Reorientari americane privind schimbarile climatice

Cum administratia federala si-a mentinut pozitia afirmata în martie 2001 de a nu se angaja în procesul Kyoto, la 20 decembrie 2005 sapte state federate (Connecticut, Delaware, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York si Vermont) au încheiat un “acord istoric” privind instituirea unui sistem propriu de limitare a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). Tinte urmarite: stabilizarea nivelului actual începand din 2009 si reducerea lui cu 10% pana în 2019. La fel ca în cazul Protocolului Kyoto, va fi promovat un sistem al pietei drepturilor de emisii de CO2, masurile comune urmand sa fie consacrate legislativ în acest an.

Initiativa “Grupului de Nord-Est” (Regional Greenhouse Gas Initiative - RGGI) continua demersurile individuale ale altor state, precum California, care au abandonat de mai mult timp pozitia administratiei Bush si care, în fata realitatilor meteo-climatice, au reactionat pozitiv, astfel ca noul proiect are sanse sa se extinda si asupra altor zone ale Uniunii. Desigur, explicatiile unor asemenea evolutii sunt multiple. Nu întamplator, initiativa a venit din nord-estul SUA, adica de acolo de unde orientarea liberala americana îsi revendica originea istorica si filosofica. In virtutea deschiderii acesteia spre problematica schimbarilor climatice si a “eurofiliei” sale fundamentale, devine de înteles o asemenea atitudine de parasire a “izolationalismului ecologic” anuntat în urma cu 5 ani de presedintele G.W. Bush, la presiunea puternicului lobby petrolier si în numele tezei ca “modul de viata american nu e negociabil”. Dar iata ca, sub impactul realitatilor, de genul uraganelor Katrina si Rita din 2005, si al evolutiilor din interiorul societatii si la nivelul mentalitatilor americane, ceva este pe cale a se schimba. Dezastrul de la New Orleans, din septembrie trecut, a pus rapid capat mitului recent al “statului-fortareata”, care se considera suficient de puternic spre a înfrunta orice sfidare ecologica, inclusiv efectele încalzirii climatice. De altfel, ideea afirmarii unui proces climatic global, fata de care orice stat, inclusiv SUA, este neputincios a fost indusa masiv la nivelul constiintei colective, inclusiv pe calea productiilor culturale, de la filme precum The Day After Tomorrow si pana la carti de literatura ca Forty Signs of Rain (de R.S. Robinson).

Treptat, constientizandu-si interesele pe termen lung, municipalitati si întreprinderi private s-au delimitat de pozitia Washingtonului si au adoptat proiecte proprii în domeniu.

Organizatiile neguvernamentale au criticat retragerea guvernului din procesul Kyoto, acuzandu-l de “miopie climatica”, pe considerentul ca emisiile de GES contribuie la încalzirea globala, iar efectele meteorologice ale acesteia devin tot mai periculoase pentru colectivitatile locale. La randul sau, puterea judiciara s-a pus în miscare la sesizarea societatii civile (atat de diversificata si de puternica peste Ocean!), cenzurand comportamentul autoritatilor ori companiilor de energie vinovate de efectul de sera.

Reprezentantii ecologiei politice (organizati în mici partide integrate miscarii environmentaliste) si comunitatile locale (care se simt direct amenintate de efectele crizei climatice) s-au aliat astfel împotriva puterii federale.

Ei beneficiaza din plin de noul capital de legitimare internationala aferent acestei problematici si contribuie, în mod corespunzator, la deteriorarea legitimitatii Casei Albe. Pentru a explica asa cum se cuvine aceasta situatie, trebuie sa pornim de la faptul ca, în SUA, distribuirea puterii politice este determinata de conflictul permanent dintre nivelurile de putere, de autoritate si de legitimitate repartizate în plan local, cel al fiecarui stat federat si federal. Astfel, nivelul intrafederal beneficiaza acum de noul capital de legitimitate inerent problemelor ecologice globale, în lupta sa contra autoritatii de la Washington, facand astfel ca acest traditional conflict structural sa cunoasca o dimensiune noua.

Proiectul “Celor 7” are, asa cum am aratat si mai sus, ample perspective de extindere; Oregon si Washington pregatesc proiecte proprii de acest tip, iar pe de alta parte, o serie de provincii canadiene si-au manifestat intentia de a li se alatura. Un alt aspect important îl reprezinta contactul grupului de nord-est cu UE, a carei piata de emisii de GES este operationala de la începutul lui 2005.

În acelasi timp, nu poate fi ignorat nici un alt fapt semnificativ: cea mai mare parte dintre guvernatorii statelor implicate în respectivul acord sunt republicani, iar initiatorul sau, G.E. Pataki, este considerat chiar ca un posibil candidat al acestui partid la alegerile prezidentiale din 2008. Asadar, începutul de reorientare americana în privinta abordarii problematicii schimbarilor climatice, pornit de jos în sus si dezvoltat orizontal, nu tine atat de o optiune politica, cat de o preocupare colectiva, deopotriva ecologica, politica si strategica asupra unei realitati fundamentale contemporane. Iar o asemenea evolutie, asociata minimelor concesii ale actualei administratii centrale si conectata la perspectivele posibile, ar putea schimba radical însasi situatia cooperarii mondiale în domeniu.