De același autor
Asa cum s-a mai intamplat in istoria recenta, numai un dezastru, precum uraganul Katrina, care a devastat sudul SUA, poate deschide calea acceptarii oficiale a unei noi realitati ecologice, respectiv fenomenul schimbarilor climatice. Statisticile arata ca, daca intre 1950-1959 in intreaga lume s-au produs 13 catastrofe provocate de clima, in perioada 1990-1999 s-a ajuns la 74, iar in deceniul in curs numarul lor va fi mult mai mare. Intr-adevar, problema unei tendinte evidente de incalzire a climei in ultima patrime a veacului trecut, mai ales ca urmare a actiunii factorului antropic, generatoare de fenomene meteorologice extreme (uragane, ploi diluviene, inundatii, canicula, seceta severa s.a.), a impartit in doua pozitii deopotriva specialistii si oamenii politici.
Societatea civila si marea majoritate a oamenilor de stiinta (etichetati adesea drept “alarmisti”), pe baza datelor tot mai evidente ale cercetarilor, si-au manifestat ingrijorarea fata de asemenea evolutii si au facut presiuni (in mare parte eficiente) spre evaluari relevante si adoptarea de masuri adecvate. Rezultatele s-au vazut atat in plan national, cat si la nivelul cooperarii internationale.
Dimpotriva, rezistentele venite mai ales din zona economica au generat grupuri de presiune, asa-numitul lobby “negru” (Western Fuels Association, finantat deschis indeosebi de marile companii petroliere) si think tank-uri conservatoare care neaga o asemenea tendinta si lanseaza o campanie de dezinformare, exploatand mai ales unele rapoarte contradictorii. Ele dau o aparenta de seriozitate, pentru a face o contrapondere studiilor stiintifice scrupulos verificate. Indiferent insa de sustinerea lor mediatica, realitati meteorologice precum cele traite recent de intreaga planeta (uragane in America si Japonia, inundatii catastrofale in Europa Centrala si de Est si in Asia, seceta excesiva si incendii devastatoare in Europa Sud-Vestica) infirma pozitia (de altfel evident interesata economic) a “scepticilor”, confirmand, din pacate, declansarea procesului schimbarilor climatice globale.
Disputa politico-diplomatica la nivel mondial s-a desfasurat mai ales in jurul Protocolului de la Kyoto (10 decembrie 1997), avand ca obiectiv reducerea, in medie cu 5,2%, a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) in perioada 2008-2012, in raport cu nivelul din 1990. In functie de situatia concreta si interese, indeosebi economice, s-au cristalizat, din start, mai multe grupari de state: cel mai favorabil unei actiuni eficiente de reducere a emisiilor de gaze poluante si diminuare a efectelor schimbarilor climatice este format din alianta micilor state insulare (AOSIS), amenintate cu disparitia lor de pe harta, si tarile populate (precum Bangladesh si Egipt), amenintate de inundarea teritoriului printr-o eventuala ridicare a nivelului marilor si oceanelor; o pozitie pozitiva, dar din alte motive (indeosebi avansul tehnologiilor alternative la consumul de combustibil fosil) o manifesta Uniunea Europeana, iar opozitia deschisa se manifesta din partea SUA (sub presiunile puternicului lobby petrolier apropiat republicanilor) si Australiei (ca expresie a interesului industriei extractive de carbune), precum si a tarilor mari producatoare de petrol (in frunte cu Arabia Saudita).
Dupa ce administratia Clinton (cu contributia vicepresedintelui Al Gore, implicat profesional si militant) a semnat Protocolul, in martie 2001, urmatorul presedinte, George W. Bush, a anuntat refuzul ratificarii sale, sub motivul efectelor negative pe care asumarea angajamentelor de reducere a GES le-ar fi avut asupra economiei americane (mai precis, dar nedeclarat, in privinta industriei petroliere).
In acest context s-a declansat un adevarat “razboi” politico-diplomatic “verde” intre UE si SUA pe tema ratificarii si intrarii in vigoare a Protocolului de la Kyoto.
Intrucat acesta presupunea, pentru a deveni operational, acceptarea sa de catre cel putin 55 de state, care sa reprezinte minimum 55% din emisiile mondiale de GES, procesul s-a dovedit indelungat si dificil atata timp cat cel mai mare poluator al lumii (care produce o treime din GES) il respingea! Numai in urma ratificarii sale de catre Rusia (ca urmare a presiunii europenilor) documentul a intrat, in sfarsit, in vigoare, la 16 februarie 2005.
In ciuda faptului ca la summit-ul G-8 din 7 iulie a.c., la presiunile celorlalti participanti (si indeosebi ale gazdei, premierul britanic T. Blair), G.W. Bush a trebuit sa accepte ideea ca incalzirea climei se datoreaza si activitatilor umane, Washington-ul si-a radicalizat chiar pozitia. Din initiativa sa, la 28 iulie a.c., la Vientiane (Laos), a fost adoptat un Acord privind dezvoltarea curata si clima, de catre sase state din regiune (alaturi de SUA, Australia, China si India), o adevarata “replica” la protocolul semnat in vechea capitala a Japoniei. Noua initiativa nu stabileste prioritati in ceea ce priveste emisiile de GES, ci, dimpotriva, promoveaza o alta perspectiva, vizand tinte liber alese de catre parti si promovarea unor tehnologii mai putin poluante, “carbunele curat”, energia eoliana si cea nucleara s.a.
Adoptarea, astfel, a unei pozitii total diferite de un grup de state care reprezinta impreuna aproape jumatate din emisiile de GES ale lumii divizeaza fundamental eforturile internationale si le diminueaza semnificativ efectele in directia atenuarii consecintelor schimbarilor climatice. Contenciosul ecologic cu vest-europenii s-a amplificat; la Bruxelles s-a manifestat ingrijorare pentru accentul pus pe cautarea unor energii mai curate, in loc sa se urmareasca reducerea consumului de energie, iar presa franceza a vorbit de o ofensiva comuna a SUA si Chinei impotriva Protocolului de la Kyoto (pe fundalul ultimelor intelegeri si compromisuri comerciale reciproce intre acestea). Concluzia pare a fi exprimat-o lordul May de Oxford, presedintele Royal Society: proiectul asiatico-american va avea un rol mic in combaterea incalzirii climatice, iar aparenta sa lipsa de tinte face sa credem ca nu cunoastem ratiunile care se ascund in spatele scopului sau declarat.
Cazul uraganului Katrina reprezinta una dintre cele mai aspre lectii din ultimele secole ale neputintei omului in fata naturii. Faptul ca cea mai puternica natiune a lumii si a momentului a fost - practic - ingenuncheata de o manifestare meteorologica extrema a schimbarilor climatice, scotand in evidenta lucruri aproape incredibile, arata ca problemele ecologice globale nu mai pot fi ignorate de nimeni. Sa speram ca presedintele Bush isi va revizui pozitia fata de Protocolul de la Kyoto si isi va inscrie tara in actiunea mondiala pentru salvarea mediului climatic.
