.
Explicatiile sunt mai multe, iar concluziile lor - deosebit de importante pentru viitorul miscarii politice ecologiste franceze, dar si in privinta posibilelor evolutii ale ecologismului contemporan.
Prima este constatarea ca formatiunile verzi nu au reusit inca sa-si afirme si sa-si pastreze o identitate politica atat de puternica, astfel incat obiectivele programelor lor sa nu poata fi uzurpate temporar, cu ocazia alegerilor, de partidele traditionale puternice. Beneficiind de teoria "votului util" si o masina de propaganda versata, acestea culeg adesea, in mod nemeritat, si voturile celor care considera protectia mediului o prioritate, numai "fanaticii" ramanand credinciosi la urne partidelor verzi. In cazul recentelor alegeri prezidentiale franceze au mai intervenit si alti factori "de bruiaj" ai votului.
Cel mai perturbator a fost, fara indoiala, reprezentat de initiativa "Pactului ecologic" a lui N. Hulot, care a integrat ecologia, prin forta imprejurarilor, in platformele-program ale candidatilor la presedintie.
Intr-o asemenea situatie, asa cum au sesizat si liderii politici, multi au putut sa creada ca, din moment ce partidele si candidatii au semnat "pactul ecologic" nu ar mai fi fost nevoie si de Verzi! Numai ca, odata publicitatea facuta, treptat, multi au uitat de promisiunile ecologice asumate, iar acest fapt se va adeveri si mai mult dupa desemnarea castigatorului final si in exercitarea functiei supreme astfel conferite.
A intervenit si "efectul Hulot", care, perceput ca neangajat politic (desi apropiat ex-presedintelui Chirac), a propovaduit ecologia ca o politica deasupra partidelor, a tuturor, impinsa astfel pe un palier paralel de discutii, negociere si angajamente intre electorat si politicieni. Dar, pana atunci, s-ar putea sa culegem si sa inventariem, mai ales, pierderile astfel provocate Verzilor si care ar putea anunta chiar eclipsa lor pe scena politica! Prevestind o asemenea perspectiva, presa franceza se intreba, cu cateva saptamani in urma, daca nu cumva, prin "amatorismul sau", N. Hulot nu va fi, in final, in plan politic "cel mai mare dusman al cauzei pe care pretinde ca o apara"!
Intr-adevar, candidata Verzilor nu a reusit sa preia port-drapelul "urgentei ecologice" si sa continue astfel succesul acestuia, care se arata fara precedent.
Iar problema trebuie analizata si sa ramana in atentie, cu atat mai mult cu cat N. Hulot se pregateste sa-si impuna Pactul, de aceeasi maniera, si in cadrul viitoarelor (apropiatelor) alegeri parlamentare. Refuzam sa ne gandim la un joc malefic, pus la cale de strategii electorali dupa modelul SUA si al eternului candidat "ecologist" R. Nader, spre a epuiza fortele Verzilor si, prin aceasta, a slabi pe cele ale candidatului principal al stangii!
Se cuvine apoi aratat faptul ca ramane inca destul de greu sa integrezi si, mai ales, sa sustii o pledoarie electorala absolut "verde", fara a ignora alte probleme de actualitate presanta, precum imigrarea, locurile de munca, delocalizarea s.a.
Ecologistii francezi au avut si handicapul experientei participarii la guvernare, in cadrul stangii pluraliste, fara rezultate notabile in domeniul "rezervat", al protectiei mediului, in ciuda angajamentelor asumate electoral.
Au fost, de asemenea, o serie de aspecte legate de disensiunile din cadrul partidului (ca orice formatiune ecologista, aici curentele sunt mai diverse si ierarhizarea mai slaba), de strategie (modul de organizare a campaniei, inspiratia diriguitorului acesteia, raporturile cu celelalte partide si programele lor) s.a.
Riscul cel mare este acela ca insuccesul lui D. Voynet sa afecteze grav viitorul Les Verts (dupa un asemenea scor, cum va negocia parteneriatul sau cu PS la apropiatele parlamentare?) si chiar credibilitatea ideilor ecologiste de stanga.
In orice caz, lectia "ecologista" a prezidentialelor franceze trebuie analizata cu atentie, cel putin pentru a vedea daca a fost vorba de un simplu accident contextual sau de o tendinta mai larga, care afecteaza prezenta politica ecologista.
Promisiunea de a face politica altfel, a ramas si ea, astfel litera moarta.
