De același autor
Prin natura si obiectivele urmarite, Dreptul mediului prezinta o serie de particularitati definitorii, mai ales in privinta modului de nastere si de realizare a prescriptiilor si semnificatiilor lui. Nici drept public, nici drept privat sau, daca vreti, nu numai drept public si, cu atat mai mult, nu numai drept privat, Dreptul mediului este un drept nou, in primul rand, pentru ca excede socialului, infrangand, pentru prima data, absolutismul dictonului ubi jus, ibi societas! El este chemat sa reglementeze relatiile umane din perspectiva raporturilor cu mediul, iar pentru a-si indeplini cu adevarat obiectivul ultim, cuvenit si definitoriu, va trebui sa-si depaseasca natura antropocentrica ancestrala, in favoarea recunoasterii calitatii de subiect de drept unor entitati noi, precum generatiilor viitoare sau naturii ca atare. Este un "drept de solidaritate" al fiecarei persoane si al tuturor, acest specific punandu-si amprenta asupra cailor proprii de realizare, care le asimileaza pe cele clasice, le dezvolta si le particularizeaza semnificatiile si adauga altele noi. Printre acestea din urma, se numara, fara indoiala, actiunea participativa a subiectelor de drept la gestiunea problemelor mediului, in primul rand la luarea deciziei in materie.
Principiile de baza ale Dreptului mediului - poluatorul plateste, al prevenirii si cel al precautiei - exprima si afirma trei modele fundamentale si specifice de abordare si promovare a obiectivelor protectiei mediului, in contextul unei dezvoltari durabile, vazute nu atat intr-o perspectiva de succesiune, cat intr-una de suprapozitionare si actiune conjugata.
Astfel, modelul I, curativ (aferent principiului "poluatorul plateste" si bazat pe sintagma "polueaza apoi curata"), obliga poluatorul sa compenseze comunitatea pentru prejudiciile cauzate si permite autoritatilor sa obtina resursele necesare, atunci cand trebuie sa intervina in locul sau pentru completarea actiunii acestuia. Modelul II, preventiv (de abordare preventiva, conform tezei "a preveni este mai bine si mai eficient decat a repara", presupune mai ales o actiune administrativa de impunere de norme si standarde si de a emite autorizatii in scopul diminuarii si minimalizarii efectelor si riscurilor asupra mediului). Modelul III, anticipativ (expresie a precautiei juridice, in conditiile globalizarii prejudiciului ecologic, adauga actiunii environmentale dimensiunea temporala, alaturi de cea spatiala, si creeaza premisele, posibilitatea de a gasi remedii pentru orice problema de mediu).
Punerea in actiune si efectivizarea celor trei modele presupun existenta si utilizarea unor tehnici si instrumente adecvate domeniului. In aceasta perspectiva, s-au structurat si actioneaza simultan si conjugat patru sisteme de realizare a Dreptului mediului. Primul, de tip represiv-reparator, este constituit din institutia raspunderii si exprimat, pe de o parte, prin "ecologizarea" formelor clasice de manifestare ale acesteia, afirmandu-se astfel raspunderea civila pentru prejudiciul ecologic, infractiunile si contraventiile la regimul protectiei mediului, contenciosul de mediu, care este, prin excelenta, unul de interes public, cu implicatiile aferente, iar pe de alta, prin constituirea unor sanctiuni specifice si mecanisme adecvate de reparare a vatamarilor environmentale. Cel de-al doilea, de tip administrativ, vizeaza ansamblul instrumentelor si tehnicilor de natura administrativa utilizate pentru protejarea mediului, de la aparitia institutiilor mediului si pana la folosirea masurilor de politie administrativa, instituirea regimurilor domeniale, promovarea permiselor, conditionarea studiului de impact ecologic s.a. A treia categorie este aferenta domeniului economic si incearca sa corecteze, intr-un fel, imperfectiunile primelor doua si sa le adauge elemente noi, bazandu-se pe functia de autoreglare a pietei si mizand pe efectul disuasiv si/sau incitativ al instrumentelor financiar-fiscale. Mai mult decat atat, se configureaza teza "inventarii" unei noi economii in care natura sa fie considerata ca un activ care are pretul sau si ale carui servicii (ecologice) sa fie remunerate ca atare.
In sfarsit, al patrulea sistem, de natura sociala, se exprima prin actiunea sociala de mediu, in frunte cu "democratia directa participativa de mediu", avand un preponderent caracter procedural, in sensul formalizarii si asigurarii accesului publicului la informatia de mediu, consultarii acestuia la luarea deciziilor, implicarii in gestiunea problemelor ecologice si accesul la justitie in vederea realizarii drepturilor astfel recunoscute.
Se da, astfel, consistenta unui nou tip de democratie care, in ciuda imperfectiunilor actuale de manifestare, tinde sa se transforme intr-un model de implicare responsabila a publicului, a socialului (vazut deopotriva in ipostaza individuala, colectiva sau organizationala) in solutionarea problemelor globale, incepand cu cele de ordin ecologic. Ca expresie a responsabilitatii environmentale, "democratia de mediu" presupune si implicarea societatii civile in gestiunea propriu-zisa a problemelor ecologice.
Fundamentul celui de-al patrulea sistem trebuie cautat in recunoasterea si exprimarea juridica a caracterului de interes general al protectiei mediului si circumscrierea acesteia ca unul dintre pilonii fundamentali ai dezvoltarii durabile.
Totodata, el apare ca principalul instrument de asigurare a aspectelor procedurale ale dreptului uman fundamental la un mediu adecvat (curat, sanatos din perspectiva antropocentrica), echilibrat ecologic (din cea naturala). Intr-adevar, mai ales in conditiile globalizarii lor, problemele ecologice fiind generate prin actiunea si cu contributia, e adevarat, diferita a fiecarei fiinte umane, a natiunii si a omenirii in ansamblul sau, in mod corespunzator si solutiile lor nu pot fi viabile decat daca presupun implicarea tuturor. Actiunea societatii, in sens larg, se asigura pe calea recunoasterii dreptului la participare, la decizie a reprezentantilor sai, deopotriva a fiecarui individ si a societatii civile, si asumarea, in spiritul responsabilitatii environmentale, in mod corelativ, a indatoririi tuturor persoanelor fizice si a tuturor persoanelor juridice de a proteja mediul si de a participa activ la atingerea acestui obiectiv. Totodata, actiunea socio-civica vine sa suplineasca insuficientele si sa completeze forme de realizare a dreptului mediului: juridica, administrativa si economica. Ea prezinta si o tot mai importanta latura de implicare a societatii civile in gestiunea propriu-zisa a unor probleme concrete, precum preluarea de catre organizatiile de mediu a gestiunii unei arii protejate sau oferirea expertizei de specialitate.
Informarea si participarea la decizie apar ca drepturi ale participarii, iar accesul la justitie, garantia realizarii lor.
Este conceptia promovata la nivel international de Conventia de la Aarhus (1998) si diseminata in plan national pe calea ratificarii sale, care plaseaza informarea si participarea ca drepturi procedurale (garantii) de realizare a semnificatiilor dreptului fundamental la mediul sanatos si durabil. Potrivit documentului, "cetatenii trebuie sa aiba acces la informatie, sa fie indreptatiti de a participa la luarea deciziei si sa poata avea acces la justitie in probleme de mediu" pentru "a fi in masura sa valorifice dreptul lor de a trai intr-un mediu sanatos si de a indeplini indatorirea concomitenta si corelativa de a proteja si de a ameliora mediul in interesul generatiilor prezente si viitoare" (Preambul).
